Mar 27, 2012

O uşoară indispoziţie


Superba şi fascinanta ipohondrie! Iată un fragment cu totul minunat din Jerome K. Jerome, "Trei într-o barcă":

"Lucru foarte curios: ori de câte ori îmi arunc ochii pe vreo reclamă me­dicală, ajung inevitabil la concluzia că sufăr de boala respectivă, în forma ei cea mai virulentă. De fiecare dată, diagnosticul pare să corespundă întocmai tuturor sen­zaţiilor încercate de mine.

Îmi amintesc cum m-am dus într-o zi la British Museum, ca să mă do­cumentez cu privire la tratamentul unei uşoare indispoziţii ce mă tot sâcâia — cred că era vorba de boala fânului. Mi s-a adus cartea şi-am citit tot ce mă intere­sa. Apoi, aproape fără să-mi dau seama, am început să răs­foiesc alene paginile şi să studiez, într-o doară, bolile, una după alta. Nu-mi aduc aminte cu ce anume am început, în orice caz, era o boală cumplită, nimicitoare, iar înainte de a fi străbătut măcar jumătate din lista "simptomelor premonitorii", eram încredinţat că o am într-o formă foarte gravă. Am rămas înlemnit de groază, iar apoi, cu nepăsarea pe care ţi-o dă doar deznădejdea, am mai răs­foit câteva pagini. Am dat de febra tifoidă, am citit simptomele ei şi am desco­perit că am febră tifoidă, că o aveam probabil de luni de zile, dar fără să ştiu. M-am întrebat ce s-ar mai putea să am! A venit rândul choreei şi am con­statat, după cum mă aşteptam, că sufăr şi de choree. Şi, cum cazul meu în­cepea să mă intereseze, m-am hotărât să-l cercetez până la capăt, de astă dată pornind alfa­betic. Am deschis, aşadar, la "acetonemie", descoperind că mă ofilesc din pricina ei şi că stadiul acut al bolii avea să se declare în urmă­toarele cincisprezece zile. Am răsuflat uşurat constatând că sufăr de nefrită cronică doar într-o formă benignă, astfel că, în privinţa ei, puteam trăi încă mult şi bine. Aveam holeră cu complicaţii grave, cât despre angina difte­rică, se părea că o aveam încă din leagăn. După ce am par­curs cele douăzeci şi şase de litere ale alfabetului, am ajuns la concluzia că singura boală de care nu sufeream era artri­ta.

La început m-am simţit oarecum jignit. Aveam impresia că e un fel de desconsiderare. Cum se făcea că nu am artrită? De ce această ofensatoare rezervă? După câtva timp, totuşi, învinseră sentimente mai blânde. Mi-am spus că, la urma urmei, am toate celelalte maladii cunoscute în patolo­gia generală şi, devenind mai puţin egoist, am hotărât să tră­iesc şi fără artrită. După cât se părea, guta, în forma ei cea mai gravă, pusese stăpânire pe mine, fără ca eu să prind de veste, iar de zymosis sufeream, bineînţeles, din copilărie. Cum după zymosis nu mai urmau alte boli, am dedus că asta e tot.

Am stat şi am chibzuit. Mi-am spus că sunt un caz medical cu totul neobişnuit şi că pentru studenţii la medicină aş fi o adevărată achiziţie. I-aş scuti să mai umble din spital în spital. Eu însumi eram un spital. Ca să-şi poată lua diplo­ma, ar fi fost de ajuns să mă cerceteze pe mine pe toate părţile.

M-am întrebat apoi cât mai am de trăit. Am încercat să mă examinez. Mi-am luat pulsul. La început n-am izbu­tit să-l simt deloc. Pe urmă, brusc, mi s-a părut că porneşte. Mi-am scos ceasul şi am numărat bătăile — o sută patruzeci şi şapte pe minut. Am încercat să-mi pipăi inima. Inima — nicăieri, încetase să mai bată. Mai târziu am ajuns totuşi să cred că trebuie să fi fost la locul ei şi că a bătut tot timpul, deşi nu garantez. M-am ciocănit pe toată partea din faţă a corpu­lui, de la ceea ce numesc eu talie, până sus, la cap, apoi am luat-o puţin spre dreapta şi apoi spre stânga şi puţin spre spate, dar n-am auzit şi n-am simţit nimic. Am încercat să-mi văd limba. Am scos-o afară de un cot şi, închizând un ochi, m-am căznit s-o examinez cu celălalt. Nu i-am văzut decât vârful şi singurul rezultat a fost să-mi întăresc convingerea că sufăr de scarlatină.

În sala de lectură intrase un om sănătos şi lipsit de griji. Acum ieşea o epavă."

There was an error in this gadget