May 31, 2013

Con-texte

  • Aroganţii care vor să dea impresia că le ştiu pe toate sunt cea mai nesuferită specie de oameni pentru noi, cei care chiar le ştim.
  • Cu cât bucuriile noastre sunt mai simple, cu atât sunt mai durabile. Cu cât condiţiile de care avem nevoie pentru a fi fericiţi sunt mai sofisticate, cu atât suntem mai vulnerabili din punct de vedere psihologic.
  • Dacă fiecare are drumul lui în viaţă, de ce unii încearcă să meargă pe drumurile altora? Le aglomerează şi nici nu ajung unde trebuie.
  • Singurii prieteni adevăraţi sunt cei din copilărie. Nu spun că nu există prietenii mai târzii, dar sentimentul nu mai e acelaşi, atât de sincer, de propriu, de necondiţionat. Prietenii din copilărie fac parte din tine indiferent ce drum apucă în viaţă şi nu-mi închipui oameni mai împăcaţi, mulţumiţi şi echilibraţi sufleteşte decât cei care au norocul de a-şi păstra toată viaţa pe-aproape prietenii.
  • Înţelepciunea nu constă în rezolvarea problemelor sufletului, ci în evitarea lor. Dar dacă totuşi înţelepciunea de a evita o situaţie grea ţi-a lipsit la timpul potrivit, ea nu mai are niciun rost. Încetează să funcţioneze. Nu mai e pentru tine. Şi de aceea, nici nu mă interesează. Dimpotrivă, eroii mei sunt aceia care ştiu că problemele, odată apărute, trebuie cumva integrate în întregul vieţii.
  • Am la mine pe masă un clopoţel. Când sun din el o dată, îmi aduc singur apă, că n-am servitori.
  • Golul din jur este urmarea golului dinăuntru. Mai interesant e un nebun care suferă decât un înţelept izolat, cu sufletul ca o grădină zen. Oamenilor le plac inimile suculente. 
  • Există atâtea metode pentru eliberarea de stress, dar la mine nimic nu ar funcţiona mai bine decât o sumă de bani, echivalentă cu datoriile mele.
  • Răbdarea: prima virtute.
  • Operaţia a reuşit şi încă o noapte la spital, sub supraveghere, nu e mare lucru. La plecare, imediat ce am ieşit din salon, l-am auzit pe băiatul meu strigând după mine: "Astăzi jucăm fotbal în minte!" Am zâmbit. E băiat mare! Dar când am ajuns acasă şi am privit terenul nostru de joacă gol... o, Doamne...
  • Fiecare dintre noi e responsabil de propria sănătate. Uităm chestia asta în fiecare zi, la vremea meselor.
  • Poezia este boala de a nu şti ce vrei. Ea vine cu o suită de simptome, de la uimire fascinată până la durere intensă. Cu toţii suntem purtători, mai mult sau mai puţin, dar marii poeţi sunt cei contagioşi.



May 24, 2013

Cuvintele inutile

Aş putea oare să te fac să te simţi mai bine chiar acum doar cu ajutorul cuvintelor? Câteodată caut idei. Dar cine are nevoie de ele?

Mă întreb cu privire la conţinutul real al experienţei tale prezente: unde te afli în acest moment?

Ai putea avea nevoie de certitudini, într-o lume care pare mai lipsită de substanţă şi de sens ca niciodată. Acesta este, după opinia mea, locul cel mai rău în care te poţi alfa. Dacă îţi lipseşte siguranţa şi sentimentul certitudinii, cuvintele mele nu te pot ajuta. Te va ajuta însă amintirea acelor momente în care ai strălucit.

Tu te cunoşti cel mai bine, dar tot tu deformezi cel mai mult realitatea despre tine. Şi ştii foarte bine că sunt momente... momente când te simţi de neoprit.

Ai putea avea nevoie să scapi de plictiseală. Dacă ţi-aş spune o glumă, te-aş înveseli pentru câteva secunde. Oricât de măiastre mi-ar fi cuvintele, dacă tu te plictiseşti... ar trebui să încetezi să mai faci asta. Fă altceva!

Multă lume caută ceva nou. Ştiri. Şoc şi groază. Orice ne poate scoate din mocirla plictiselii. Dar dacă ar fi ştiri despre viaţa ta prezentă? Dacă pe toate posturile şi site-urile s-ar da informaţii despre ce-ţi trece chiar ţie prin minte în fiecare clipă?

Ai putea avea nevoie de cuvintele mele când cauţi un mod de a fi precum ceilalţi, atunci când lumea pare să te evite. Totuşi, oamenii nu te evită atunci când îţi lipseşte ceva, ci atunci când nu eşti tu însuţi. Dacă eşti într-o criză de autenticitate, niciun cuvânt de-al meu nu te poate face să te simţi mai aproape de cine eşti cu adevărat. Pentru că eu nu sunt tu.

Mă întreb care este conţinutul real al experienţei tale de acum. Ce ţi-ai dori. Poate eşti în acel moment în care ai da orice să te simţi fascinant. Să simţi că, pentru cineva, sau pentru cineva anume, eşti totul.

În această situaţie mi-aş dori cel mai mult să pot găsi cuvintele pentru a-ţi spune ce minune de om eşti. Privirea ta e plină de frumuseţe şi înţelesuri. Zâmbetul tău e special. Chiar şi modul în care respiri e atât de plăcut... Orice aş spune, nu-ţi pot da mai mult farmec.

Însă, orice s-ar petrece acum în mintea ta, deşi cuvintele mele nu pot aspira la mai mult decât la un trecător popas în călătoria acestei zile, m-am gândit la tine. Poate râzi şi vrei să râzi mai mult. Poate eşti într-un moment de calm, de bucurie sau de curiozitate (cea mai bună stare sufletească!).

Nu eşti singur.

Cuvintele mele... uită-le. N-ai nevoie de ele. Nici eu n-am nevoie. E suficient să fim prin preajmă.







May 17, 2013

Telefonul gay

Am trecut de curând prin neplăcuta împrejurare de a afla că există o corelaţie între telefon şi orientarea sexuală a abonatului. De fapt, nu e vorba de tot telefonul, ci doar de teacă, sau husă. Şi nici chiar de aceasta, ci, mai precis, de culoarea ei. 

Am vrut o husă violetă. Şi, în grabă, mi-am ales, din oferta unui boutique dintr-o întunecată staţie de metrou, husa cea mai apropiată de violet pe care am găsit-o. Destul de arătoasă, aş zice.

La lumină, culoarea n-a mai părut tocmai violetă, nici măcar mov (dacă am scris "boutique" oare trebuie să scriu "mauve" sau e prea gay?), ci ceva mai luminos, care mi s-a explicat în manieră profi că se numeşte fuchsia.  Se pronunţă fuhsia şi vine de la numele unei flori.

Problema e că pare roz!

Ochiul meu, având în spate un creier pentru care culorile au sens, distinge foarte drastic rozul, care e o amestecătură de roşu cu alb, de orice nuanţă care conţine albastru, oricât de diluat ar fi. E diferenţă ca între Dinamo şi Steaua (pentru cei cu adevărat gay, acestea sunt două cluburi sportive din România, renumite pentru rivalitatea lor, pentru culorile roşu-alb, respectiv roşu-albastru, precum şi pentru superioritatea sportivă şi morală a dinamoviştilor).

Şi deci, s-a întâmplat că fiecare persoană pe care o cunosc eu, dintre cele care îmi vorbesc cu "tu" fără a mă cunoaşte totuşi prea intim, a avut exact aceeaşi reacţie văzându-mi telefonul: "Ai telefon roz! Cât de gay arăţi!" La început am fost calm şi oarecum amuzat. Către seară, începusem să-mi fac probleme.

Dacă masculinitatea mea e eclipsată de culoarea telefonului, înseamnă că se întâmplă ceva rău. Nu am reuşit să înţeleg argumentul după care un bărbat poate fi interesat de sexul opus cu telefonul în buzunar pentru ca, brusc, la un apel telefonic, să-şi schimbe radical preferinţele sexuale.

Am aflat însă ceva important: dacă cineva te bănuieşte că ai fi gay pentru că ai telefon roz, nu-i răspunde că e fuchsia! Te afunzi şi mai rău.

Am decis să protestez. Consider inadmisibil să judeci oamenii după aspectul telefonului. Apoi am început să mă simt discriminat. Apoi, am început să mă întreb de ce naiba mă simt discriminat... Apoi, am găsit, absolut întâmplător, la acelaşi boutique de la metrou, o husă de telefon mai solidă şi mai fiabilă. Mi-am cumpărat-o.

E neagră, obsedaţii dracu! 



May 16, 2013

Nu am chef azi

Îmi forţez mintea sa-ţi spun ceva funny, gen,
dar realitatea e ca astăzi sunt în altă dispoziţie.
E joi... nu am chef azi...
Azi e ziua în care sunt capabil să te înţeleg... cred.
Dacă te întristezi.
Dar n-aş vrea să te întristezi.
Decât dacă vrei tu.
Dar n-aş vrea să vrei.
Dar ce-aş vrea?
Nu ştiu. Nici n-am chef să ştiu.
Şi, dacă aş şti, oricum n-aş avea chef să fac nimic în privinţa asta.
Aşa încât why even bother.

Sunt acru ca un ghişeu public.
Sunt amar ca o clinică de geriatrie.
Sunt pohui... dum dum dum...

Simt cum îmi cresc sâmburi ca la o lămâie.
Mă înţepenesc ca o ciorbă.
Aş fi vrut să-ţi spun ceva funny. Dar de unde, dacă s-a epuizat?

Cred că unele lucruri apar pe lume special ca să ne deranjeze la nervi,
la fel precum altele la stomac.

Cred că buna dispoziţie e supraestimată,
din cauza că sunt unii, te uiţi la ei...
îţi spui: după ce că sunt idioţi, urâţi şi nu au şcoală, mai şi rânjesc.
Veselia ignoranţei nu e distractivă. E fucking naşpa.
Şi mi se pune pata pe toată generaţia de oameni care a învăţat
că încrederea în sine e importantă.
Mă piş pe încrederea lor în ei. Nu sunt mai buni, sunt doar mai încrezuţi.
Faptul că se descurcă îi face şi mai detestabili.

Ştirile zilei sunt stupide.
Bancurile sunt plictisitoare.
Nici măcar vremea nu mai e ca de dimineaţă.
Dimineaţa a fost bună, s-a dus.
Prin urmare, să-mi scuzi dispoziţia ambiguă.

Concret, nimic de spus. Să batem câmpii, să ne întoarcem la florile noastre.
Să ne urcăm în balon şi să admirăm lumea în forma ei tăcută.
E joi... vrei sau nu. Eu nu.
Reţine totuşi că aş fi vrut să-ţi spun ceva funny.





May 15, 2013

Dincolo de traume, crize sau stress

Toţi ne confruntăm cu crize în viaţă. Unele sunt atât de profunde şi răscolitoare, încât ne obligă să ne schimbăm întreaga concepţie despre viaţă, sau despre noi înşine.

La finalul unei crize însă, dacă ai tecut cu adevărat dincolo de ea, te ridici deasupra evenimentelor, îţi cunoşti adevăraţii prieteni şi îţi identifici scopurile.

Într-o emisiune a lui Piers Morgan de la CNN, dedicată crizelor personale, dar şi celor la nivel naţional, Anthony Robbins a vorbit despre aceste lucruri şi, de asemenea, a explicat o modalitate eficientă, în 5 paşi, pentru depăşirea unei traume sau a stressului major.

În cele din urmă, spune el, contează să te redefineşti emoţional, pentru că oamenii au tendinţa de a reproduce aceleaşi tipare emoţionale din nou şi din nou. Cei furioşi găsesc mereu motive să se enerveze, cei nemulţumiţi găsesc mereu ceva de care să se plângă, cei îngrijoraţi îşi găsesc mereu griji şi aşa mai departe.

Pasul 1: Hrăneşte-ţi mintea! Totul pleacă de la „cap”, de la cunoaştere. Citeşte o jumătate de oră în fiecare zi. Încearcă să afli cât mai mult din ce te interesează.

Pasul 2: Întăreşte-ţi corpul! Stressul e fizic. Frica e chimică. O jumătate de oră de alergat sau de antrenament cu greutăţi sau chiar de mers mai alert, suficient cât să-ţi pompeze energie în corp, activează hormonii care te vor face să te simţi mai bine instantaneu. Capătă simţul forţei şi al rezistenţei. La urma urmei, fără o sănătate bună, nu vei fi prin preajmă pentru a realiza prea multe.

Pasul 3: Găseşte-ţi o misiune superioară! Trebuie să identifici un scop mai înalt şi mai mare decât tine. Ceva care să-ţi dea sens şi direcţie, ceva pentru care să merite să trăieşti şi poate chiar să suferi, la o adică. Ceva mai important decât propria persoană.

Pasul 4: Găseşte-ţi un model! Lumea e suficient de vastă ca, orice ţi-ai dorit să faci, să găseşti pe cineva care a mai făcut-o înaintea ta. Un model îţi va da atât calea de urmat, cât şi psihologia potrivită, pentru că un lucru, odată ce a fost realizat de cineva, nu mai pare imposibil, ci accesibil.

Pasul 5: Ajută pe cineva care e într-o situaţie mai rea decât a ta! Oricât de rău ţi-ar fi, cineva o duce mai rău şi, decât acela, altcineva o duce şi mai rău. Ajutând pe alţii, contribuind la binele altora, vei obţine un sentiment puternic al scopului tău.

E important să fii conştient că viaţa ta contează nu doar pentru tine, că eşti important pentru ceilalţi. Că ai un sens şi un rost. Secretul vieţii este să dăruieşti.




May 13, 2013

Dreptul la timp

Nu avem în Univers o resursă mai uşor de epuizat şi mai imposibil de regenerat decât timpul, iar civilizaţia face tot ce-i stă în putinţă să ne jefuiască de puţinele şi preţioasele noastre minute.

Descopăr totuşi că exact momentele petrecute în civilizaţia de cea mai cronofagă speţă sunt cele mai importante pentru umanitatea din noi. De exemplu, să luăm pe rând câteva aspecte ale lumii noastre care, aparent, ne jecmănesc timpul şi să le privim dintr-o perspectivă mai justă. Sau dacă nu, cel puţin mai utilă.

Traficul este o excepţională ocazie de socializare la un înalt nivel de conştiinţă. În trafic, inginerul care merge la serviciu pentru a proiecta un cablaj extraordinar şi cercetătorul care se grăbeşte la institut pentru studiul său de istorie a logicii româneşti se pot transforma instantaneu în două haimanale.

În trafic, nimic din spoiala civilizaţiei nu rezistă peste fondul nostru animalic profund. A fi calm şi relaxat în trafic fără să enervezi pe nimeni, a profita de timpul pierdut pentru a învăţa ceva nou, pentru conversaţie de calitate sau chiar pentru introspecţie, iată probele oficiale ale conştiinţei umane care a depăşit stadiul paleoliticului inferior.

Punctualitatea, devenită o manie nu doar în instituţiile militare este una dintre cele mai teribile agresiuni împotriva dreptului nostru la timp. Se spune că e politeţea regilor. Eu cred că e politeţea oricui. Nimănui nu-i place să aştepte.

May 12, 2013

Ilogica noastră presă

Cel mai mare ziarist nu e mai mare decât un punct. Dar acel punct stă pe un i.

Ziaristul nu e omul senzaţionalului, ci omul esenţialului. Exprimarea lui nu e neapărat frumoasă, dar este clară, corectă şi precisă.

Mintea ziaristului nu trebuie să fie neapărat sfredelitoare. E de ajuns să fie limpede. Iar aici se află tot secretul meseriei.

Ziaristul veritabil ştie să discearnă între important şi interesant.

Numai cine n-a cunoscut din interior lumea presei nu ştie ce muncă îngrozitoare poate fi limpezirea unor idei. Limpezirea întregului arsenal de şosete al Armatei nu ar putea fi mai dificilă.

Sunt mulţi totuşi aceia care cred, fără să bănuiască despre logică nimic, că se poate lăsa scrisul în seama talentului. Aceştia alcătuiesc grosul presei din România şi lor li se datorează confuzia din capetele românilor.

Dar ce confuzie! Majoritatea lucrurilor care ne interesează nu au nicio importanţă, iar cele care ar trebui cu temei să ne intereseze sunt ignorate sau tratate, în tot cazul, la mişto.

Nu avem idee despre ce se petrece în economia noastră, în cultura noastră, de fapt, în nicio cultură, de niciunde, habar nu avem de problemele sociale altele decât ale noastre proprii... Habar nu avem.

Vorba unui înţelept al vremii noastre: în mica librărie de la colţul blocului găseşti mai multă informaţie utilă decât în toată presa zilei.

May 5, 2013

Søren Kierkegaard

Danezul Søren Aabye Kierkegaard s-a născut la 5 mai 1813 într-o casă şi a murit pe o stradă, în 1885. Venind, ca gânditor, în tradiţie hegeliană, s-a considerat un filozof creştin totuşi.

Dacă povestea lui Iisus este adevărată sau nu, pentru un creştin nu are importanţă, spune el. Importantă este înţelegerea semnificaţiei.

A fi creştin înseamnă a deveni creştin. 

Sunt trei stadii ale devenirii: 

- Stadiul estetic. Omul trăieşte clipa, deci, de fapt, nu trăieşte, ci este trăit. Un fel de copilărie. În final ajunge, precum Socrate, să vadă lipsa de sens a existenţei estetice şi o ironizează. Astfel, trece în 

- Stadiul etic. Aici el capătă conştiinţa obligaţiei şi se formează în temeiul valorii umane autentice. Omul matur. Râzând de micimea omului, trece în 

- Stadiul religios. Nu om pentru om, ci om pentru divin. Omul are acces la divin prin suferinţă.

Pentru Kierkegaard, existenţa veritabilă este cea individuală, umană. 

Între existenţă şi gândire este o barieră de netrecut. Adevărata fiinţă, în sens metafizic, este fiinţa umană, iar adevărul este subiectiv. Existenţa autentică este cea care trece prin cele trei stadii.

În fond, nu putem accepta existenţa obiectivă fără dureri, angoase, iubiri, care există şi ele.

May 4, 2013

Copilării

De-ale Anei. Câteodată pur şi simplu e mortală. Ca toţi copiii, face asocieri lingvistice interesante. Zice, foarte sigură pe ea: "Mai vreau suc din ăla supranatural de fructe!"

Alteori are revelaţii spectaculoase, se miră: "Tati, mătura e mai înaltă decât mine. Acum realizez cât sunt de mică."

Când mai învaţă câte ceva în limba engleză, repetă cu voce tare şi pe diverse intonaţii, iar sonorităţile pot fi irezistibil de asemănătoare. O aud traducând: "I have an egg. Eu am un neg."

Sau potriveşte numele proprii după semnificaţiile cunoscute: "Eu vreau în parcul Fierăstrău." Cum să nu? Imediat mergem acolo.

Iată însă că vede la televizor nişte zimbri. Îşi dă seama, cu vasta ei experienţă de filme americane, că pe continentul respectiv aceste animale se numesc altfel. Dar, sonorităţile îşi fac iarăşi efectul: "Aceşti zimbri seamănă cu nişte bidoni". Adică un zimbru - un bidon.

Îngrămădită cu Mircea deasupra calculatorului, îi cere imperativ: "Lasă-mă şi pe mine să intru pe globul lui tata!"

După una dintre rarele discuţii "câştigate" de mine, îi zâmbesc superior. Spune: "Da? Să ştii că zâmbetul tău nu are nimic deosebit!... Ah, pe cine păcălesc... e adorabil!"

În parc, nu vrea să-mi dea mâna mie, ci lui mami: "E o tradiţie mamă-fiică foarte importantă pentru mine".

Mi-a şi explicat din ce suntem fabricaţi: "Noi suntem făcuţi din apă, dragoste şi praf de stele. Vrei să-ţi spun de unde ştiu? Mai întâi, am văzut la Corpul uman că suntem până aici (la umeri, nota mea) făcuţi din apă. Tu mi-ai spus că în noi se află praf de stele şi am auzit mulţi oameni care spun că oamenii se fac din dragoste. Clar!"

Dispută cu mami pe cine iubeşte tati mai mult. Argumentul Anei: "Pe mine mă iubeşte tati mai mult. A contribuit să mă nasc eu! Pentru tine ce-a făcut? Ţi-a pus un inel în deget şi a cântat popa niţel..."

După câteva minute de joacă cu fratele ei, vine la noi şi declamă în mijlocul casei: "Ce familie minunată!... Şi Mircea."
There was an error in this gadget