Jun 14, 2013

Astfel se stinse...

"În realitate, slăbit de marile preocupări intelectuale şi de erizipelul, de altfel vindecat, ce i se iscase pe faţă din cauza mînjirii cu necurăţenii a locului zgîrieturii, se simţea ostenit şi doritor de o lungă linişte. Totodată, inima îi era tumefiată mai de mult de o endocardită, provocată de marile ei bătăi. În privinţa clipei pe care a ales-o providenţa spre a reîntoarce pe Eminescu în eternitate, ştirile sunt destul de contradictorii, unele dînd ziua de joi 15, altele de vineri 16 iunie. Aproape sigură este aceea de joi 15 iunie, în zorii zilei, cum arată actul de deces şi cum, de altfel, s-a săpat pe piatra mormîntului. Miercuri seară, Eminescu, cu o ultimă licărire de conştiinţă, chemă pe bătrînul doctor şi i se plînse de mari dureri în trup. Rămas singur, se întinse pe pat şi, cînd limba sorţii sale ajunse pe pragul al doilea al vieţii, inima i se opri şi poetul trecu în univers.

Dimineaţă, găsindu-l mort, l-au dus la Spitalul Brîncovenesc pentru autopsie, unde, cîntărindu-i-se creierul, în stare de ramoliţie, se găsi că are 1400 de grame, cam atît cît al lui Schiller. Doi servitori ai spitalului fură trimişi să declare decesul la Oficiul de stare civilă şi, cruntă ironie!, pe actul de moarte al dlui Mihai Eminescu, poet, cei doi neştiutori de carte puneau pecetea degetelor lor bătătorite: «Registrul Stării civile pentru morţi - Bellu, Ortodox-Român. Nr.2935. Mihail Eminescu de 43 de ani poet, necăsătorit. Cazul morţii s-a constatat de noi prin doctor verificator dl Sutzu care a şi liberat certificatul cu nr. 161. Făcut de noi, Nicolae Hagi Stoica, fiu consiliar al comunei Bucureşti şi oficier de stare civilă. Martori n-au ştiut subscri». În după-amiaza zilei de sîmbătă, 17 iunie, la orele 6, cortegiul, însoţit de un număr mare de studenţi, gazetari şi prieteni, în fruntea cărora se aflau primul ministru Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Theodor Rosetti, Augustin Laurian şi alţii, porni spre cimitirul Bellu, trecînd pe Calea Victoriei, Calea Rahovei şi Cîmpia Filaretului. O ploaie măruntă pica din cerul peste tot acoperit de nouri. Pe drum, în dreptul Universităţii şi la mormînt, se ţinură cuvîntări îndurerate şi banale, după care, pe înserat, coşciugul fu coborît în groapă, între un tei şi un brad. 

Astfel se stinse, în al optulea lustru de viaţă, cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi cîte o stea va veşteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".

(finalul capitolului "Agonia morală şi moartea", din Viaţa lui Mihai Eminescu de George Călinescu)
There was an error in this gadget