Aug 9, 2012

Nişte Stimmung, vă rog!

Un loc comun al artei este acela că marii creatori lucrează într-o stare de graţie, genul de dispoziţie pe care psihologii îl numesc flux. Sunt inspiraţi. Au senzaţia că nu ei înşişi creează, ci sunt doar instrumente ale materializării operei, care are o sursă transcendentă.

J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, într-un interviu epistolar acordat lui N. Manolescu, face următoarele precizări.

“Există multe genuri de scriitori pe lume. Printre acestea: a) genul de scriitor care se aşază să scrie cu intenţia de a comunica unui grup de cititori o idee care este importantă pentru el; şi b) genul de scriitor care se aşază în faţa hârtiei goale într-o anumită stare de spirit, o anumită dispoziţie căreia îi îngăduie să-şi găsească forma verbală, folosindu- se de mâna celui care scrie.

Limba engleză nu are un cuvânt bun pentru ceea ce numesc eu aici dispoziţie. Cuvântul german Stimmung îl redă mai exact.

Urmându-l pe Heidegger, eu înţeleg prin Stimmungen ceva mai mult decât numai stările emoţionale tranzitorii pe care le trăiesc în cursul unei zile. Le consider a fi dispoziţii ale întregii fiinţe faţă de lume.

Prin urmare, pentru al doilea gen de scriitor, creaţia este compusă într-o anumită Stimmung, sau se află sub influenţa acesteia. S-ar putea chiar spune că puterea de pătrundere a acelei Stimmung este cea care conferă unitate creaţiei la cel mai profund nivel emoţional al ei.

E uşor de înţeles cum un poem scurt poate fi scris într-o anumită Stimmung şi poate exprima acea Stimmung. E mai greu de înţeles cum un întreg roman, pentru a cărui scriere este uneori nevoie de ani de zile, poate fi dominat de o singură dispoziţie. Şi totuşi, asta este ceea ce aş dori să afirm, cel puţin în cazul anumitor romane.

După ce munca (conceperea, scrierea) se încheie, acea Stimmung atotstăpânitoare se disipează de obicei. Astfel se explică poate faptul că nu e înţelept să revizuieşti o carte după o perioadă lungă de la scrierea ei: asemenea revizuiri arareori regăsesc spiritul originalului.

Se întâmplă uneori să începi o operă pentru a depăşi o anumită stare de spirit, să scapi de o anumită obsesie emoţională. Într-un asemenea caz, dacă opera este reuşită, acea Stimmung este învinsă, sortită trecutului. Devine ceva străin pentru artist; iar opera în sine, care a înflorit din acea Stimmung, îi devine şi ea străină, ca şi când ar fi fost produsă de un străin.”

Despre scris şi de la un alt autor, în "The New Yorker".
There was an error in this gadget