Jan 3, 2012

În marea trecere

Poate că visezi chiar acum la momentul când vei termina ce ai de făcut, când îţi vei atinge scopul şi va fi bine. Credem că viaţa asta se defineşte prin reuşitele noastre, prin scopurile pe care le-am atins... greşit. În cele din urmă rămân călătoria, drumul, experienţa. În cartea "Tehnicile programării neuro-lingvistice" de Sue Knight, găsesc următoarea metaforă, pe care o transcriu aici pentru a ne aminti de valoarea clipelor prezente şi de faptul că suntem construiţi să învăţăm în permanenţă, la tot pasul.


"A fost odata un cuplu care îşi împlinise multe ambiţii în viaţă. Totuşi, îi mai rămăsese un scop neatins: voiau să înoate până-n Japonia. Cei doi s-au gândit la acest vis multă vreme şi într-o zi au pornit la drum. Nu erau foarte buni înotători şi şi-au dat seama că-şi propuseseră un lucru dificil. Îşi simţeau membrele foarte grele, iar efortul continuu le dădea dureri, mai ales atunci când înotau împotriva curentului. Treptat trupurile lor au început să se obişnuiască cu înotul şi au găsit un mod de a înota în care să depună mai puţin efort.

Au început să observe apa din jurul lor, de exemplu, felul cum aceasta îşi schimba culoarea pe măsură ce se scurgea ziua. Dimineaţa devreme era limpede şi albastră, iar într-o anumită lumină avea o nuanţă verde de smarald. Când soarele stătea să apună, apa împrumuta culorile calde ale cerului de seară. Au început să observe fiinţele din apă, peştişorul argintiu care înota ziua alaturi de ei, umbrele întunecate care se întindeau dedesubt, în adâncuri.

Au început să audă sunetul valurilor care le clipoceau la urechi şi simţeau subtilele schimbări ale vremii, cum ar fi briza care se transforma în vânt şi apoi se liniştea la loc. Au învaţat să găsească hrana în apă şi cum să-şi folosească corpul fără mult efort. Şi-au dezvoltat un simţ al mirosului ascuţit, încât puteau simţi orice schimbare din mediul înconjurător doar adulmecând briza.

Au înotat zile şi saptamâni fără să vadă urmă de pamânt. Într-o zi, au văzut la orizont conturul întunecat al uscatului. Au înotat până acolo şi au recunoscut linia de litoral a Japoniei. Pe măsură ce se apropiau de mal au devenit tăcuţi; în cele din urmă, uitându-se unul la altul, au ştiut ce aveau de facut: s-au întors cu spatele la ţărm şi au continuat să înoate."

There was an error in this gadget