Jan 9, 2012

Autocontrol şi autoconducere

Cele mai multe dintre hotărârile şi dorinţele de început de an sunt după 10 zile date uitării. Mâncatul sănătos, exerciţiile fizice, efortul suplimentar la serviciu, organizarea mai bună a timpului, îmbunătăţirea relaţiilor cu cei dragi, reparaţiile pentru casă şi maşină, programarea la consultaţie, renunţarea la fumat, cărţile de citit şi aşa mai departe au fost deja îngropate în agitaţia zilnică. Eşecul acestor rezoluţii ne face, de obicei, ori să ne simţim noi defecţi, considerând că avem sădite în noi înşine probleme insurmontabile de adaptare la lumea asta, ori că pretenţiile noastre la o viaţă mai împlinită sunt pur şi simplu nerealiste. Ambele aceste concluzii sunt greşite.

În realitate, singurul eşec vine din imposibilitatea de a simţi ceea ce mintea ar dori să simţim. Putem spune şi altfel: lipsa de respect faţă de ceea ce simţim. Societatea ne determină să credem într-un pragmatism bizar şi nefuncţional în care emoţiile şi sentimentele noastre sunt considerate nesemnificative şi secundare faţă de raţiunea practică. Autocontrolul e văzut ca o virtute chiar şi în situaţiile în care devine autosiluire.

Încercăm în permanenţă să ne disciplinăm, dar majoritatea tentativelor noastre au în comun faptul că ele sunt încercări de a ne forţa să fim altfel decât suntem de fapt. de ca şi cum am fi greşit construiţi de natură. Nimic mai dăunător: omul e întodeauna scop, niciodată mijloc - spune filozofia morală. Dacă acest lucru e adevărat pentru ceilalţi, de ce nu ar fi valabil şi pentru noi înşine?

De exemplu, unora dintre noi le place să repare lucruri şi sunt consideraţi buni şi de nădejde când ceva se strică, dar sunt consideraţi leneşi când au de pregătit un examen. Altora, le place să citească, sunt foarte pricepuţi cu stiloul, însă sunt total pe dinafară când problema se rezolvă cu şurubelniţa. Aşa se face că talentatul mecanic trăieşte cu complexul că nu e suficient de inteligent, iar şoarecele de bibliotecă se chinuie cu ideea că e leneş.

Dacă am fi un pic mai respectuoşi cu propriul fel de a funcţiona, cu priceperile şi talentele noastre, dar în aceeaşi măsură cu neplăcerile şi idiosincraziile noastre, nu am mai încerca atât de chinuitor să ne forţăm către zone de activitate care nu sunt pentru noi şi care ne mai şi deprimă, suplimentar. E drept, unele dintre acestea sunt inevitabile pe termen scurt, pentru că nimeni nu mai dispune de sclavi în ziua de azi. Daaaar...

Importantă este înţelegerea fenomenului: nu autocontrol, ci autoconducere. Aceasta înseamnă că, în loc de a căuta soluţii pentru a ne forţa să fim altfel decât suntem, trebuie să căutăm soluţii pentru a adapta activităţile la felul nostru de a fi. Ca şi cum am fi nu proprii noştri şefi, ci proprii noştri manageri. Să ne punem la locul nostru! În acest fel, rezoluţiile de anul nou vor veni să completeze ceea ce deja facem bine şi cu plăcere.

There was an error in this gadget