Feb 1, 2012

Carusel

E atât de frumos încât îmi doresc pe loc, în această secundă, să fiu acolo, să mă urc în el, să mă contopesc cu lumea lui de fantasme. E sclipitor, e magic, e uimitor. Şi se învârteşte! E făcut din lumină şi basme.

Nu mă pot sătura, e cea mai splendidă joacă. Vreau şi pe cal, şi în caleaşcă, în toate felurile la infinit...

E ameţitor. Lumea poveştilor zboară în jurul meu şi eu zbor cu toate visele mele în cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Totul are sens în acest univers. Oare o să se oprească vreodată? M-ar întrista nespus. Ce bine ar fi să nu se oprească!

De fapt, am început să mă obişnuiesc cu ameţeala care, nu ştiu de ce, parcă nu mai e atât de plăcută ca la început. Luminile îmi obosesc ochii. Mă învârt şi mă învârt şi mă învârt şi mă învârt şi mă învârt şi mă învârt şi... mă în-vârt mă... în...

Strigătele şi zâmbetele de pe margine nu mai sunt distractive. E o rutină obositoare şi agresivă. Simt că îmi pierd echilibrul. Mă ţin mai tare de gâtul căluţului meu. Nu mă mai uit în jur, de teamă să nu mi se facă greaţă.

Mi s-a făcut rău. Mă încăpăţânez să mă ţin tare. Mi s-au albit obrajii, iar chipul mi-a îngheţat. Luminile îmi rănesc ochii, basmele şi-au pierdut sensul, caruselul e o tortură. Vreau să cobor. Acum însă mi-e frică, ne învârtim prea tare, trebuie să mă încordez pentru a rezista.

Coboară, îmi spune căluţul. Te ţii prea strâns şi stai cu ochii închişi. Coboară, ai îmbătrânit. Nu mai e nicio distracţie. Dă-te jos!

Când erai copil era fascinant, nu? Apoi a devenit o teroare. Şi totuşi, nu s-a schimbat nimic. Caruselul se învârte la infinit. Doar că, vezi tu, când erai mic, pe căluţul tău, nu ştiai asta: credeai că mergi undeva!
There was an error in this gadget