Feb 11, 2013

Fă bine cât poţi!

În facultate eram unul dintre puţinii care luau bine cursurile. Asta înseamnă că scriam repede, frumos, ordonat, pe hârtie bună şi cu cerneală neagră, care se copia foarte bine la xerox.

Avantajul unui curs bine luat este foarte mare, în ordine academică, să spun aşa. Dezavantajul este că multă lume se abonează la notiţele tale, pentru a le copia, iar tu aştepţi să-ţi vină rândul la propriile hârtii, care se întorc, de multe ori, după aventuri cel puţin interesante, într-o stare greu de recunoscut.

Îmi amintesc un curs de istorie a doctrinelor morale, pe scurt, "etică". Notiţele mele au circulat la jumătate din grupă şi majoritatea colegilor mei a fost impresionată şi a remarcat o frază din curs.

Încerc să o dezgrop din memorie: "Niciuna dintre filozofiile morale sau religiile lumii nu se ridică la nivelul de sinteză al imperativului învăţat din copilărie, de la mama mea: fă bine cât poţi!"

Am simţit ceva între mândrie şi ciudă. Acea frază nu-i aparţinea profesorului. O notasem într-o conversaţie cu Bunicul meu. El mi-a spus-o, văzându-mă că învăţ la "etică".

Mai târziu, aveam să-i spun că, din tot cursul respectiv, fraza lui a fost cea mai gustată de colegii mei.  Bunicul mi-a spus că, pe vremea când studia, la rândul lui, doctrinele morale, a avut această revelaţie, că îndemnul mamei lui înseamnă 10 lucruri diferite: un adevărat Decalog, într-o singură frază.

Când Bunicul a împlinit 80 de ani, în 2010, a vrut să ne spună nişte vorbe pe care "să le ţinem minte toţi, de la copii la strănepoţi". Şi ne-a repetat îndemnul: "Fă bine cât poţi!"

Din păcate, atâta vreme cât Bunicul a trăit, nu am apucat să dezlegăm împreună "decalogul", eu neavând decât vaga indicaţie că sensurile lui "Fă bine cât poţi!" se multiplică pe măsură ce te gândeşti mai bine. Ceea ce am făcut. Îl fixez aici, pe blog, spre a nu se mai uita.

FĂ BINE CÂT POŢI! înseamnă:

1. Binele trebuie făcut! Binele este o acţiune, nu o inacţiune.

2. Nu fă rău. Nu fi rău. A te abţine de la rele este o acţiune.

3. Binele se face, nu se spune. Binele constă în fapte, nu în vorbe.

4. Ceea ce faci trebuie să fie bine. Binele nu înseamnă ca uneori să faci câte un bine, ci (în sau prin) tot ce faci să faci bine.

5. Dacă poţi face mai mult bine, fă mai mult bine. Cât de mult poţi (cantitativ). Un efort în plus este de multe ori cheia binelui.

6. Fă bine câtă vreme poţi, până nu e prea târziu.

7. Fă bine cât poţi, nu cât nu poţi! Nu peste posibilităţile tale. Nu încerca să faci binele pe care nu-l poţi face.

8. Fă binele cât se poate de bine, cât poţi de bine (calitativ).

9. Să vrei să faci binele! Dacă poţi, să şi faci.

10. Dezvoltă-ţi posibilităţile de a face bine!

A zecea "poruncă" nu decurge direct din frază, ca o interpretare a vorbelor, ci indirect, ca idee, din faptul că posibilităţile noastre de a face bine sunt limitate, dar a face bine cu adevărat cât poţi, înseamnă şi dezvoltarea acestor posibilităţi.

Educaţie continuă, instrucţie continuă, compasiune continuă, dragoste continuă.





There was an error in this gadget