Apr 25, 2013

Joi n-am idei noi

E din ce în ce mai greu să faci parte din minoritatea oamenilor cu bun simţ. Celelalte minorităţi îşi urlă drepturile cu multă grandilocvenţă, încercând să compenseze lipsa de vizibilitate şi invocând, cel mai adesea, frustrarea de drepturi şi privilegii pe care majoritatea le are.

Dar noi, care suntem deja o minoritate, nu putem să strigăm, să ne batem cu pumnul în piept, să ieşim în faţă, să ne urlăm dreptul nostru important la bun simţ, la moderaţie, respect şi aşa mai departe. De ce nu putem? Pentru că aşa suntem noi, prin definiţie.

Bunul simţ nu e militant. La fel cum ştiinţa nu e militantă. Ce-ai să faci cu unul care insistă că Pământul e plat? Îi prezinţi dovezi? Argumente? Te cerţi cu el? Încerci să-l convingi de orice? Nu. Taci.

Devenim nişte oameni din ce în ce mai tăcuţi, înconjuraţi de lucruri din ce în ce mai ţipătoare.

Mulţi dintre noi cedează. Nu mai suportă, nu mai fac faţă. Renunţă cu totul la bun simţ, ca şi cum ar părăsi pentru totdeauna pe cineva drag cu speranţa unei vieţi mai demne şi mai îmbelşugate.

Există însă şi cei care n-ar părăsi niciodată zona aceasta de adevărată demnitate şi bogăţie interioară. Nu renunţ niciodată la bunul simţ. Niciodată nu-mi voi învăţa copiii altfel.

Totuşi, e din ce în ce mai greu să faci parte din minoritatea celor cu bun simţ. Pentru că, atunci când te confrunţi cu specimenele scăpate de sub controlul civilizaţiei, e de maxim bun simţ să nu taci, ci să îi trimiţi pe şmecheri înapoi în copac.








There was an error in this gadget