Dec 30, 2011

Fotografii vechi

George Călinescu se mira: "Îmi privesc fotografiile vechi: ce-i cu voi, băieţaşi? Pentru ce purtaţi numele meu?" Am impresia că îl înţeleg numai pe jumătate. Într-adevăr, tot ce simt astăzi că sunt nu pare să mai aibă vreo legătură cu ipostazele mele anterioare, din copilărie. Nu par a le datora nimic acestor băieţi. Totuşi, îmi amintesc atât de bine şi atât de multe, încât multe dintre fotografii mi se par ciudate doar din pricina perspectivei: le văd de dinafară în vreme ce mi le amintesc pe dinăuntru. Am fost un copil timid şi vesel în acelaşi timp. Acum sunt ori timid, ori vesel.
 
Prima mea fotografie color, la 4 luni, cu mama. Fotografia a apărut în revista Sănătatea, nr. din noiembrie 1976
Mihăiţă (poza în care mă recunosc cel mai bine). Melancolia inteligenţei.
Răsfăţat şi vesel.
Cei mai veseli frăţiori, Mihai şi Vlad. Iubire mare!
Cu Bunica şi Vlad la Poiana Braşov. Privind viitorul cu intransigenţă şi determinare.
Fraţii Cuza, gata de petrecere.
În clasa întâi, recitând la Moş "Câinele ovreiului" de Topârceanu
În clasa a 4-a. De la stânga, în foto: Monica Lespezeanu (pe atunci Cliseru), Florin Dumitru, Carmen Pavelescu, Bogdan Ivaşcu (lângă mine), Vasilică Ionescu, Bucur Mărăcine (Dumnezeu să-l odihnească, s-a chinuit mult) şi Valentina (uit numele de familie).
În clasa a 8-a, alături de Adrian Dobrişan. Eram pasionaţi de muzică, filme cu mafioţi, maşinuţe de fier, engleză, matematică (mai ales eu), desen (mai ales el) şi pateuri cu brânză foietaj.
La sfârşitul liceului, cu Ionuţ Cioroianu, verişorul meu care începea acelaşi liceu, "Grigore Moisl", profil matematică.









Dec 29, 2011

Arta lui Mircea Cuza








Mircea pare că vede lumea într-un mod foarte organic şi dinamic. La el, totul e viu şi se mişcă. Concepţia arhaică a hilozoismului (toată materia e vie) e transpusă de acest băieţel în lumea metropolelor de astăzi. E un semn că noua generaţie simte, fără să înţeleagă totuşi, că geometria euclidiană a luat sfârşit, că nu mai trăim în lumea descrisă de ecuaţile lui Newton şi că universul este curbat, infinit maleabil, flexibil, iar rostul nostru în lume este să-l modelăm. Turnul din Pisa, care a însemnat pentru Galilei prilejul de a calcula legile căderii corpurilor ar putea fi pentru aceşti copii un simbol pentru superioritatea creativităţii asupra ştiinţei.

Grafică şi acuarelă: Mircea Cuza (10 ani), decembrie 2011

Dec 28, 2011

Cel mai acid pamflet din presa românească

Textul pe care îl reproduc în continuare este, în opinia mea, cel mai acid pamflet scris vreodată în România. Desigur, există pamflete mult mai cunoscute, cu un impact mult mai mare (ceea ce le justifică scriitura specifică genului), mai artistice sau mai grosolane. Dar mai acid, mai mustrător, mai usturător decât acesta nu cunosc vreunul. E un portret în aquaforte al lui Valentin Stan într-o anumită ipostază a sa, în televiziune. Nu mă interesează în acest caz nici opiniile pamfletarului, nici ale celui pamfletizat (şi chiar maimuţărit în text, în mod genial). Interesante sunt scriitura, verva, aplombul, invectiva. Procedeele autorului sunt duse la limita lor extremă, până la înjurătură şi jignire, dar rămânând, cu toate acestea, într-un mod ciudat, probabil din pricina umorului nebun, în zona artei pamfletului.

«Dar, campionul absolut şi scandalos al istericalelor a fost Valentin Stan. O face, şi el, 1 punct de rating, dragă Mihai Gâdea? Specimenul a devenit enervant, cu faţa lui de dihor mutant şi cu ţipetele alea de castrat cu lama Willkinson. Nebun de legat îl ştiam, dar uite că primăvara l-a căpiat şi mai tare, băgîndu-l în criză. Pentru a scoate în relief superioritatea copleşitoare a englezilor (?!), acest Stan i-a înjurat pe români (?!). Urît. Infect. Abject. Să-i băgăm trotil în rect. Dementul încerca să ne convingă de faptul că bătălia de la Călugăreni a fost o înfrîngere a noastră, victoria fiind repurtată de turci (?!). Iar pe vremea aceea, la 1595, nu existau români, ci valahi (?!). Ce imbecil! Ce pregătire istorică are schizofrenicul ăsta? Prost cu ifose, exaltatul Stan se lansează şi într-o băşcălie ieftină: „Încă nu venise Carol I să-i bată pe turci şi să ne scoată de sub papucul Sultanului“. Hai sictir de tîmpit! Referindu-se la o luptă pe care au dat-o englezii în Războiul Crimeii (1853-1856), dobitocul de Stan chiţăie ca un şobolan şi se lansează în afirmaţii stupide: „Mereu am fost în umbra acestor oameni“ (adică a englezilor). De unde şi pînă unde? Care sînt acele momente istorice în care Principatele Române au fost în umbra englezilor? Dacă prostul ar fi ştiut ceva carte, ar fi pomenit despre vizita, la Londra, a lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, chiar pe vremea cînd trăiau Regina Elizabetha I şi William Shakespeare. Dar el nu cade pe spate numai în faţa englezilor, ci şi în faţa ruşilor, debitînd o inepţie de zile mari: „Cavaleria Ţarului, o forţă impozantă, din toate războaiele lumii, din această parte a Europei“ (?!). Cum vine asta? Toate războaiele lumii, din această parte a Europei? Şi încă ceva, Sissy Boy: era aşa de „impozantă“ cavaleria rusească în Războiul Crimeii, încît a luat bătaie de la turci. Luîndu-şi avînt, ca orice incult care vrea să epateze, Valentin Stan se credea la un curs, înaintea unor studenţi care numai de el n-au chef, fiindcă se bulănesc pe sub bănci. El le ţinea telespectatorilor (cîţi mai rămăseseră la acea oră) o lecţie de Istorie, deşi habar n-are pe ce lume trăieşte, dar aşa este el, născut lichea, să se pişe pe el de fericire în faţa străinilor şi să-i altoiască pe români. Tot ce fac englezii ăştia arată „loialitatea faţă de ţară“! Pînă şi Războiul Malvinelor, din 1982. Care ţară mă, boule? Arhipelagul Malvinelor (Falkland) se află la mii de kilometri de Marea Britanie, în Oceanul Atlantic, fiind o colonie. Avînd idei puţine, dar fixe, găina zăpăcită V. Stan zice că şi fratele mirelui, Harry, a luptat în Afganistan tot din „loialitate faţă de ţară“ (?!). Şi dă-i cu „naţiunea britanică“ şi cu „poporul britanic“! Numai că aşa ceva sună ca „naţiunea sovietică“ şi „poporul sovietic“. Adică NU EXISTĂ. Da, poţi vorbi de „naţiunea engleză“ şi de „poporul englez“, dar asta e altceva. Acest circar nebun crede că dacă vine cu nişte terfeloage sub braţ şi tot cere în regie „failul“ („dosarul“) X, Y, Z, care nu reprezintă altceva decît nişte „deşeuri“ pescuite de pe Internet, sau de pe la Televiziunile străine, păcăleşte pe cineva. Lipitura e vizibilă cu ochiul liber: chicotind isteric, făcînd mişcări de maimuţoi decerebrat, schimonosindu-şi faţa aia ca o mască de teatru kabuki, ambuscatul încearcă să potrivească „molozul“ imagistic cu gărgăunii din capul lui teşit, cu aerul că, atansion, ia uitaţi-vă acilea, eeee? Ce ziceţi? Hi-hi-hi! Nu-i aşa că-i supertare? În realitate, ideile şi argumentaţiile lui sînt rodul minţii bolnave a unui imbecil, care vrea să dea senzaţia că a fost „ciupit“ de Marele Licurici şi va veni şi vremea lui, pentru vreun post de ministru sau ambasador. El trece drept „dom’ profesor“, cam aşa, ca Nicolae Iorga odinioară. Ce cursuri ţine prostul ăsta? Ce cărţi a scris? Care e specialitatea lui? Geopolitica? Facem ceva pe geopolitica lui, şterpelită de prin nişte cărţi de 2 lei. Mai bine ar fi atent parazitul ăsta cu faţă de frizer lovit de tren la gramatica limbii române: „Nici unul din cei care o însoţeşte“ (corect se zice ,,cei care o însoţesc”, repetentule mic şi plin de muci). Şi încă o gafă, de proporţii: „Preşedintele SUA, Gerald Ford, a primit-o pe Regina Elizabetha a II-a“. Să pretinzi, tu, că eşti ditamai profesorul universitar, dar să nu fi aflat că un şef de stat nu îl primeşte, ci se întîlneşte cu un alt şef de stat – iată o dovadă de gravă incultură politică!»

Pamfletul a apărut în revista "România Mare" şi este semnat Alcibiade.

Dec 27, 2011

Secretul inteligenţei: percepţia continuă


Un psiholog american, dr. Wenger, după o viaţă de studii asupra inteligenţei, şi-a formulat mesajul esenţial, nucleul concepţiei sale, în următorul fel:

"Îmi imaginez că fiecare dintre noi are ceva destul de special de spus înainte ca totul să ia sfârşit, dar niciodată nu ajungem cu adevărat la acel ceva. Anumite momente ne dau ocazia de a reflecta şi apoi de a exprima ce a fost cu adevărat important în viaţa noastră, sau ce observaţie specială am vrea să transmitem mai departe...

Am intenţia de a mai fi prin preajmă multe seri de-acum încolo, dar dacă ar fi să mor diseară, asta aş vrea să rămână spus de mine:

Ascultaţi-vă unul pe altul! Interogaţi-vă unul pe altul. Şi atunci când este rândul tău să vorbeşti, acordă mai multă atenţie la ce percepi pe moment decât la ceea ce ştii. Şi nu te repeta mult. Universul este infinit: urmărindu-ţi perceptiile, devii şi tu infinit. Şi tot astfel şi persoana pe care o interoghezi. Chiar şi cel mai insignifiant dintre noi este o fereastră spre Dumnezeu, indiferent de cum îl defineşti."

În aparenţă, mesajul are puţină legătură cu inteligenţa. În realitate, are toate legăturile posibile, pentru că inteligenţa creşte dacă este utilizată în mod dinamic, divers şi distinct (Ken Robinson), fără cantonare în anumite tipare. Preferinţa pentru observaţia originală este prima dintre calităţile unei minţi performante. Aşadar, creativitate mai degrabă decât ştiinţă, percepţie mai degrabă decât memorie, experienţă mai degrabă decât teorie.

Dec 24, 2011

Moş Crăciun la un test de logică

Copilul are unele probleme greu de rezolvat. Aşa cum spunea Richard Bandler, toate problemele oamenilor vin din aceea că au prea mult timp la dispoziţie pentru a se gândi. În primul rând, e convins că Moş Crăciun e hoţ. El fură cadourile pe care le aduce copiilor, pentru că, evident, nu vine să stea la coadă la supermarket pentru ele. Nu ar trebui să fie o problemă pentru el partea cu spargerile, doar e antrenat să intre pe coşurile caselor fără să fie observat.

În al doilea rând, el are într-un fel sau altul o înţelegere cu părinţii. De ce copiilor săraci nu le aduce nimic, sau le aduce numai lucruri... mă rog, nu cele mai bune? Aşadar el, Moşul, e un soi de escroc. Fură cadourile şi apoi ia bani de la părinţi ca să le dea din ele şi copiilor lor.

Toate acestea ar putea fi explicate prin faptul că Moşul, de fapt, nu există, părinţii le cumpără copiilor cadouri şi le dau ca şi cum ar fi aduse de Moş. Această variantă explică şi de ce el nu aduce decât rar ceea ce copiii îi cer. Se comportă cam prea părinteşte.

Şi dacă pentru toate cele de mai sus există scenarii de răspuns, precum contul Moşului pentru cadouri, pe care părinţii cu bani îl alimentează de-a lungul anului... mai e şi faptul că mulţi dintre colegii lui se duc cu părinţii împreună la cumpărat cadourile. Se pare că trăim o vreme în care magia tainelor e înlocuită treptat de comoditatea sincerităţii fruste.


Dec 23, 2011

Let it snow, leliţo, leliţo

Atmosfera Crăciunului este la ea acasă, de câţiva ani, în marile centre comerciale. Am văzut o scenă care, pe moment, m-ar fu putut scoate şi din cea mai adâncă depresie. Cel mai potrivit loc: la baie. Cel mai potrivit om: omul de serviciu.


Acest tip, pe la 60 de ani, mărunţel, uscăţiv, nebărbierit de trei zile, l-ai fi luat cel mai probabil drept cerşetor sau beţivan dacă nu avea uniforma. În afară de uniformă, avea însă şi un zâmbet şiret sau oţ, cum s-ar spune. L-am privit în oglindă.


În difuzoarele mall-ului, care, bineînţeles, la toalete se percep cel mai bine, se auzea "Let it snow". Melodia în varianta ei mai săltăreaţă. Şi omul nostru dansa cu mopul. N-am pomenit aşa ceva nici în filme. S-a jenat un pic de mine şi s-a prefăcut că lucrează serios, dar apucasem să-l observ. De aceea l-am privit în oglindă.

Dar cântecul... cântecul era genial aşa cum îl fredona el şi cum îi suna lui refrenul în româneşte. Mormăia ce mormăia, până la refren... And since we've no place to go... era la el mmmmmmm... iar apoi, pe întreitul let it snow, se dezlănţuia brusc, odată cu muzica: leliţoo, leliţoo, leliţooo. Minunat!

Dec 21, 2011

Un ultim cuvânt: opţiuni infinite

Există soluţii pentru absolut orice problemă. În orice situaţie de viaţă, există opţiuni. Nu doar că ele există, ci sunt infinite.

Uneori pur şi simplu nu le vedem. Atunci putem aştepta în linişte ca ele să apară, putem cere sfaturi de la prieteni sau putem întreba oameni special antrenaţi în acest sens.

Un lucru însă ar trebui să ni se fixeze în minte o dată pentru totdeauna: să nu renunţăm nicio clipă la încercarea de a căuta fericirea, capacitatea de a ne simţi bine indiferent ce, de a fi împăcaţi cu noi înşine şi de a nu ne fixa niciodată.

Limitele cele mai importante ale personalităţii noastre nu ţin atât de ceea ce nu putem face, cât de ceea ce nici măcar nu am încercat să facem. Opţiunile sunt infinite.


I have learned that to be with those I like is enough.
Walt Whitman

Your vision becomes clear when you look inside your heart. Who looks outside, dreams. Who looks inside, awakens.
Carl Jung

There is no remedy for love but to love more.
Henry David Thoreau

Be daring, be different, be impractical, be anything that will assert integrity of purpose and imaginative vision against the play-it-safers, the creatures of the commonplace, the slaves of the ordinary.
Cecil Beaton

First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Mahatma Gandhi

One of the most important decisions you can make is to decide to use whatever life gives you in the moment.
Anthony Robbins

Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.
Mark Twain

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie
Medicamente boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.
Adrian Păunescu

Cine n-a simţit dorinţa nimicirii de sine în persoana iubită nu cunoaşte iubirea.
Eduard von Hartmann

The most authentic thing about us is our capacity to create, to overcome, to endure, to transform, to love and to be greater than our suffering.
Ben Okri

Dec 20, 2011

Felicitări

desen de Mircea Cuza

desen de Ana Cuza

(probabil îi lipseşte "space"-ul)



Dec 10, 2011

Greşelile vârstei

Cu vârsta, facem din ce în ce mai puţine greşeli. Câtă vreme suntem tineri, spunem prostii, credem în lumi ideale mai degrabă decât în realităţi, ne revoltăm, visăm, refuzăm ierarhiile, suntem egoişti şi entuziaşti, credem în valoare şi performanţă, fabulăm, căutăm frumuseţea pe pământ, spunem ce gândim, râdem, ba chiar ne tăvălim de râs, dar cădem şi în depresii teribile, ne dorim să fim geniali, ne plac ruperile de ritm, viteza, başii, ba chiar avem îndrăzneala de a iubi. Greşeli. Greşeli grave şi neruşinate.

Toate acestea tind să îi supere pe oamenii corecţi, pe cei care nu trebuie deranjaţi, pe cei care au avansat în vârstă şi în ierarhii şi care nu greşesc. Ei nu greşesc nu pentru că ar avea vreo calitate umană specială, cum ar putea crede tinerii, ci pentru că au mai multă putere, experienţă, ani şi bani. Ei ştiu că nu contează calitatea umană, de vreme ce ei au supravieţuit până aici, şi au învăţat ceea ce cu toţii ajungem în cele din urmă să ştim: că orice atitudine sau credinţă care valorizează omul, deranjează, e greşită şi trebuie pedepsită exemplar.

De aceea, cu vârsta, facem din ce în ce mai puţine greşeli. Râdem mai puţin, iubim mai puţin, credem mai puţin în valori şi genii, apreciem liniştea, încetineala şi pacea interioară, ne ascundem gândurile cu diplomaţie. Frumuseţea nu ne mai mişcă, ba chiar o considerăm ofensatoare. Îndrăgim ce e constant şi imuabil. Nu mai spunem prostii. Nu ne mai dorim mare lucru. Le cam ştim pe toate. Şi rămânem din ce în ce mai singuri.


There was an error in this gadget