Aug 27, 2012

Nişte curaj


Direct la subiect. Există numai două frici înnăscute: cea de cădere (înălţime) şi cea de zgomote puternice. Restul sunt dobândite. Asta ar trebui să rezolve problema.

Dacă ai nevoie de mai mult curaj din cauză că lucrezi pe schelă sau la ciocan pneumatic, atunci ai motive să te tratezi. Pentru restul situaţiilor, teama e o iluzie şi punct.

Oamenilor le e totuşi frică să vorbească în public, să ia decizii care le pot schimba viaţa (e vorba, paradoxal, de schimbări în bine care sperie cel mai adesea), să negocieze, să dea telefon unor necunoscuţi, să rişte, să-şi susţină punctul de vedere sau dreptul când sunt abuzaţi şi aşa mai departe, până la păianjeni, şerpi, câini, şefi, ploşniţe, ţigani, poliţişti, păduchi şi altele.

Dintre toate problemele pe care le-am auzit mărturisite în ultima vreme, lipsa curajului e cea mai frecventă. Nu aş fi scris despre această problemă dacă acelor oameni le-ar fi fost frică de ceva anume. Ei vor mai mult curaj. De ce? Aşa, pur şi simplu. Ei bine, n-ai nevoie de curaj, prietene!

Ce ai dori, de fapt? Într-o situaţie neclară, asumarea unui risc sau unei atitudini conforme cu felul tău de a fi să nu te implice emoţional? Nu există aşa ceva.

Dar aceea nu se numeşte frică, ci stimă de sine redusă. De asemenea, se mai numeşte conflict interior, atunci când o "parte" din tine doreşte ceva, iar alta altceva şi, ca urmare, te blochezi şi nu ştii ce să faci.

A existat o vreme în care stima de sine nu lipsea nimănui şi nici curajul. Mai există chiar unele triburi, total necivilizate, pentru care teama nu are sens decât în cazul pericolelor mortale. Nici nu ai putea vorbi cu ei despre ruşine, anxietate, trac sau, dimpotrivă, despre stimă de sine, căci astfel de noţiuni fără cuprins real nu se reflectă în limba lor.

Dar, hai să rezolvăm problema pas cu pas, dacă vrei.

1. Clarifică principiul. Maxima, norma, principiul sau legea care stă în spatele acţiunii tale trebuie să fie corectă, să o crezi cu tot sufletul, să te reprezinte. De obicei, oamenii nu întreprind niciun fel de acţiune riscantă dacă principiul lor nu e mai important decât eventualele consecinţe.

Dacă, de pildă, riscul de a rămâne temporar fără serviciu este mai important pentru mine decât principiul că neplata muncii e un păcat intolerabil, nu voi cere niciodată mărirea. Dacă, pe de altă parte, regula mea că nu doresc să fiu bătaia de joc a nimănui e mai importantă decât un refuz al măririi de salariu, nu voi avea nicio problemă de curaj.

Prin urmare, n-ai nevoie nici de curaj, nici de motivaţie, ci, mai degrabă, cum spun yoghinii, de motivul corect.

2. Aşează-te cu spatele la zid. Ceea ce e perceput deseori ca frică este, în realitate, un conflict interior. Celor mai mulţi fumători le e frică să renunţe la ţigări. De fapt, nu le e destul de frică şi, în orice caz, nu le e frică de ceea ce ar fi bine să le fie. În loc să se teamă de edem, cancer, amputări etc., le e teamă că nu se vor putea concentra destul la lucru.

Filozoful american Erickson îi sfătuia pe tineri să facă exact ceea ce le e teamă să facă. Teama respectivă este emoţia succesului în camuflaj. Sau, parafrazând un alt gânditor, putem observa că situaţiile care te sperie sunt oportunităţi în haine de lucru.

Aşadar, extrage tot răul care decurge din ezitarea, amânarea ori renunţarea la ceea ce te sperie, exagerează-l niţeluş, aşa, pentru curaj, şi observă că, pe termen lung, frica poate produce pagube ireparabile.

3. Fiziologia succesului. Aminteşte-ţi un moment în care te-ai simţit de neoprit, în stare de a înfrunta furtuna. Vezi, cu ochii minţii, ce vedeai atunci, auzi ce auzeai atunci, spune-ţi în minte ce-ţi spuneai atunci.

Repetă întocmai fiziologia acelui moment: poziţia corpului, respiraţia, privirea, alinierea umerilor, a picioarelor, totul. În momentul în care simţi în întregime forţa acelei stări, imagineză-te întocmai aşa în viitor, şi anume în situaţia care te sperie.

Dacă în momentele de teamă ne comportăm, la nivelul fiziologiei, precum atunci când ne simţeam stăpâni pe situaţie, devenim stăpâni pe situaţie înainte să ne dăm seama.

4. Recunoştinţa. Reţine, te rog frumos, că opusul fricii nu este curajul, ci recunoştinţa. Starea pe care o experimentăm atunci când suntem recunoscători şi mulţumiţi este singura în care frica nu se dizolvă.

Pentru a fi recunoscător nu trebuie decât să te concentrezi la lucrurile minunate din viaţa ta. Ai nevoie de curaj? Nu, ai nevoie să-ţi răspunzi la întrebarea: pentru ce sunt recunoscător în viaţa mea de acum? Altfel: ce este cu adevărat minunat în viaţa mea de acum?

Începe cu tine, cu mintea ta, cu sufletul tău, cu ştiinţa, abilităţile şi calităţile tale, cu corpul tău, continuă cu realizările tale, materiale şi intelectuale, cu relaţiile tale, cu familia, prietenii, colegii şi cuprinde, în genere cu mintea toate lucrurile lumii pentru care poţi simţi măcar un strop de recunoştinţă, uite cum ar fi, de pildă, apusul de azi, pe care l-am absorbit ca pe o licoare magică.

N-ai nevoie de curaj, crede-mă! Ai nevoie să fii tu însuţi, ai nevoie să fii tu însăţi, ai nevoie de propria ta autenticitate.







Marianne Williamson spunea, în cunoscutul text "A Return to Love": „Frica noastră cea mai profundă nu este că am fi neadecvaţi. Frica noastră cea mai profundă este că suntem puternici peste măsură. Lumina din noi ne înspăimântă mai mult decât întunericul. Ne punem întrebarea: cine sunt eu ca sa fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? De fapt, cine eşti tu să nu fii toate acestea?”
There was an error in this gadget