Apr 29, 2013

Înainte era mai bine

generatie de batrini ce sintem........niste molii, lol.am primit o educatie vaide capu ei si nu ne mai suportam acu.ni se pare ca tb sa sti lucruri.daca bagi in cap toate kakaturile inseamna ca ej deshtept shi educat.cika stiu dexu pederost:is geniu. eshti un freak, te reacu deaici.....plm....am facut dooj de ani de scoala shi am ingrmadit in kap un mil de kesti. care-i faza??? vine asta micu shi pune net pe mobil si stie TOATEkestiile.cu ce esh tu mai bun???

si cea mai nashpa faza nu-i asta.ka noi nu mai putem cu ashtia mici.shi lumea ghici a cui e.... dhaaa...:)))fazza nashpa nu e k noi nu avem slang.cum ar fi sa-i auzi pe toti fostii in slang. lol LOL zbarcitura stagger!!!! lol deci fazza super naspa e k noi NU PUTEM SA-I ASCULTAM!!!!!!!!!!!!shi asta e fix treaba noastra. gaaaata frate!!!! daca vb asa e prost din prima plm....... generatie pierduta.mmsii

sintem o generatie pierduta daca nui ascultam pashtia mici. ne ducem dreaq.deci prost nu esh cind nu te intelege lumea,da?? prost esh cind TU nu-i intelegi pe ceilalti. megaprost esh cind nu intelegi dar crezi ca intelegi, doar finca esti tu fosyla. pilaf!!!!!!!!!! numa pt ca esti junghi nu inseamna ca pricepi.

copilu, zic, mai pune shi tu mana pe-o carte, fraere, sa nu mori prost. zice de ce????? sa ma umplu de praf???? le am pe tel, sa moara lycra, dk vreau le citesc, dk nu imi iau doar ce-mi tb. k dintre mine si tine tu esh ala care moare prost, acu pa bune.

macar ale mele nau reclame........






Apr 28, 2013

Manifest pentru educaţie

Doreai sau nu, 
trebuia să îngrămădeşti în cap toată materia de examen.
Albert Einstein

My education was dismal. 
I went to a series of schools for mentally disturbed teachers.
Woody Allen

Matematica e şi un mod de a vedea lumea, literatura e şi un mod de cunoaştere, muzica este un limbaj special, biologia este taina unei evoluţii şi evoluţia unei taine, istoria - un joc cu variante şi probabilităţi... dar de unde să ştiu eu toate astea? Am făcut şcoală în România şi am îngrămădit în cap o sumedenie de cunoştinţe. 

Având o oarecare inteligenţă şi o excepţională educaţie de-acasă, am fost salvat de la cretinizare, dar nu am avut totuşi şansa, pe care şcoala ar fi fost obligată să mi-o dea, de a excela pe măsura capacităţilor mele într-un domeniu. Mi-a oferit posibilitatea de a-mi face prieteni, dreptul de a mă pretinde intelectual (ca atâţi idioţi) şi şansa unică de a citi cele mai stupide scribălituri imaginabile: manualele pe care le-am avut. Prostie la tom! Cunoştinţe seci, stoarse de toată seva, de toate vitaminele, fierte în zeama amară a preciziei didactice, expurgaţii insipide în limbaj administrativ. 

Autoritatea mea de a face astfel de remarci tăioase este dată de studiile de specialitate, de lecturile extensive şi intensive în domeniu, de experienţa de elev şi de profesor în România, dar şi de experienţa unui an de studiu în Anglia. Ca profesor, am avut un succes vecin cu împlinirea personală şi cea mai fastă perioadă a vieţii profesionale. Secretul? Alături de carisma de rigoare, trei principii. Iată-le:

Primul principiu: profesorul e în serviciul elevilor.
Al doilea principiu: nimic nu e important dacă nu e important pentru elev.
Al treilea principiu: a educa înseamnă a scoate de la elev, nu a-i băga în cap.

Totuşi, cineva care gândeşte aşa nu poate rezista în învăţământ. Întâi e vorba de bani. Cine cumpără cărţi la metrul cub şi cerneală la litru are nevoie de un salariu cumsecade. Apoi, e vorba de sistem. Distanţa dintre ce vrea şcoala şi ce au nevoie copiii este atât de mare... atât de mare... Trăim în ţara în care peste jumătate din populaţie nu are duş sau cadă în locuinţă. Ce să aibă în cap? Derivate parţiale? 

Profesorii nu ştiu să asculte, majoritatea văd în elevi obiecte. Copiii au mult mai multă nevoie să fie ascultaţi decât cadrele. În schimb, cadrele uzează la maximum de puterea administrativă cu care au fost investiţi pentru a sili elevul să tacă, să se teamă de greşeală, să se simtă nimicit, pentru a nu fi ele silite să adapteze educaţia la nevoile lui. Cum să nu izbunească frustrarea elevilor?

Am avut la un moment dat o clasă de şcoală profesională. Toţi băieţi. La ştiinţe umaniste nu aveam nici programă pentru ei. Facem cultură civică, asta e bună şi pot să le spun o mulţime de poveşti. Nu am predat ca de obicei. Erau clar mai timizi şi mai timoraţi decât alţii. La orele la care aveau profesoare, făceau o gălăgie teribilă, se dădeau crocanţi şi tot restul. Diagnostic: copii fără siguranţă sau certitudini şi care se simt neînsemnaţi, nebăgaţi în seamă. Tratament: lasă-i pe ei să vorbească mai mult, să dea exemplele lor, nu-i forţa să scrie, nu-i speria cu nimic, fă din oră un atelier, un spaţiu safe pentru gândire liberă. Am avut câteva ore relaxate, iar ei, inteligenţi, pricepeau repede.

Am hotărât că le voi da note pentru o lucrare scrisă cu subiect simplu, care să le permită să scrie orice. Mai mult de jumătate dintre ei nu a scris nimic. Nimic, rien, nada. Asta nu mi s-a mai părut altceva decât rea-voinţă. Au luat multe note de 3, care ştiam oricum că nu-i afectează. Mai mult decât nesimţirea aceasta m-a enervat intervenţia dirigintei lor, care mi-a spus că am fost prea dur cu ei şi că am făcut o greşeală. Ei, poftim!

Ora următoare. Scoateţi imediat câte-o foaie de hârtie, trei subiecte: De ce vin la şcoală? Ce-mi place la şcoală? Ce nu-mi place la şcoală? Au scris toată ora. Seara în care am citit foile alea a fost una dintre cele mai triste. Răspunsurile arătau cam aşa: vin l-a şcoală casă învăţ... îmi place că profesori sânt buni şi nu mă bate... acasă tot timpul tata (mama) bea şi m-ă bate şi ieu vreau să fac lecţi dar nu pot că stau sub pat toată seara ca să nu mă găsească şi să mă bată etc.

Iată-mă ca cadru didactic, negru în cerul gurii, dând note de 3 şi fiind eu inteligent şi deştept faţă de cine... Iată-mă o rotiţă şi pe mine în marele sistem de cretinizare a naţiunii, cu toată bunăvoinţa mea. Adevărul e că nu-i ascultasem. 

Acum băieţii aceia au vârsta pe care o aveam eu când i-am cunoscut. Nu-mi fac iluzii că ar fi ieşit din ei oameni de seamă. Ştiu însă că toţi au citit cel puţin o carte şi că prima carte din viaţa lor au citit-o cu bucurie, cu entuziasm, pe parcursul unui semestru. Ora următoare chestionarului am verificat ipoteza că niciunul dintre ei nu citise vreo carte vreodată şi i-am rugat să aducă câte-o carte. A durat ceva timp până toţi au făcut rost de cărţi. Apoi, la fiecare oră, discutam cu fiecare în parte despre ce-au mai citit. Nu am fost pentru ei nici psiholog, nici consilier, nu-i treaba mea, dar i-am lăsat cu câte-o carte în minte pe care garantez că au citit-o cu plăcere.

De ce nu scriseseră în lucrare: de frică să nu scrie greşit. Şcoala îi învăţase că dacă ai o opinie a ta, greşeşti. 

Apr 25, 2013

Joi n-am idei noi

E din ce în ce mai greu să faci parte din minoritatea oamenilor cu bun simţ. Celelalte minorităţi îşi urlă drepturile cu multă grandilocvenţă, încercând să compenseze lipsa de vizibilitate şi invocând, cel mai adesea, frustrarea de drepturi şi privilegii pe care majoritatea le are.

Dar noi, care suntem deja o minoritate, nu putem să strigăm, să ne batem cu pumnul în piept, să ieşim în faţă, să ne urlăm dreptul nostru important la bun simţ, la moderaţie, respect şi aşa mai departe. De ce nu putem? Pentru că aşa suntem noi, prin definiţie.

Bunul simţ nu e militant. La fel cum ştiinţa nu e militantă. Ce-ai să faci cu unul care insistă că Pământul e plat? Îi prezinţi dovezi? Argumente? Te cerţi cu el? Încerci să-l convingi de orice? Nu. Taci.

Devenim nişte oameni din ce în ce mai tăcuţi, înconjuraţi de lucruri din ce în ce mai ţipătoare.

Mulţi dintre noi cedează. Nu mai suportă, nu mai fac faţă. Renunţă cu totul la bun simţ, ca şi cum ar părăsi pentru totdeauna pe cineva drag cu speranţa unei vieţi mai demne şi mai îmbelşugate.

Există însă şi cei care n-ar părăsi niciodată zona aceasta de adevărată demnitate şi bogăţie interioară. Nu renunţ niciodată la bunul simţ. Niciodată nu-mi voi învăţa copiii altfel.

Totuşi, e din ce în ce mai greu să faci parte din minoritatea celor cu bun simţ. Pentru că, atunci când te confrunţi cu specimenele scăpate de sub controlul civilizaţiei, e de maxim bun simţ să nu taci, ci să îi trimiţi pe şmecheri înapoi în copac.








Apr 22, 2013

Sonetul 66 de Shakespeare

23 aprilie este ziua în care marele nostru poet universal a coborât din Univers printre noi, dar şi ziua înălţării sale la cele universale.

Versiunea Quatro 1609


Shakespeare's Birthplace (foto: Mihai Cuza)
Tired with all these, for restful death I cry,
As to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm'd in jollity,
And purest faith unhappily forsworn,
And gilded honour shamefully misplac'd,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgrac'd,
And strength by limping sway disabled
And art made tongue-tied by authority,
And folly, doctor-like, controlling skill,
And simple truth miscall'd simplicity,
And captive good attending captain ill:
Tir'd with all these, from these would I be gone,
Save that, to die, I leave my love alone.


Traducerea lui Mihai Cuza

Scârbit de toate astea aș muri
Decât să văd prostia răsfăţată
Și competenți născuți spre a cerşi
Și nevinovăția înșelată,
Și cinstea transformată în păcat,
Şi trupul pur vândut în murdărie,
Și ce-i perfect, perfect denaturat,
Şi forța prinsă-n chingi de viclenie,
Şi falsa libertate la cuvânt,
Și adevărul clar numit capriciu,
Și doctori care n-au discernământ,
Și-Evlavia-nchinându-se la Viciu.
Dar chiar de-n moarte aș uita de toate,
Nu-mi las iubirea în singurătate.

Traducere (2) de Mihai Cuza

Implor odihna morţii, prea scârbit
să văd cel bun că e născut să ceară
şi cel netrebnic că e ghiftuit
şi cel curat că e făcut de-ocară

Şarlatania ridicată-n rang,
Neprihănirea bestializată
şi caracterul răsplătit cu ştreang
Şi-ambiţia mişeleşte sfârtecată

Talentul de putere-i cenzurat
Şi măiestria în puhoi pierdută,
Concretul - ca nălucă denunţat
Şi sfântul e îngenuncheat de brută

Dar chiar de-aş vrea să mor, sătul de toate,
Nu-mi las iubirea în singurătate.

Traducerea lui Ion Frunzetti

Scîrbit de toate, tihna morţii chem;
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur,
Nemernicia-n purpuri şi-n huzur,
Credinţa - marfă, legea sub blestem.

Onoarea - aur calp, falsificat,
Virtutea fecioriei tîrguită,
Desăvîrşirea jalnic umilită,
Cel drept, de forţa şchioapă dezarmat,

Şi arta sub căluşe amuţind;
Să văd prostia - dascăl la cuminţi
Şi adevărul - semn al slabei minţi,
Şi Binele slujind ca rob la rele...

Scîrbit de tot, de toate mă desprind,
Doar că, murind, fac rău iubirii mele.



Traducerea lui Gheorghe Tomozei

Scîrbit de tot, izbava morţii chem,
cel drept cerşeşte, laşul îşi arogă,
nevolnic, a magnificenţiii togă
şi gîndul pur se stinge sub blestem.

Cinstirea-i împărţită grosolan,
e pîngărită casta feciorie,
perfecţiunea-i frîntă de urgie
şi-ngenuncheat, orice sublim elan.

A artei gură trîndavu-o astupă,
nerodul, iscusinţii-i porunceşte
şi adevărul singur se smereşte
robit mişelului ce stă să-l rupă.

Scîrbit de tot, m-aş stinge fără glas,
dar dragostea, murind, cui să o las?


Traducere de Dan Grigorescu şi N.Chirică

Sătul de toate, caut tihna morţii,
Să nu mai văd slăvit pe cel nemernic,
Şi pe sărac cerşind în faţa porţii,
Şi pe cel rău hulind pe cel cucernic,

Şi pe cinstit de cinste avînd teamă
Şi fecioria pradă umilinţei,
Şi împlinirea neluată-n seamă,
Şi forţa la cheremul neputinţei,

Şi artele de pumn încăluşate,
Şi doctor raţiunii, nebunia,
Şi adevărul simplu, simplitate,
Şi binele slujind neomenia!

Sătul de toate, toate le-aş lăsa,
Dar dacă mor cui las iubirea mea?

Traducerea lui Petru Rezuş

De toate dezgustat, strig după moarte,
cînd văd cerşind pe omul drept şi pur,
pe sec şi ticălos ajuns departe,
credinţa dalbă stinsă de sperjur,

onoarea scumpă - lucru de ocară
şi fecioara - marfă de vîndut,
desăvîrşirea stînd umil la scară,
puterea oarbă zăngănind din scut,

iar arta la sătui netrebnici - roabă
ştiinţa - ucenică a prostiei,
spunînd minuni pe cel cu mintea slabă
şi binele slujindu-i mişeliei.

Scîrbit de toate, ca să mor aş vrea,
dar, mort, ar ispăşi iubirea mea.


Traducere de Nicolae Pintilie

Sătul de tot spre-a morţii tihnă ţip -
Să nu-l mai văd pe vrednic cerşetor,
Pe mărginit gătit în falnic chip,
Credinţa dată relei sorţi de zor

Şi cinstea-mpodobită ruşinos
Şi fecioria pîngărită-oricînd
Şi chiar desăvîrşirea dată jos
Şi dreptul sub puterea şchioapă stînd

Şi graiul artei sub căluş închis
Şi nebunia doctor pe dibaci
Şi adevărul nerozie zis
Şi bunul pe cel rău avînd cîrmaci.

Sătul de tot, să scap de tot aş vrea,
Ci, mort, stingheră-mi las iubirea mea.

Traducerea lui George Pruteanu

Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,

Fecioara pură - scoasă la mezat,
Onoarea - aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strîmbă-nfrînt uşor
Desăvîrşirea luată drept păcat,

Frumosul - zugrumat de-un zbir mîrşav,
Cuminţii - bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr - numit prostie,
Şi Binele - dat Răului ca sclav…

De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor - iubirea-mi cui o las?

Traducere (3) de Mihai Cuza

Murind m-aş mai reface, obosit
de râtănia-n mofturi răsfăţată
şi de nobleţea pusă la cerşit
şi de sinceritatea-njunghiată,

De frauda tratată cu onoare
Şi trupul pur mânjit de grea ruşine,
De etica zdrobită în picioare
Şi curvele care se dau virgine

Şi de talentul rupt cu pumni în gură,
De adevărul dus la sacrificiu,
Maestrul terfelit de stârpitură
şi-Evlavia-nchinându-se la Viciu.

Şi chiar de-n moarte aş pleca spre bine,
rămân pe lume numai pentru tine.









There was an error in this gadget