Feb 27, 2013

Persuasiune la minut (7): Privilegiul excelenţei

Nassim Nicholas Taleb a postat acest mesaj pe Facebook. Îl traduc, pentru că e înţelept şi cred că astfel de lucruri trebuie conştientizate.

Cu cât cineva se identifică mai mult cu o profesie sau o „realizare”, ca, de pildă, un premiu, cu atât este mai puțin uman (în sensul clasic). În etica virtuții, singura „excelență” care merită obţinută este aceea de a fi uman, cu tot ceea ce implică aceasta (onoare, curaj, contribuţie, satisfacerea obligaţiilor publice și private, dorința de a înfrunta moartea etc); „realizările” sunt atenuări si înstrăinări proprii formelor inferioare de viață.

În Roma antică, era un privilegiu rezervat pentru clasa patriciană. Ei puteau să se angajeze în activități profesionale, fără a se identifica în mod direct cu ele: să scrie cărți, să comande armate, să facă agricultură sau comerţ fără a fi scriitori, generali, agricultori sau comercianţi, ci oameni („vir” – bărbat, de unde şi virilitate sau virtute, nota mea Mihai Cuza, mai degrabă decât „homo”) care scriu, comandă, ară sau tranzacționează ca activitate colaterală.

Astăzi, având în vedere că omenirea a ajuns mult, mult mai bogată, s-ar crede că toată lumea ar avea acces la acest privilegiu. În schimb, îl observăm doar la cei cu salarii minime care doar „îşi duc traiul” și se simt obligați să-şi separe identitatea de profesia lor. Cu cât urci pe scara socială, cu atât mai multe persoane îşi derivă identitatea din profesia și „realizările” lor.