Mar 7, 2012

Însemnări din subterană

  •  Nu tai lemne, nu car apă, nu construiesc catedrale, nu dau ordine nimănui - lucruri foarte utile dealtfel. Sunt un povestitor şi nimic mai mult, dar nici mai puţin decât atât.
  • Ne-am obişnuit să ne trăim viaţa în ochii lumii. Cred că e momentul să reînvăţăm să trăim în intimitate. Vechii liberali, apologeţi ai valorii individuale, aveau un slogan sugestiv: "Prin noi înşine!".
  • Oamenii sunt singurii, ca specie, care fac sex faţă în faţă. Aşadar nu e doar o distracţie, e şi un angajament.
  • Unii oameni au capacitatea să preia doar ce-i mai bun din fiecare experienţă, cu zâmbet şi parcă făcând cu ochiul vieţii. De ca şi cum iniţial nu ar trebui să aibă nimic, nu ar merita nimic. Şi brusc, au! Chestie de sărbătorit toată viaţa. Iar alţii se simt normal când primesc daruri cereşti de la viaţă şi cad apoi în depresia de a trăi normal.
  • Nu fugim de probleme, ci suntem în căutarea problemelor potrivite pentru noi. 
  • Împărtăşesc mirarea unui om de cultură mexican faţă de pudibonderie. Când îi auzi vorbind pe unii oameni evlavioşi, spunea el, ai impresia că Dumnezeu a creat trunchiul, mâinile şi picioarele omului, iar diavolul i-a adăugat organele genitale.
  • "Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul?" se întreba Eminescu în poezia "Criticilor mei". Mark Twain recunoştea în acelaşi sens: "Adevăratul cuvânt este un agent puternic. De câte ori întâlnim unul dintre aceste cuvinte profund adevărate îi resimţim efectul atât fizic, cât şi spiritual, cu o intensitate electrizantă". 
  • "Dacă ai putea să iubeşti îndeajuns, ai fi persoana cea mai puternică de pe faţa pământului", spunea Emmet Fox. Dacă e adevărat, înseamnă că suntem la fel de departe de iubirea adevărată precum de credinţa care mută munţii. 
  • Maica Tereza a fost întrebată cât de mult trebuie să dăruieşti. În general. Mă aşteptam la un răspuns biblic din categoria "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o saracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi". În schimb, ea oferă un criteriu subiectiv şi intim: dăruieşte până când doare! Şi după aceea, continuă să dăruieşti.

There was an error in this gadget