Jul 8, 2013

Efectul sepia

  • Ionuţ a împlinit 34 de ani. Zice: "Ce-a fost frumos e în trecut!" Glumeşte, evident. Dar ar fi avut dreptate dacă am fi fost... în trecut. Tinerii sunt o chestie de dată recentă. Acum 150 de ani, durata medie de viaţă într-un mare oraş european nu ajungea la 34 de ani. Mai mult decât atât, cu 100 de ani în urmă nici măcar cuvântul sau noţiunea de "tineret" nu exista. Fireşte că au existat mereu oameni tineri, dar o categorie aparte nu au apucat să formeze decât în vremea foarte recentă. Şi totuşi, părem a avea amintiri adânci.
  • Am trecut acum un an prin Costineşti şi, cu toate că vin din epoca digitală, amintirea plajei din 2012 s-a păstrat în culorile cu tentă cafenie ale fotografiilor din anii '80. Nisipul, marea, epava, digul, obeliscul, mergând mai departe, îngheţata, farmacia şi toate celelalte s-au arhivat în folderul cu amintiri din adolescenţă. E drept, nu am prins cea mai însorită zi şi am fost în trecere, doar o după-amiază. Călătoria în timp m-a transformat într-un hipiot bătrân. Briza aducea acorduri rătăcite prin lume de la Woodstock.
  • Toate romanele de dragoste pe care-mi amintesc să le fi citit în adolescenţă începeau bine, se construia vrăjeala minuţios, cu talent, uneori urma şi nişte sex, foarte nemaipomenit, însă, când ţi-era lumea mai dragă, începea războiul. Moment în care o dădeam în mă-sa de carte. Mai târziu, m-a interesat războiul şi am suferit din aceeaşi cauză, în revers: când era mai a naibii bătălia, se punea de o poveste de amor. Şi îl dădeam în mă-sa de război, de asemenea. Probabil că există, undeva, la orizont, o înţelegere înţeleaptă a faptului că sunt inseparabile.
  • I-am păstrat o amintire frumoasă poetului Romulus Vulpescu, un cărturar spectaculos. Avea masa plină de cărţi şi ziare, în vreme ce urmărea două televizoare simultan. Unul dintre ele era al lui, iar celălalt îl avea de la un post de televiziune la care avea o rubrică de critică cinematografică. Mi-a explicat că, la el, vizionarea unui film durează deseori 6 sau 7 ore, în care opreşte imaginea, derulează şi aşa mai departe, pentru toate detaliile de care are nevoie. Albumele de artă, dicţionarele, cataloagele, enciclopediile, cronologiile, cărţile de istorie şi toate celelalte surse şi referinţe îi erau instrumente obligatorii în timp ce urmărea filmele. Numai genericul pentru el era o chestiune de o oră întreagă.

  • Trebuie să se vadă starea de bine pe faţa ta. E ca şi cum te-ai aranja nu doar pe dinafară, ci şi pe dinăuntru, cu eleganţă. Cosmetică emoţională. Ca şi paharul care, pentru a străluci în lumină, trebuie să fie curat şi pe dinăuntru, şi pe dinafară.
  • Amintirile sunt modul în care îţi imaginezi trecutul. Când îţi imaginezi viitorul, poţi folosi această imaginaţie întrucât ea se păstrează în memorie. Imaginaţia şi memoria se întrepătrund şi se despart ca yin şi yang, ca dragostea şi războiul, ca seara de duminică şi dimineaţa de luni. Secretul constă în a le discerne şi a trăi din imaginaţie, iar nu din memorie.
  • Am avut, în urmă cu mulţi ani, ocazia excepţională să pot sta de vorbă câteva minute cu Mitzura Arghezi. Mi-a povestit că tatăl ei a fost pentru copii un părinte foarte blând. Niciodată nu a ridicat glasul şi niciodată nu a trebuit să spună ceva de două ori. Era ascultat întocmai şi la timp, nu i se ieşea din cuvânt. Pe de o parte, m-am gândit, ce minune să fii copil şi să nu ieşi din cuvântul lui Arghezi! Să rămâi acolo. Pe de altă parte, mi-a spus Bunicul, era normal să-l asculte orbeşte, la ce instrucţie făcea coana Paraschiva cu ei, ca să-i asigure bărbatului locul de stăpân.
  •  Există amintiri care ne schimbă felul de a vedea lumea. Există locuri şi oameni care le evocă. Şi e bine să ştii că ai un drum lung în urmă, că ai trecut prin locuri minunate şi îndepărtate. Dar e la fel de bine să îţi aminteşti că e o călătorie cu infinite oportunităţi înainte. Cât de spectaculoasă poate fi viziunea despre lume a acelui chinez pentru care râul curge spre trecut... El aşează pe apă un lampion, reprezentând un anume spirit, şi-l priveşte cum dispare sub un pod, sub o salcie sau în întunericul nopţii. Cu sufletul liber, călătorind odată cu pământul, el ştie însă că se va întoarce cândva.
  • A reciti o carte înseamnă a o citi cu adevărat. Acest amestec perfect de nou şi vechi, de descoperire şi re-cunoaştere, este modelul oricărei experienţe depline. Există un farmec inegalabil al începuturilor, dar adevăratul gust al vieţii nu se poate simţi fără sentimentul deplin al unei valori confirmate.
There was an error in this gadget