Nov 8, 2011

Pariez pe viaţa asta

Un argument filozofic în favoarea credinţei că Dumnezeu există (subliniez: în favoarea credinţei, nu a existenţei) este celebrul pariu, pe propria viaţă: dacă mizez pe faptul că există Dumnezeu şi el totuşi nu există, nu am pierdut nimic; dacă însă mizez pe faptul că El nu există şi se dovedeşte că există, atunci am pierdut totul. Aşadar e pur şi simplu rentabil să consideri că, după ce vei muri, vei ajunge în faţa unui judecător suprem, care va hotărî modul în care îţi vei petrece eternitatea.

Mărturisesc că argumentul acesta nu m-a impresionat niciodată. Mai mult decât un artificiu al inteligenţei nu mi s-a părut. Însă atunci când vine vorba de a-ţi paria viaţa, nu mă pot opri să mă întreb ce pariezi de fapt. O maimuţă, dintre acelea cu care noi ştim (ştiinţa vine de la a şti) că avem strămoşi comuni, se trezeşte de dimineaţă, aproape toată ziua umblă după mâncare, după caz se ocupă să-şi hrănească puii, iar timpul liber care-i rămâne şi-l petrece în compania celorlalte maimuţe, în special se scarpină una pe alta pe spate şi se caută de păduchi. Şi tot aşa, de mii şi mii de ani.

În linii mari, asta e şi viaţa noastră, cu evoluţia ei cu tot. Muncim cea mai mare parte a zilei, iar timpul liber ni-l petrecem atârnând unii pe lângă alţii. Faptul că, în lumea occidentală, păduchii au fost, în general, eradicaţi nu face diferenţa: s-a inventat în schimb televizorul. Deci, când ar fi de pariat o viaţă, ăsta e genul de chestie pe care-l pariezi.

Şi abia în această privinţă mă simt impresionat şi cutremurat, căci vremea acestei vieţi, aşa cum e ea, ar putea fi singura şi unica vreme în care să putem explora universul, în care să putem descoperi lumea şi pe noi înşine, în care să putem iubi şi în care să ne putem minuna de tainele care se ascund în noi şi în afara noastră. Astfel, miza pariului pare să fie cu totul alta şi cu mult mai valoroasă.

Astfel, cu miza unei numai singure vieţi la dispoziţie, sunt tentat să pariez mai inteligent, mai puţin riscant. În pariul contra existenţei lui Dumnezeu, câştigul avut în vedere este o iluzie, ceva ce n-am avut niciodată şi care, în cele din urmă, nici nu se compară cu ce am la dispoziţei în această viaţă. Pierderea avută în vedere, aşa cum am arătat, nu depăşeşte mediocritatea cuminte a primatelor.

Eu pariez aşadar că după viaţa asta nu mai urmează nimic! Dacă va urma, atunci nu voi fi pierdut. Îmi vor rămâne conştiinţa, viaţa, acelaşi simţ al curiozităţii şi aventurii, emoţiile, misterele, îndoielile şi descoperirile mele.  Dacă însă, la sfârşit, se va stinge lumina pentru totdeauna, atunci înseamnă că... asta a fost. Şi gata.  Abia atunci am pierdut totul, după ce am avut totul şi o singură şansă. Pariez deci pe individ, pe natură, pe cunoaştere, pe risipă, pe suflet, pe gratuitate, pe creaţie şi pe mister.


Post Scriptum. Pariul pe credinţa în Dumnezeu este ideea francezului Blaise Pascal, matematician, gânditor raţionalist şi mistic de ocazie. Tot un scriitor de limbă franceză, existenţialist de data asta, Albert Camus, spunea, mai aproape de vremurile noastre, că păcatul cel mai mare pe care-l putem comite în această lume este de "a spera într-o altă viaţă, ignorând  grandoarea implacabilă a acestei vieţi".


There was an error in this gadget