Dec 10, 2011

Greşelile vârstei

Cu vârsta, facem din ce în ce mai puţine greşeli. Câtă vreme suntem tineri, spunem prostii, credem în lumi ideale mai degrabă decât în realităţi, ne revoltăm, visăm, refuzăm ierarhiile, suntem egoişti şi entuziaşti, credem în valoare şi performanţă, fabulăm, căutăm frumuseţea pe pământ, spunem ce gândim, râdem, ba chiar ne tăvălim de râs, dar cădem şi în depresii teribile, ne dorim să fim geniali, ne plac ruperile de ritm, viteza, başii, ba chiar avem îndrăzneala de a iubi. Greşeli. Greşeli grave şi neruşinate.

Toate acestea tind să îi supere pe oamenii corecţi, pe cei care nu trebuie deranjaţi, pe cei care au avansat în vârstă şi în ierarhii şi care nu greşesc. Ei nu greşesc nu pentru că ar avea vreo calitate umană specială, cum ar putea crede tinerii, ci pentru că au mai multă putere, experienţă, ani şi bani. Ei ştiu că nu contează calitatea umană, de vreme ce ei au supravieţuit până aici, şi au învăţat ceea ce cu toţii ajungem în cele din urmă să ştim: că orice atitudine sau credinţă care valorizează omul, deranjează, e greşită şi trebuie pedepsită exemplar.

De aceea, cu vârsta, facem din ce în ce mai puţine greşeli. Râdem mai puţin, iubim mai puţin, credem mai puţin în valori şi genii, apreciem liniştea, încetineala şi pacea interioară, ne ascundem gândurile cu diplomaţie. Frumuseţea nu ne mai mişcă, ba chiar o considerăm ofensatoare. Îndrăgim ce e constant şi imuabil. Nu mai spunem prostii. Nu ne mai dorim mare lucru. Le cam ştim pe toate. Şi rămânem din ce în ce mai singuri.


There was an error in this gadget