Aug 22, 2013

Drumul prin junglă

Când te deplasezi prin junglă cu mijlocul de locomoţie rapid şi accesibil, liana, trebuie să ţii cont de două minime principii de utilizare.

Liana trebuie ţinută foarte strâns ca să nu cazi. Asta e destul de simplu dacă natura te-a echipat cu tot ce-ţi trebuie.

Cu toate acestea, la capătul traiectoriei, trebuie să-i dai drumul lianei de tot înainte de a te apuca de următoarea liană. Asta nu mai e chiar atât de simplu.

Vezi tu, în toată această junglă, sunt sunt unii care au căzut din pricină că nu au apucat liana suficient de bine. Sunt însă puţini. Şi cei mai mulţi dintre ei nu păţesc mare lucru, se ridică şi se caţără pe altă liană.

Dar e plină jungla de cei care nu au avut curajul să se desprindă şi care stau pe loc, atârnaţi de liane care au încetat de mult să se mai balanseze.

Aug 6, 2013

Ultima piesă din puzzle

La ora 6 dimineaţa, în metrou, doi copii făceau o gălăgie insuportabilă pentru mulţimea de călători nedormiţi şi stresaţi. O nouă zi de muncă începută prost. Tatăl lor se afla acolo, cu ei, asistând nepăsător la demonstraţia de nesimţire şi impertinenţă a progeniturior lui, fapt şi mai revoltător.

Scena e povestită de Steven Covey, care s-a întâmplat să fie aşezat pe scaun exact lângă acel tată
nepăsător. La un moment dat, când era limpede pentru toată lumea că au suportat destul, s-a întors către om şi i-a reproşat că nu vorbeşte cu copiii, că nu le spune ce e permis şi ce nu într-un mijloc de transport.

Omul s-a întors spre el cu o privire pierdută şi, parcă trezit dintr-un vis, i-a răspuns: "Da, vă rog să mă iertaţi, cred că ar trebui să le spun ceva, dar nu-mi dau seama ce ar fi potrivit acum. Noi ne întoarcem de la spital, unde mama lor a murit în urmă cu o jumătate de oră."

Ultima piesă din puzzle schimbă înţelesul întregului tablou. Dar nu şi tabloul. De câte ori nu se întâmplă ca un amănunt să schimbe ce simţim într-o anumită situaţie, într-atât încât să modifice şi sensul lucrurilor? De fapt, ceea ce fac astfel de amănunte este să ne sensibilizeze către a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Ultima piesă din puzzle poate schimba nu tabloul în sine, ci doar unghiul de vedere. Nu schimbă imaginea, ci povestea pe care o spunem despre imagine. În spatele fiecărei realităţi se află sute de poveşti şi paradigme posibile. Niciuna nu este neapărat adevărată.


Aug 2, 2013

Confuzia emoţională

Atunci când îţi doreşti ceva şi nu obţii, de vină sunt emoţiile amestecate. Ce înseamnă asta: că simţi şi ceva confortabil, dar şi ceva inconfortabil, despre acelaşi lucru, în acelaşi timp.

Dacă îţi doreşti mulţi bani (aici nu intră de regulă nevoia de bani, pentru cheltuielile traiului, ci dorinţa de mai mulţi pur şi simplu) şi ei nu vin la tine, este din cauză că simţi faţă de ei şi ceva bun, cum ar fi că banii aduc libertate şi prestigiu, dar şi ceva rău, cum ar fi că banii aduc probleme şi te ţin departe de Rai.

Dacă îţi doreşti o relaţie şi nu o ai, e tot din pricina acestor emoţii amestecate. Vrei, pe de o parte, să iubeşti, dar ţi-e frică să nu suferi încă o dată.

Dacă îţi doreşti să faci ceva anume, în termeni de carieră sau hobby, şi nu faci, e tot din cauză că simţi ceva contradictoriu, de genul plăcerii unei activităţi şi investiţiei materiale şi de timp pe care nu ţi-e uşor s-o accepţi.

În toate aceste tipurile de cazuri există, normal, şi condiţii obiective care ţin oamenii de parte de dorinţele lor. Dar există, totodată, infinite exemple de oameni care, atunci când şi-au dorit ceva fără rezerve, în mod absolut, integral, definitiv, au reuşit în pofida unor obstacole greu de imaginat pentru oamenii normali.

Confuzia emoţională este, probabil, cel mai mare obstacol în calea dobândirii de orice. Experienţa noastră, ca şi a altora (nu doar legendele!) probează faptul că, atunci când îţi doreşti ceva din toată inima, când energia emoţională, acest combustibil al vieţii, este la cote înalte, vei găsi o cale, indiferent de obstacole.

Iată două exemple, la repezeală, de reuşite în ciuda unor obstacole aparent insurmontabile. Nate Robinson este primul jucător de baschet care a câştigat de trei ori campionatul naţional de slam dunk al Statelor Unite. Pentru un vis ca acesta ai nevoie în primul rând să poţi ajunge la coş şi apoi de restul resurselor specifice. Robinson are o înălţime de 1,75 m încălţat!

Aug 1, 2013

Nişte oameni cultivaţi

Credeam că pasiunea pentru grădinărit e un simptom al bătrâneţii. Nu este aşa. În realitate, afecţiunea pentru plante e cel mai pur semn de maturitate emoţională, pentru că planta răspunde extrem de încet. Astfel, grija pe care i-o oferi nu e condiţionată de un răspuns imediat, ci presupune răbdare, încredere, speranţă.

De aceea, oamenii care trăiesc pe lumea asta doar ca să li se dea şi ca să primească, nu pot avea grijă de plante. Cei care ţin scorul nu pot fi grădinari. Nu cumva e adevărat că aceia care nu sunt capabili să îngrijească o plantă nu pot îngriji nimic?

Nu cumva e adevărat că oamenii repeziţi, care trăiesc pentru a obţine, care apreciază viaţa în funcţie de cât de bine le e lor în momentul prezent, care nu-şi controlează dorinţele, care nu suferă decât când nu li se dă, sunt, de fapt, cei incapabili să aibă grijă de o floare? Pentru că ea nu cere mult, în aparenţă: apă şi cam atât. Dar, de fapt, e nevoie să fii acolo, să te gândeşti la ea, măcar din când în când.

Ea nu oferă răspunsuri. Dar iubirea adevărată nu caută răspunsuri, ea fiind o eternă întrebare. Ea se cere aşteptată, dar a şti să iubeşti înseamnă a şti să aştepţi. 

Am petrecut, în ultima vreme, ceva mai mult timp în grădina noastră. Am făcut cunoştinţă ceva mai bine cu pomii, cu florile, cu iarba. Şi nu mă simt bătrân. Nici nu mă apuc să cânt, melodramatic: "Bun rămas, prieteni dragi de beţie". Îmi doresc însă mai mult timp acasă.

Nu în ultimul rând, observ că orice proiect cu adevărat mare sau important nu seamănă cu o clădire, nu seamănă cu un oraş, nu seamănă cu o maşinărie, ci seamănă cu o grădină.





There was an error in this gadget