Aug 16, 2012

Comunicare între continente

Cât de adesea ni se întâmplă să comunicăm fără ecou, fără rezultat, precum continentele... Hai să vă mai spun o poveste. Să facem împreună o scurtă excursie postmodernistă în istoria primelor contacte dintre bătrânul continent şi lumea nouă.

America şi Europa, aztecii şi spaniolii, Moctezuma şi Cortés - multe referinţe şi nenumărate întâmplări ciudate, la ciocnirea a două civilizaţii, a două lumi atât de diferite, încât "descoperirea celuilalt" (Tzvetan Todorov- Cucerirea Americii. Problema Celuilalt) trece prin toate aspectele mitului.

Cucerirea Americii a însemnat cea mai vastă descoperire a oamenilor, cel mai mare genocid de pe Pământ şi, probabil, aventura umană cu cele mai importante consecinţe din istorie.

Sunt interesante aspectele ample, istorice, culturale, civilizatoare, dar în primul rând îmi pasă de oamenii individuali, care au trecut atunci prin situaţii cu totul stranii.

Se spune, de pildă, că indienii nu au reuşit să vadă, la propriu, corăbiile spaniolilor, din pricină că erau lipsiţi de orice referinţă cu privire la astfel de apariţii năstruşnice. Nu aveau elementele apercepţiei, nu aveau "material" pentru sistemul reticular activator.

Din punctul de vedere al comunicării, lucrurile nu au fost deloc mai simple. Cronicile arată că Moctezuma, pentru a-i determina pe spanioli să plece, le trimitea de fiecare dată aur. Alţi şefi le oferă femei. Rezultatul: nimic nu îi poate convinge mai mult pe spanioli să rămână.

Alta: războinicii azteci aplică strategia inversă şi îi ameninţă pe spanioli cu teribila atrocitate că, odată prinşi, vor fi mâncaţi, de ei sau de animalele sălbatice. Într-adevăr, Bernal Diaz del Castillo (Historia verdadera de la conquista de la Nueva Espana) spune: "Nenorociţii noştri tovarăşi au fost sacrificaţi toţi în acest fel. Li se mâncau braţele şi picioarele, în timp ce inimile şi măruntaiele erau aruncate [fiarelor]". Efectul asupra spaniolilor este că se vor bate cu şi mai multă înverşunare, având de ales între a ucide şi a sfârşi în cratiţă.

T. Motolinia (Historia de los Indios de la Nueva Espana) povesteşte despre incapacitatea, aproape organică, structurală, a aztecilor de a minţi. Când pornesc la atac, urlă ca nebunii, dorind să-i sperie pe adversari, dar nefăcând decât să-i prevină. Anonimul Codex Florentin, în cartea consacrată cuceririi, vorbeşte despre marele războinic Tzilacatzin. Viteaz, puternic, neînfricat şi, mai presus de toate, dibaci: el se deghizează în toate modurile posibile pentru a-şi deruta adversarii, dar, spune textul, "rămâne cu capul descoperit ca să se vadă (s.m.- Mihai Cuza) că era un războinic otomi".

Pentru Cortés era atât de simplu să-i învingă pentru că se concentra pe căpetenii, uşor de recunoscut după scuturile de aur, şi îi ignora, pur şi simplu, pe indienii de rând, "aşa încât a reuşit să-l ucidă pe marele lor şef dintr-o lovitură de lance.

Când Cortés l-a ucis, au început toţi să se retragă şi ne-au lăsat să plecăm" (F. de Aguilar - Relacion breve de la conquista de la Nueva Espana). S-a creat astfel percepţia, în rândul spaniolilor, că aztecii spun întotdeauna adevărul, iar, printre aceştia din urmă, concepţia că spaniolii se definesc prin minciună.

Preotul dominican Bartolomé de las Casas (Historia de las Indias) povesteşte cum, în urma unui discurs pacificator al lui Cortés, imediat spaniolii "au şi început să devasteze palatele şi locuinţele mai-marilor crezând că vor găsi bogăţii".

Iată şi preferata mea, din acelaşi: "Când spaniolii îi întrebau pe indieni (şi asta s-a întâmplat nu numai o dată, ci foarte des) dacă erau creştini, indianul răspundea: «Da, seniore, sunt deja puţin creştin, pentru că ştiu deja să mint puţin; cândva voi şti să mint mult şi atunci voi fi foarte creştin»".

America a fost cucerită, mi se pare mie, înainte de a fi descoperită cu adevărat. Aşa e şi cu oamenii individuali. Suntem continente. Ne cucerim, ne cunoaştem, ne iubim chiar, dar cum se fac toate astea?

Cum se realizează comunicarea, cum se face dragoste? Printr-o neîncetată descoperire şi redescoperire a Celuilalt. E normal, pesemne, ca aventura descoperirii să plece de la presupunerea că suntem diferiţi, ceea ce creează, undeva, sentimentul superiorităţii, pentru că presupunerea că suntem egali duce la in-diferenţă şi lipsă de comunicare.

În realitate, ne vom descoperi pe noi înşine în Celălalt, aşa precum se arată în Curs despre Miracole şi într-o varietate de filozofii ale conştiinţei.

Las Casas conchide (Apologetica Historia Summaria): "Noi nu avem niciun motiv să ne mirăm de defectele, obiceiurile necivilizate şi dereglate pe care le putem întâlni la naţiunile indiene, nici să le dispreţuim pentru aceasta. (...) Noi înşine, pe vremea strămoşilor noştri şi pe toată întinderea Spaniei, ne-am dovedit mult mai răi, atât din iraţionalitate şi bezna moravurilor, cât şi prin vicii şi obiceiuri bestiale".



There was an error in this gadget