Mar 27, 2013

Un plus de autoritate

Modul de gândi al unui popor, mentalitatea lui şi, în cele din urmă, cultura pe care o produce şi o răspândeşte în lume, au în centrul lor concepţia despre valoarea omului.

Pentru un anumit popor, bunăoară, valoarea umană este dată de posibilitatea de a-ţi depăşi condiţia, de a ajunge pe o treaptă de civilizaţie la care părinţii tăi nici nu visau. Tu însă poţi şi eşti dator să visezi. E visul naţiunii tale.

Pentru un alt popor, omul are valoare întrucât îi serveşte pe ceilalţi prin micile lui fapte zilnice, prin meşteşugul lui, prin purtarea lui convenţională. Orice ieşire din tiparele tradiţionale e sfidătoare. Pentru aceşti oameni, comunitatea e mai importantă decât individul.

Pentru alţii, moştenirea pe care o lasă în urmă cineva dă măsura valorii acelui om. Dacă laşi în urmă un copil bine-crescut, un copac şi o casă, te-ai "calificat". Dacă scrii o carte care să-ţi poarte înţelepciunea peste generaţii, eşti şi mai valoros. Dacă descoperi sau cucereşti ceva, numele îţi rămâne gravat pe "frontispiciul veşniciei".

Mentalităţile se ţes şi se întrepătrund în lume, aidoma culturilor şi raselor. La marele lor bal, un neam viu, vechi şi divers vine şi el, într-un minunat port popular, o adevărată operă de artă străveche, valoroasă, unică, specială, dar şi roasă de vreme, ponosită şi cam nespălată.

Suprema valoare a acestor oameni este dată de posibilitatea lor de a trăi pe spinarea altuia. Ei tind să fie şefi. Pentru ei, în mod tradiţional, şeful nu este cel care poartă responsabilitatea, ci acela care hotărăşte a cui e vina.

Pentru ei, funcţia sau autoritatea reprezintă sfânta îndeletnicire de a le lua banii oamenilor şi de a-i conduce pe unde doreşte un anumit organ al autorităţii. A lua banii oamenilor pentru a le da, în schimb, un serviciu, pentru a-i sluji în vreun fel, reprezintă o prostie inadmisibilă şi se pedepseşte exemplar.

Aceşti oameni au nevoie, pentru a trăi, de această autoritate, la orice nivel de competenţă. Modul lor de viaţă e o căpuşeală generală, unde regula este ca oamenilor care te plătesc şi în slujba cărora te afli, trebuie să le impui neapărat voinţa proprie şi să le desfizi obligatoriu părerile şi nevoile.

De ce? Pentru că autoritatea înseamnă că tu le eşti lor superior, iar asta se demonstrează prin forţă, sfidare, tupeu. Dacă omului care te plăteşte îi faci serviciul pentru care te-a plătit, conform cerinţelor lui, asta te face servitorul lui, nu superiorul lui.

Ce le dă valoare acestor oameni este un plus de autoritate.

În ţara lor, profesorul urlă la elev şi-l învaţă ce pofteşte, în niciun caz ce ar avea nevoie acesta din urmă.

Poliţistul se răzbună pe oamenii care-l plătesc, amendându-i când merg bine pe drumul fără pericole şi ignorându-i atunci când mor pe drumuri proaste.

Ministrul îşi face agenda în funcţie de interesele partidului şi guvernului, fără să se obosească deloc în direcţia celor care-i finanţează autoritatea.

Ospătarul, mecanicul, funcţionarul, jurnalistul, procurorul şi medicul găsesc mijloace de a-şi impune autoritatea asupra inferiorilor care-i plătesc, pentru că, şi ei, au moştenit interesanta concepţie că valoarea unui om ţine de autoritatea lui asupra celorlalţi.

There was an error in this gadget