Dec 6, 2012

Mozaic


  • Dacă Maiestatea Voastră îmi ia mie şi copiilor mei drepturile noastre, cine va rămâne să apere drepturile Voastre?
  • Istoria dezvoltării omului a început cu spiritul în perioada antică a filozofiei pure şi religiilor. A continuat cu mintea în evul mediu şi renaştere, până la iluminism. După ce dezvoltarea aceasta a minţii şi spiritului a părut desăvârşită, omul s-a izbit violent de războaiele care i-au impus să-şi dezvolte latura socială a personalităţii. A intrat apoi în era dezvoltării emoţionale, care încă se află în curs. Următoarea etapă, ai cărei muguri deja au apărut, ţine de dezvoltarea trupului. Sănătatea va fi cuvântul de ordine al următoarei perioade. Numesc această speculaţie "teoria pâlniei".
  • Principalul lucru este ca principalul lucru să fie principalul lucru. O idee a regretatului Steven Covey.
  • Istoria postdecembristă a României încape într-o singură frază de-a lui Dănilă Prepeleac, din povestea cu acelaşi nume a lui Ion Creangă: "Ş-apoi, ce mai atâta vorbă lungă, dintr-o pereche de boi m-am ales c-o pungă; ş-apoi şi asta pute a pustiu, bădiţă dragă." 
  • Orice s-ar spune despre "minunile" din Caracal, cu pârnaia pe strada Libertăţii şi aşa mai departe, Bucureştii poartă în mijlocul lor cea mai amară ironie cu putinţă şi anume: strada care a colectat toată scursura oraşului, tot levigatul social al României, se numeşte Calea Dorobanţilor. Cine erau dorobanţii ăştia? s-ar putea întreba vreun hipster tembel (scuzaţi pleonasmul). Ostaşii de rând, recrutaţi dintre ţărani, care au câştigat independenţa României la baionetă. În decembrie 1877, Eminescu scria despre ei în ziarul "Timpul": "Au sosit în Bucureşti dorobanţii de pe cîmpul de război. Aceşti eroi, cu care gazetele radicale se laudă atîta, sînt, mulţumită guvernului, goi şi bolnavi. Mantalele lor sînt bucăţi, iar sub manta cămaşa pe piele, şi nici cojoc, nici flanelă, nici nimic. Încălţaţi sînt tot atît de rău, unul c-un papuc ş-o opincă, altul c-o bucată de manta înfăşurată împrejurul piciorului, toţi într-o stare de plîns, într-o stare care te revoltă în adîncul inimei. O spunem de mai nainte, nici o scuză, nici o justificare, nici o esplicaţie nu ne poate mulţămi faţă cu această mizerie vădită şi strigătoare la cer." Nu e culmea ca memoria acestor eroi să devină astăzi numele eczemei sociale a Bucureştilor? Nu e o parodie incredibilă a destinului ca rolurile simbolice ale victimelor şi călăilor societăţii să fie inversate în acest mod? Nu e trist ca toate larvele de bani gata ale ţării să poarte numele zimbrilor? 
  • Tot în articolul său intitulat "Dorobanţii", Mihai Eminescu scrie, apăsat: "Nu sînt în toate limbile omeneşti la un loc epitete îndestul de tari pentru a înfiera uşurinţa şi nelegiuirea cu care stîrpiturile ce stăpînesc această ţară tratează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe acel ţăran care muncind dă o valoare pămîntului, plătind dări hrăneşte pe aceşti mizerabili, vărsîndu-şi sîngele onorează această ţară." Şi îşi încheie textul întrebând: "Consistă această ţară din călăi şi din victime?" După 135 de ani de la întrebare, văzând cum stau lucrurile, eu zic că da, fără îndoială.
  • Cineva a intrat recent pe acest blog căutând pe Google: "ce actiuni ne duce la respectul de sine". Amice, pentru tine personal, gramatica de-a V-a ar funcţiona excepţional. Şi dacă ea singură nu reuşeşte să te duce la stima de sine, măcar, te rog eu mult, nu te duce la vot!




There was an error in this gadget