Sep 8, 2014

Eşarfa galbenă

Aceasta este o poveste adevărată.

Când a fost luat cu arcanul la război, un bărbat a apucat să-i spună soţiei lui că va încerca să se întoarcă viu şi nevătămat, dar că ştie şi înţelege că războiul e lung. Durează ani! În tot acest timp, ea ar trebui să stea singură, să îl aştepte şi, după ce războiul se va termina, după ce vor trece şi anii următori, în care se mai întorc prizonierii, e posibil ca el totuşi să nu se întoarcă. Astfel, ea şi-ar pierde viaţa aşteptându-l.

Bărbatul i-a spus că îşi poate găsi pe altul, cu binecuvântarea lui. Nimănui nu i se poate pretinde un astfel de sacrificiu. I-a spus că o iubeşte prea mult ca s-o ştie suferind atâta, de singurătate, de teamă, de trecerea timpului. Dar ce s-ar întâmpla totuşi dacă ea şi-ar găsi un alt bărbat, a întrebat femeia, iar el s-ar întoarce în cele din urmă?

În noaptea dinaintea înrolării, au făcut o înţelegere. În afara satului lor era un salcâm uriaş, undeva la marginea drumului mare, către deal. Acel salcâm va fi acolo şi peste zece, şi peste cincizeci de ani. Pe acel drum se va întoarce el, dacă va trăi. Bărbatul i-a spus că el se va uita în salcâm, iar dacă ea îl aşteaptă acasă, dacă vrea ca el să se întoarcă, atunci să lege o eşarfă galbenă de o ramură a salcâmului. Galbenul e o culoare care se vede de departe, fie vară, fie iarnă, fie zi sau noapte.

Acesta era semnul că are voie să vină acasă. Dacă venind, nu va zări eşarfa, înseamnă că ea îşi va fi găsit alt om şi atunci se va duce în lume şi va rămâne dus, ca nimeni să nu mai ştie dacă a fost ucis sau, pur şi simplu, nu a mai vrut să strice noul rost al casei pe care o făcuse.

Şi a plecat. Şi s-a bătut. Şi au trecut toţi anii grei. Şi a fost prizonier. Şi i s-a dat drumul. Şi s-a întors mult după sfârşitul războiului în sat. Şi a aşteptat ca, urcând dealul, pe partea cealaltă să-i apară salcâmul. A mers din ce în ce mai încet rugându-se să vadă într-o ramură, undeva, o eşarfă galbenă. O, doamne, salcâmul e un arbore plin de spini! Biata lui soţie nu s-ar putea urca să o atârne prea sus... Va trebui să spere, să se apropie, să o caute atent...



Trebuia să fie pregătit şi pentru cazul când nu ar vedea nicio eşarfă şi atunci... Dar când a ajuns pe coastă şi a privit de-a lungul drumului în jos, către sat, a văzut salcâmul şi a rămas năucit: fiecare ramură și rămurică a uriașului arbore avea legată câte o eşarfă galbenă. Salcâmul ardea de galben.

Venit de la război, cu toată umilinţa pământului în inimă, cu spaima că nu ar mai avea unde să se întoarcă, a rămas privind salcâmul şi licărul din privire nu era lacrimă. Miile şi miile de eşarfe galbene, legate acolo, una câte una câte una, în luni şi ani, zi după zi, cu mâinile ei, printre toţi acei spini, îi umpleau ochii de toată disperarea cu care îl aşteptase.
There was an error in this gadget