Mar 8, 2014

Vitralii, felinare, empetreiuri

  • Cu cât iubirea e mai mare, cu atât încape în spaţii mai mici.
  • Supraestimăm ceea ce ştim şi subestimăm ceea ce nu ştim. Dar ceea nu ştim este în mod sigur, de fiecare dată, mai mult şi mai important.
  • Întreabă cât costă, pentru că nu costă să întrebi.
  • Numele filozofului Charles Sanders Peirce se pronunţă ca "purse". Nu am auzit niciun profesor de filozofie să-l pronunţe corect. Dar ce să mai spun, când "profesoara" din liceu îl pronunţa pe Gyges (cel cu inelul, din "Republica" lui Platon)... Jij. 
  • De neînţeles sentimentul lui Noica faţă de gustul bun al mâncării. Scena e povestită de Gabriel Liiceanu. Împreună cu Andrei Pleşu, îl invită pe filozof la un restaurant bun şi mănâncă o friptură de vită. Şi lui Noica i se face efectiv jenă. Încerc de ceva vreme să înţeleg cum e asta. Generaţia mea nu mai cunoaşte sentimentul. Nimic nu e prea bun pentru noi. Dar el a lăsat timid tacâmurile jos şi le-a spus: "E atât de bun că ţi se face ruşine!"
  • Superbă traducerea/adaptarea lui George Pruteanu la dictonul "Quod licet Jovi, non licet bovi": "Ce-are voie zeul, n-are voie cimpanazeul".
  • Pentru mulţi oameni, fericirea trece pe locul doi după respectul de sine. Suntem foarte importanţi.
  • Ana vrea să-i mai povestesc o dată "Romeo şi Julieta". Marile poveşti sunt acelea pe care le poţi asculta de oricâte ori. Nu e un mister, nu e o poantă, nu e o surpriză. Deznodământul piesei e dezvăluit chiar din preambul (corul de la început). Poveştile mediocre îşi pierd farmecul odată cu dezvăluirea poantei sau misterului. Poveştile mari nu se termină niciodată.
  • Când viitorul nu pare irezistibil, lasă-te în voia clipei de acum. Oricum, viitorul nu mai e ce era pe timpuri...
  • Romulus Vulpescu spunea că marile iubiri mor tinere. E efectul literar al unei anumite lipse de logică. Ar fi corect spus că unele iubiri care mor tinere sunt augmentate de regretul lipsei de şansă. E evident însă că marile iubiri sunt cele care durează, în ciuda problemelor, până la adânci bătrâneţi. Romulus Vulpescu însuşi e un exemplu în acest sens.
  • Am auzit "graduare" în loc de "absolvire"! De ce? Cu ce folos? Pateticul a devenit jalnic, în loc să distribuim, partajăm, iar cei hotărâţi au devenit determinaţi (filozofie grea aici). Fenomenul acestei atribuiri de noi sensuri după model străin, se numeşte calc lingvistic şi e normal în măsura în care e util pentru exprimare, atunci când în limba ta nu ai înţelesul respectiv. Dar la noi e snobism pur şi dur. Cum zice o reclamă: "Cel mai tare şou de cuching!" Ah, nu mai pot să mă focusez!
  • Iubirea este un fel de pufoşenie cu glazură. Glazura e cea mai tentantă şi e hormonală, dar e sintetică. Pufoşenia din interior e naturală şi conţine un amestec de ingrediente precum admiraţia, respectul, devotamentul, aprecierea, toleranţa, mila şi chiar un soi de veneraţie. Fără zahăr sau îndulcitori.
  • Momentele importante ale vieţii, punctele de cotitură, se recunosc după aceea că regulile, procedurile, modelele şi rutina dispar. Tendinţa noastră este să ne căutăm alte reguli, în loc de a scoate capul şi a ne impune propria viziune asupra lucrurilor.
  • Să iei totul ca pe un joc, pentru că oamenii te judecă după cum reacţionezi sub stress.
  • Oamenii mai fac greşeala de a-i aprecia pe ceilalţi în funcţie de CV. "În toată cariera mea n-am fost implicat niciodată în vreun accident demn de atenţie... de niciun fel. În toţi anii petrecuţi pe mare, nu am văzut decât un vas aflat la ananghie. N-am observat vreo epavă şi nici nu am produs vreuna. De asemenea, nu m-am aflat în vreun caz care să ameninţe cu producerea unui dezastru", spunea căpitanul E.J. Smith în 1907. În 1912, lui i s-a încredinţat comanda Titanicului.











There was an error in this gadget