Aug 15, 2012

După pofta inimii

A fost odată ca niciodată un japonez, care dorea să aibă şi el o firmă. Masaru Ibuka era numele lui.

Înainte de a deţine vreun capital, el şi-a notat, într-o declaraţie personală din 1945, dorinţa sa:

„Întemeierea unui loc de muncă în care inginerii să simtă bucuria inovaţiei tehnologice, să fie conştienţi de misiunea lor faţă de societate şi să lucreze după pofta inimii”.

Actul de naştere al companiei
Iată o idee năstruşnică! După pofta inimii! Inginerii!

Dacă ar fi spus: artiştii să lucreze după pofta inimii, aş fi înţeles. Dar restul oamenilor trebuie supravegheaţi.

Nu e posibil să ai profit dacă îi laşi pe oameni să lucreze după cum au ei chef. Trebuie să facă ce le spui, întocmai şi la timp. Să stai cu ochii pe ei.

Ce putea să facă acest Ibuka? Să supravegheze oamenii dacă se simt bine?

Noi ştim, din lunga experienţă de muncă şi viaţă, că patronul trebuie să te supravegheze ca nu cumva să te simţi bine. El sau ea trebuie să se asigure că te simţi prost. Altfel, n-are profit.


În buna tradiţie românească a întreprinderilor, s-ar putea ajunge la concluzia că acest japonez era probabil un tâmpit, iar firma lui se întemeia pe siguranţa că niciodată nu va produce nimic bun. În niciun caz nu va face bani.

Un an mai târziu, alături de Akio Morita, Masaru Ibuka a creat compania Sony. O companie pe care niciun patron român nu ar fi în stare s-o înţeleagă.

Cei doi fondatori

Evoluţia logotipului

Primul radio cu tranzistori din lume
Ibuka şi Morita

There was an error in this gadget