Mar 31, 2013

Nichita Stănescu - 80 de ani

De 30 de ani, acest poet a devenit legendă. Când ating hârtiile scrise şi semnate de Nichita, sentimentul nu poate fi decât de fascinaţie şi veneraţie, vorba unui filozof.

Iată, bunăoară, manuscrisul celebrei poezii intitulate "Imn", pentru care există şi o înregistrare cu vocea poetului.




Având în vedere obiceiul lui Nichita Stănescu de a-şi dicta poeziile, mai ales în ultimii ani, textele lucrate de mâna lui sunt rare. Dintre cele pe care le deţin eu, iată câteva din anii '60.




Se observă că poetului îi plăceau instrumentele de scris de tip carioca, aşadar tuşele groase, de ca şi cum s-ar fi ţinut departe de hârtie, plutind cumva pe deasupra scrisului.


Semnăturile în stilou sunt, evident, adăugate ulterior, probabil la cererea cuiva cu spirit "legalist", cum era Bunicul meu. Dar iată şi manuscrise în stilou, din acelaşi contingent. Nichita avea vârsta mea de acum.




Astăzi, Nichita Stănescu ar fi împlinit 80 de ani şi aceste manuscrise inedite sunt cadoul meu pentru iubitorii de limbă română care se întâmplă să îmi viziteze blogul. Pentru alte manuscrise şi chiar poeme inedite, va trebui să mai avem un pic de răbdare, că merită.

Totuşi, adaug astăzi o fotografie inedită, din colecţia mea, pour la bonne bouche.



There was an error in this gadget