Jan 12, 2012

Un prilej pentru a dărui

În ceilalţi, ne vedem pe noi înşine. Cum îi judecăm pe ei, la fel ne judecăm pe noi. Defectele care ne deranjează la ei sunt defectele noastre. Dar nu toţi ne dăm seama cu uşurinţă de acestea. Nu toţi înţelegem instinctiv că potenţialul nostru maxim se atinge căutând în ceilalţi oameni prilejuri pentru a dărui. Iată trei feluri de a fi ale oamenilor, în funcţie de cum se raportează la ceilalţi. Nu spun trei feluri de oameni, pentru că mulţi dintre noi putem trece prin toate aceste niveluri, etape sau moduri de a relaţiona. 

Foto: Octav Ganea, Mediafax
Mai întâi, pe cea mai de jos treaptă, se află aceia care au nevoie să primească de la ceilalţi pentru a se simţi bine. Sunt oamenii de tipul: dă-mi, dă-mi, dă-mi! Dă-mi atenţie, dă-mi importanţă, dă-mi afecţiune! Ei nu dau înapoi şi nici nu ştiu să primească ceea ce li se dă, pentru că a şti să primeşti este tot un fel de a dărui. Aceşti oameni fac rău celor cu care intră în relaţie, secându-i de energie, cerându-le în permanenţă celorlalţi să le alimenteze golul sufletesc şi să le gâdile orgoliul. Sunt atât de nefericiţi şi de neîmpliniţi, încât, dacă nu li se acordă atenţia gratuită pe care o cer, recurg la violenţă ori la şantaj.

Mai apoi, sunt cei care ştiu să dăruiască şi ştiu să primească. Atunci când li se dăruieşte grijă, atenţie, dragoste, ştiu să se bucure de ele şi, prin urmare, să dăruiască înapoi bucuria răspunsului. La rândul lor, ei dăruiesc, însă doar în măsura în care sunt siguri că li se dăruieşte, ca într-un schimb. Sunt oameni de tipul: îmi dai, îţi dau; nu-mi dai, nu-ţi dau! Cele mai multe dintre relaţii au această structură de tranzacţie. Când nu primesc în măsura în care au dăruit, se retrag sau coboară pe treapta inferioară a celor care doar cer.

În cele din urmă, iată-i şi pe cei pentru care relaţiile cu ceilalţi sunt prilejuri pentru a dărui. Veselia şi tristeţea celorlalţi sunt pentru ei ocazii rare şi fără precedent de a dărui voie bună sau compasiune. Sunt oamenii care se iubesc pe ei înşişi. Prin urmare, îi pot iubi şi pe ceilalţi în aceeaşi măsură, cum cere Evanghelia. Dragostea pe care o simt e suficientă pentru ei înşişi, rămânând multă şi pentru a oferi. Ei ştiu să primească, de asemenea, înţelegând ca nimeni alţii ce plăcere neasemuită provoacă celor ce dăruiesc. Dar dăruiesc necondiţionat. Fără să aştepte nimic în schimb. Ei respectă principiul fundamental al comunicării: pune-l pe celălalt pe primul loc, tu vei fi bine oricum! 
There was an error in this gadget