Aug 24, 2012

Odiseea fiecăruia

Aproximativ 3200 de ani au trecut de la peripeţiile lui Ulise. Pe vremea aceea oamenii semănau foarte bine cu noi, cei de azi, în linii mari, se pare că doar trecătorii zei s-au mai schimbat între timp.

We shall not cease from exploration,
and the end of all our exploring will be
to arrive where we started
and know the place for the first time
.
T. S. Eliot
Mai rezistentă decât zeităţile este şi povestea, căci numim astăzi odisee orice serie de peripeţii. Şi mai e ceva, de asemenea mult mai intim legat de firea umană decât divinităţile: metamorfoza, transformarea lăuntrică, odiseea interioară.

Oriunde avem un erou, avem un vis, o dorinţă sau pasiune, un ideal. De asemenea, avem probleme de rezolvat, duşmani de învins.

Dacă aceştia ar fi uşor de învins, n-am avea erou şi nici poveste. Ei însă nu pot fi învinşi decât cu o armă pe care eroul n-o are de la început.

El trebuie să se schimbe, să capete o virtute sau să se lepede de un păcat. De pildă, pentru Ulise, unul dintre acestea este trufia.

Înarmat cu această nouă calitate sau purificat de păcatul său, eroul izbândeşte, dar nu din prima. Mereu, exact în momentul în care totul pare în regulă, apare ceva ce periclitează toate şansele de reuşită.

Mereu deci e nevoie de un efort în plus, calităţile pure şi simple fiind insuficiente victoriei depline şi definitive. Obstacolele sau conflictele ating un apogeu înainte de a fi complet depăşite.

3200 de ani după Ulise, vieţile noastre ori urmează logica peripeţiilor lui, ori se pierd în uitare. Fără odisee, nu există poveste. "Şi au trăit fericiţi până la adânci..." nu este o poveste, ci locul unde se termină o poveste.

Fie că e vorba de marea călătorie, de venirea unei vârste, de sacrificiu, bătălie, decădere, dragoste, răzbunare sau mister, calea poveştii urmează drumul corabiei lui Ulise.

Să-ţi trăieşti cu adevărat povestea, să-ţi pui în operă legenda personală, înseamnă, aşadar: să ai un vis, să fii dispus să-l atingi cu orice preţ, să dobândeşti virtutea ce-ţi lipseşte, să faci un efort în plus şi să te bucuri de întoarcerea acasă.







Spre Itaca
Konstantinos Kavafis
Când vei pleca înspre Itaca
fie-ţi lunga călătorie
plină de aventuri , plină de învăţaminte
Nu te teme de Lestrigoni si de Ciclopi, nici de furiosul Poseidon;
Nu-i vei întâlni în drumul tău dacă
te vei înălţa cu gândul, dacă simţirea-ţi
nicicând nu îţi va părăsi trupul şi sufletul.
Lestrigoni şi Ciclopi, nici furiosul Poseidon
nu îti vor ieşi în cale
dacă tu însuţi nu-i vei purta cu tine-n suflet,
dacă nu-ţi vei aşeza sufletul înaintea paşilor lor.
Sper ca drumul să-ţi fie lung,
fie-ţi multe dimineţile de vară,
Iar plăcerea de a zări primele porturi
să-ţi aducă o bucurie de nespus.
Încearcă să vizitezi emporiul Feniciei
culege tot ce e mai bun.
Du-te în oraşele Egiptului
învaţă cu un popor ce are atâtea să te-nveţe.
Nu pierde Itaca din vedere,
căci ţinta ta e să ajungi acolo.
Dar nu-ţi grăbi paşii;
e mai bine călătoria-ţi să dureze ani,
iar corabia-ţi să ancoreze pe insulă
când te vei fi-mbogăţit deja
cu tot ce ai cunoscut pe drum.
Nu aştepta ca Itaca să-ţi dea alte bogăţii.
Itaca ţi-a dăruit deja o călătorie minunată;
fără Itaca , niciodată nu ai fi plecat.
Ţi-a dăruit deja totul şi nimic nu mai are de dat.
Şi dacă la sfârşit vei crede că Itaca e săracă,
să nu gândeşti că te-a înşelat
pentru ca vei fi devenit un înţelept, vei fi trăit o viaţă plină,
şi acesta este înţelesul Itacăi.
There was an error in this gadget