Mar 28, 2012

Aşa... goală?

1936-37, bănuiesc. Alexandria, judeţul Teleorman. Vremurile de dinainte de război nu erau tocmai îmbelşugate.

Bunicul meu îşi aduce aminte. Era la joacă, pe stradă. Genul de alergătură de dimineaţa până seara. Când i s-a făcut foame s-a dus să ceară ceva din casă.

Mama lui i-a întins o bucată de pâine, la care copilul s-a uitat cu o oarecare ciudă. Ar fi vrut ceva mai bun.

-Păi aşa... goală? a întrebat cu reproş.
-E pâine, e mâncare, ia şi tu aşa, că n-am ce să-ţi mai dau acum, a zis mama, ca toate mamele puse în astfel de situaţie neplăcută.

Copilul, smiorcăit:
-Dar vreau cu brânză, dă-mi nişte brânză!
-Nu are mama brânză acum, o să-ţi dau altă dată.
-Ba nu, vreau cu brânzăăă...

Şi l-a auzit taică-su, străbunicul meu, va să zică, pe care eu nu am apucat să-l cunosc, dar care presupun că era un tip foarte impunător şi, din câte mi-am imaginat, povestindu-mi-se, intransigent. Ferm fără a fi nervos. Avea un atelier de nu-ştiu-ce şi, pe timpul zilei, lucra acasă. Om serios şi preocupat. Şi l-a chemat la el. L-a întrebat:

-Tu pe la şcoală te mai duci?
-Da, tată. De ce?
-Şi te învaţă ceva la şcoala aia?
-Da, tată, mă învaţă. Ce vrei să-ţi spun?
-"Tatăl nostru" ştii s-o spui?
-Da, ştiu.
-Ia să te-aud!

Şi copilaşul, care avea pe-atunci vârsta de azi a fetiţei mele, a început să turuie:
-Tatăl nostru Carele eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zi...
-Stop! Opreşte-te! Zice acolo cu brânză? Hai, fuga la joacă!
There was an error in this gadget