Oct 31, 2013

Comunicarea e cea mai bună investiție

Poţi îmbunătăţi un produs sau un serviciu pe două căi*. Prima constă în clasica abordare a proiectelor: stabileşte un scop clar, divide-l în obiective SMART, identifică acţiunile şi resursele necesare, construieşte un buget, fixează termene limită şi treci la fapte.


A doua constă într-o abordare mai subtilă, mai puţin costisitoare, care cere un strop de talent şi de preocuare şi care nu tot timpul, dar adesea, este mai eficientă. Ea nu rezolvă problema înfruntând-o pieptiş, ci într-un mod creativ. Ea nu urmăreşte să schimbe produsul însuşi, ci felul în care este perceput de public. Nu este creare de valoare, ci punere în valoare. Nu schimbă realitatea, ci o (re)defineşte. Este vorba despre comunicare. 

În Marea Britanie, Poşta înregistrează o rată de succes de 98% la livrarea a doua zi a corespondenţei prioritare (first-class mail). Şi au dorit să aducă serviciului o îmbunătăţire. În efortul de a ridica rata de succes la 99%, uriaşa organizaţie aproape s-a prăbuşit. 

Între timp, dacă întrebi publicul britanic ce rată de succes crede el că are livrarea a doua zi a corespondenţei prioritare, media răspunsurilor se află undeva între 50 şi 60%. Deci, nu ar fi fost pur şi simplu mai uşor să le spună oamenilor că poşta prioritară ajunge a doua zi în 98% din cazuri?  

La noi, Primăria Capitalei a investit miliarde în adăposturi pentru animale, care au menirea de a mijloci adopţiile de câini maidanezi. Minunat, cu excepţia faptului că nu au anunţat pe nimeni despre existenţa lor, despre modalitatea de adopţie, nemaivorbind despre servicii on-line, civilizate.

Între timp, dat fiind că oamenii nu au acces la aceste mecanisme, serviciul public îşi propune să investească şi mai mult în adăposturi, cu toate că rentabilitatea celor existente ar creşte colosal dacă s-ar acorda minimum de atenţie relaţiei cu publicul, comunicării efective şi propriu-zise.

Principiul este următorul: comunicarea face parte din produs. Sună niţeluş filozofic, dar adevărul este că nu-mi foloseşte la nimic un drum care nu e pe hartă, pentru că nu umblu de nebun în speranţa că descopăr drumuri noi şi, chiar dacă l-aş descoperi, nu mă aventurez pe un drum care nu ştiu unde mă duce. La noi se cheltuieşte formidabil pe drumuri, dar nu se sinchiseşte nimeni să facă gestul minim de a amplasa nişte indicatoare decente.  

Ştiaţi că analgezicele au efecte diferite în funcție de denumirea lor? Cele cunoscute sau renumite sunt mai eficiente în reducerea durerii decât cele necunoscute, dar având aceeaşi formulă. Şi nu vorbesc doar de impresii, ci de studii în care a fost efectiv măsurat impactul lor. Filozofic sau nu, principiul e corect, din pricină că "lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem", vorba poetului.

Atât în business, cât şi în sectorul public, există o inerţie principială legată de rolul comunicării. Se consideră, pe de o parte, că numai iniţiativele mari, strategice, foarte complexe şi foarte scumpe sunt serioase. 

Astfel, se ajunge, de exemplu, la paradoxul că restaurantul cu mâncarea de cea mai proastă calitate vinde cel mai mult, din pricină că este cel mai curat, mai îngrijit, cu oferta cea mai uşor de înţeles de către oricine şi aşa mai departe. 

Sau se investeşte, de către o municipalitate, o sumă enormă şi un efort masiv pentru reducerea timpului de aşteptare în staţiile de autobuz, nereuşindu-se, în cele din urmă, decât o imperceptibilă îmbunătăţire, cu toate modificările de trasee şi de infrastructură. Între timp, cu doar un mic procent din acei bani, s-ar fi putut monta contoare de traseu în staţii şi, eventual, alte servicii de tot soiul, care ar fi făcut aşteptarea mult mai suportabilă, fără a da tot traficul peste cap. 

Există chiar situaţii în care un director executiv, performant şi foarte bine plătit, şi un ministru, de asemenea performant, dar îngâmfat, sunt înlocuiţi cu nişte incapabili doar pentru că nu au înţeles mici amănunte de comunicare, cum ar fi acela că, în vremuri de criză, publicul apreciază modestia mai mult decât competenţa. 

Pe de altă parte, comunicarea e adesea confundată cu marketingul, mulţi directori crezând că ea înseamnă să-ţi minţi în faţă clienţii şi colaboratorii. Din fericire, mai devreme sau mai târziu, oamenii îşi dau seama dacă eşti cu adevărat de încredere sau doar foarte priceput la marketing.

Dar comunicarea nu înseamnă marketing. Ea poate însemna să foloseşti specificaţiile clientului în loc de specificaţii standard, poate însemna testare de servicii sau produse, poate însemna asistenţă la utilizare şi aşa mai departe. În fond, înseamnă relaţie, colaborare, grijă şi respect. 

____________
*Înainte să-mi sară vreun ţâfnos la gât că sunt mai mult decât două căi, în funcţie de ramura industrială, de ţara de origine sau de calitatea materialelor, rog continuarea lecturii pentru edificare.

Atitudine şi aptitudine

Directorul dă un post de secretariat unei fete tinere, inteligente şi ambiţioase, dar îi roagă pe colegi să fie prudenţi cu ea, în sensul că el nu crede că domnişoara va păstra postul, în ciuda potrivirii perfecte cu aptitudinile cerute. Directorul, chiar şi fără să dispună de consultanţă specializată de business, a intuit că atitudinea ei va conta mai mult decât aptitudinile: fata era absolventă de psihologie. Ce relevanţă are asta? Toată relevanţa cu putinţă, pentru că o absolventă de psihologie e greu de crezut că va face efortul de a se integra şi a face performanţă în secretariat.

Una dintre cele mai importante şi interesante probleme ale oricărui angajator este selecţia personalului. Se întâmplă, astfel, foarte adesea, să fim păcăliţi de unele tipare sociale, culturale, comportamentale care nu sunt eficiente şi care nu se observă de la nivelul practicianului.

Acesta tinde, ca un reflex al propriei pregătiri în domeniul pe care şi l-a ales, să caute oameni cu instruire de calitate pentru posturile pe care le-a creat în firmă tocmai pentru anumite necesităţi profesionale. Urmarea este că, deşi se chinuieşte să controleze cât mai bine criteriile de angajare, întreg procesul sfârşeşte prin a semăna mai degrabă cu un joc de noroc.

Îndeobşte, angajatorul gândeşte aşa: am nevoie de un copywriter, deci ar fi foarte bine dacă aş putea să-l găsesc pe cel mai bun care se încadrează în genul de salariu pe care sunt eu dispus să-l dau, iar, dacă se poate, chiar mai bun decât atât. Nimic greşit ca dorinţă, doar că urmarea ei este un proces de selecţie care va testa aptitudinile viitorului angajat şi cam atât.

Cel care va fi considerat capul listei aptitudinilor va fi primul cu care se negociază, dacă negocierea eşuează se trece la al doilea ca aptitudini şi aşa mai departe. Ei bine, acest proces este, în principiu, greşit, sau cel puţin incomplet.

Greşeala constă în faptul că atitudinea viitorului coleg nu este, de obicei, luată în seamă, iar când este luată în seamă, se pune la sfârşit. Un antreprenor crescut la şcoala de cadre ar putea sări: "Vrei să spui că trebuie să ignor pregătirea şi să apreciez personalitatea? Ce mă fac cu nişte incompetenţi fascinanţi în serviciu?"

În niciun caz lucrurile nu trebuie duse în extrema cealaltă. Pregătirea nu trebuie ignorată. Însă antreprenorul crescut la şcoala de cadre uită că nu a concediat aproape pe nimeni în ultimii 20 de ani din pricina lipsei capacităţii profesionale. Majoritatea celor concediaţi au avut o problemă de atitudine, nu de aptitudine.

Cu excepţia celor care angajează salahori (şi pe care nu i-aş numi antreprenori mai mult decât i-aş putea numi pe parlamentarii noştri oameni politici), angajatorii ar trebui să ştie că profitul cel mai mare pe care un angajat îl aduce firmei nu se obţine de pe urma calităţilor profesionale cu care acesta vine în firmă, ci de pe urma celor dobândite, formate şi exersate în firmă. Experienţa oamenilor este capitalul cel mai valoros şi mai sensibil.

Întrebarea este deci: vrei să obţii un profit minor, nesemnificativ, de pe urma unuia care nu se potriveşte, ca atitudine, în afacerea ta, sau doreşti să investeşti într-un colaborator de cursă lungă şi de profituri consistente?

Un antreprenor de clasă mondială ca Richard Branson, bunăoară, merge până la a preţui atitudinea oamenilor lui nu doar mai mult decât aptitudinile, ci mai mult chiar decât productivitatea pe unitate scurtă de timp. Atitudinea fiind, aşadar, semnul productivităţii pe termen lung.

Discuţia e fără sfârşit şi nuanţele sunt infinite. Nu există răspunsuri corecte sau precise în domeniul managementului resurselor umane. Totuşi, unele principii generale este bine să fie cunoscute de către orice antreprenor. Profit de ocazie pentru a spune că un consultant de business nu trebuie şi nici nu vrea să cunoască în mai mare profunzime un tip sau altul de afacere, rolul său fiind de clarificare a principiilor care stau la baza unor decizii.

Este adevărat că testarea atitudinii presupune tehnici destul de avansate pentru nivelul managerilor de resurse umane din ţara noastră, însă, pentru cei care nu-şi permit consultanţă de business de top, principiul de a lua în considerare compatibilitatea cu atitudinea mai mult decât cu aptitudinea la noii angajaţi ar putea fi cel mai profitabil principiu de selecţie.


Oct 22, 2013

Vizitând copii excepționali

Copii cuminți, inteligenți, excepțional de curajoși și de buni, la oncologie pediatrică Fundeni. Și miiiici... Un exemplu de noblețe pentru noi toți. Din vocabularul celor care-i îngrijesc, am aflat că acestei boli îi supraviețuiești. Nu am auzit cuvântul ”vindecare”.



Oct 21, 2013

Născut pe strada Colței

Chiar și pentru câteva minute o dată la 20 de ani, e emoționant să saluți strada pe care te-ai născut. 

-Și tu te-ai schimbat între timp...



Oct 20, 2013

Arta portretului

Portret de Mircea Cuza. Portret de Mihai Cuza

Ana
Între natură și cultură



Cu autorul autorului
Maya

Oct 18, 2013

Standardele de azi


Foarte interesant faptul că principiile democraţiei şi separaţiei puterilor în stat, în loc de a câştiga teren, de-a lungul timpului, în lupta cu natura umană, cu lăcomia şi cu foamea de putere, au pierdut, în realitate. De asemenea, interesul pentru public, pentru impactul politicii asupra oamenilor şi felul în care aceştia percep conducerea. 

Oct 15, 2013

La toamna care-a revenit

Vărsată din ceruri în doze mortale
Toamna conturează zeităţi locale
care în vară au rămas ascunse sub lumină
şi au umblat prin Bucureşti, transparente,
şi acum se pitesc, ruşinoase, pe după clădiri,
că le vede lumea. Şi ce-o să zică...

Toţi sfinţii probabil trudesc la lopată
S-o arunce din înalturi, toată,
şi ea, cu trup de abur şi culori răcoroase,
condensează şi profilează fantomele verii,
filtrează razele şi le nuanţează,
această toamnă old school.

Ştii, oricât ai încerca să nu semeni cu celelalte,
până la urmă eşti ceea ce eşti,
scrie în toate cărţile de poezie, iar ce nu scrie
se cunoaşte din ziarele vremii,
Fii mai caldă un pic, mai discretă, mai umană,
Nu te credeam în stare să îmi tai calea
Şi pariez că umbli goală pe sub hainele-alea.

Oct 11, 2013

Un cazino întors pe dos

Norocul fuge după mine, dar n-are el norocul să mă prindă... Pentru că eu nu-i dau şansa. Mă pasionez de câte ceva, fac ce trebuie şi cât de bine pot pentru a reuşi cu pasiunea mea, dar, inevitabil, eşuez în cele din urmă, din lipsă de şansă.

Pot spune de fiecare dată că am încercat, m-am străduit şi pot dovedi că nu e vina mea că nu mi-a ieşit. Trăiesc mai apoi cu convingerea că, dacă ar fi existat şansă şi pentru mine, atunci m-aş fi numărat şi eu printre privilegiaţii care fac în viaţă ce le place.

Cum spunea un înţelept, ocupă-te cu ceea ce îţi face plăcere şi nu va trebui să munceşti nicio zi din viaţa ta. Of, şi cât de straniu e faptul că exact aceşti oameni care au avut şansa să facă ce le place sunt şi cei care câştigă cei mai mulţi bani. Semnificativ mai mulţi. Enorm de mulţi.

Nu ştiu totuşi, în cazul în care aş fi reuşit, dacă aş fi avut calităţi de talie mondială. Probabil acesta este primul pas: să-ţi identifici calităţile de talie mondială. Pentru că, iată un exemplu, cineva ar putea să fie un jucător de fotbal obişnuit, un manager obişnuit, un profesor obişnuit, dar punând împreună aceste calităţi să obţină cel mai performant antrenor din lume.

Iar apoi, cred că norocul nu trebuie căutat, ci trebuie doar să i se dea o şansă. La cazino, dacă joci îndeajuns, vei pierde sigur în cele din urmă. Cazinourile sunt proiectate pentru a produce pierderi jucătorilor. Dar dacă viaţa reală este un cazino întors pe dos? E de ajuns să joci suficient de mult şi, poate, în cele din urmă, norocul va reuşi să te prindă.



Oct 10, 2013

Nenorocita de pasiune

A devenit din ce în ce mai clar în ultima vreme că reţetele succesului nu duc la succes, decât într-un număr foarte limitat de cazuri, şi anume acolo unde se instilează doze masive de noroc. Ni se vând la fiecare pas cărţi, reviste şi programe de televiziune în care oamenii de succes îşi dezvăluie resorturile.

Se spune că oameni ca Bill Gates sau Steve Jobs sau alţii au devenit bogaţi din pricina inteligenţei lor foarte mari. Dar dacă acest lucru ar fi adevărat câtuşi de puţin, ar însemna ca oamenii care sunt mai inteligenţi decât ei, sau mai creativi şi aşa mai departe să ajungă şi ei la miliardele făcute de aceştia.

Unii spun că secretul succesului este perseverenţa şi munca, dar nu toţi sportivii care se antrenează mai mult chiar decât Asafa Powell şi Usein Bolt ajung vreodată pe stadioanele unde aleargă aceştia.

Dar pasiunea, mai ales pasiunea este sclifoseala care ni se vinde cel mai des: "Secretul succesului meu este pasiunea fără limite!" Hai, bă, du-te la furat! Toţi suntem pasionaţi de câte ceva, la un moment dat, şi nu vine nimeni să ne ia de pe stradă şi să ne ofere contracte care să ne schimbe viaţa.

Oct 9, 2013

Ce-ar fi putut spune torționarul Vișinescu

Am oroare de oamenii care judecă alți oameni, în general. Nu vreau să fac parte dintre aceștia niciodată. Totuși, anumite părți ale trecutului nostru trebuie judecate, iar această judecată servește scopului precis de a valorifica acel trecut.

Consider că suntem datori să ne abținem de la a judeca oamenii, dar suntem datori să judecăm faptele lor. Nu trebuie să judecăm caractere, dar trebuie să judecăm comportamente. Nu trebuie să judecăm conștiințe, dar trebuie să judecăm ideologii.

A-ți exprima punctul de vedere asupra problemelor moral-politice ale momentului este o responsabilitate care, pentru generația mea, pare prea greu de dus. Preferăm să ne vedem de ale noastre, ceea ce e bine, deși, cu sau fără voie, purtăm conflictele ultimelor zeci de ani în sânge și riscăm să le transmitem nerezolvate mai departe.

Acest Alexandru Vișinescu, la vârsta la care oamenii sunt împăcați cu orice destin, reprezintă pentru mine un prilej rar și fără precedent de a-mi spune punctul de vedere nu direct, ci din punctul său de vedere „în traducere imaginară”. Nu-i cunosc personalitatea, nici nivelul de educație, dar dacă ar fi să se adreseze generației mele, la nivelul meu de înțelegere, discursul său ar putea arăta așa:

„Nu există cuvinte care să-mi exprime regretul față de cele întâmplate în închisorile politice ale trecutului. Nu este vorba doar despre penitenciarul pe care l-am condus eu, ci despre toate închisorile politice. Deși nu mă simt vinovat de toate crimele comuniștilor, la o jumătate de secol distanță, faptele și deciziile tânărului care am fost se văd astăzi într-o lumină neagră. Am comis crime și sunt la fel de vinovat față de cei pe care i-am nedreptățit precum îi consideram atunci pe ei ca fiind vinovați de nedreptăți trecute.

Dacă aș fi murit deja, lucru deloc greu de imaginat, vouă v-ar fi fost mai ușor să treceți cu vederea faptele mele, dar asta nu v-ar fi ajutat prea mult. Nici căința mea nu vă ajută. V-ar putea ajuta însă cunoașterea faptului că eu am trăit într-o epocă în care se credea că istoria este o permanentă luptă între clase, că suntem mereu noi și ei, noi sau ei, noi contra ei. Acum mă numiți pe mine torționar și pe ei martiri. Atunci, ei erau dușmani ai poporului, iar noi eram clasa muncitoare, pe care ei o asupriseră în trecut.

Istoria pe care am trăit-o și am scris-o eu era făcută din buni și răi, din pierzători și câștigători. Și am fost de toate. Dar faptul de a lua parte la o astfel de luptă m-a adus în poziția definitivă de pierzător. Poziție pe care o merit și o accept. Regretele mele nu se vor sfârși niciodată față de tot lanțul de răzbunări, resentimente, violență și suferință din care o verigă am fost eu însumi. 

Șansa voastră de a asculta astăzi mărturia chinuitoare a unuia care a chinuit oameni constă în aceea că ați putea decide să nu continuați să-l urâți. Nu pot fi iertat și nu cer asta. Vă cer doar să vă creșteți copiii altfel. Nu-i creșteți în cultura violenței perpetuate peste generații.”

Nu cred că tovarășul Vișinescu ar putea gândi sau articula un asemenea punct de vedere. Dar poziția mea, față de el și de generația lui, prefer să fie ca și cum el ar putea gândi așa. 

3 tipare de gândire românești pe care nici nu știai că le ai

Studiile culturale sunt o preocupare de tradiţie a lumii civilizate. La noi nu se practică serios, nu prea ţinem seama de mentalităţi (obiectul acestor studii fiind tiparele de gândire, nu operele culturale). Totuşi, la un nivel popular, ne interesează, dovadă mulţimea bancurilor de tipul: "S-ar putea să fii român dacă..."

Panta autorităţii

În realitate, te potriveşti foarte bine în România dacă te împaci bine cu ideea ierarhiilor sociale rigide. Dacă tu crezi că fiecare are un statut fix în societate, de care nu trebuie să dea socoteală nimănui, atunci ai mentalitate românească. Dacă nu crezi că oamenii trebuie să-şi merite locul în ierarhie, ci e de ajuns să-l ocupe pentru a putea apoi să facă ce cred ei că e mai bine în acea poziţie, fără justificări, atunci gândeşti ca un român pur şi obişnuit.

Cel cu cravată albastră şi "corniţe" este
prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Este inimaginabilă o astfel de scenă cu un lider
din Europa de Est.
Dacă ai mentalitate românească pură, atunci vei accepta uşor inegalităţile şi inechităţile privind felul cum e distribuită puterea, în ţară şi în firmă deopotrivă, vei aştepta să ţi se spună ce să faci şi vei avea ca şef ideal un dictator binevoitor. Şi, ca român de pură mentalitate românească, nu vei simţi niciodată nevoia de a le cere socoteală conducătorilor sau superiorilor pentru actele lor.

O societate în care oamenii tind să aplaneze inegalităţile dintre ei şi cer justificări pentru diferenţele de putere nu se potriveşte cu mentalitatea românească. Dacă simţi sau crezi că puterea trebuie deţinută de cei care o merită şi atâta timp cât o merită, nu gândeşti ca un român şi nu te potriveşti în această societate. Dacă îi consideri pe superiorii tăi ierarhici ca fiind egali cu tine în drepturi, cu diferenţa că ei au o răspundere mai mare, atunci societatea românească nu e pentru tine.

O pantă a autorităţii foarte înclinată (în engleză "high power distance") se reflectă chiar şi în limbaj. La noi, politeţea şi respectul înseamnă deferenţă de-a dreptul, limba română reflectând o cultură de tip voievodal, unde bunului simţ elementar i se cere rang de măreţie pentru a fi recunoscut.

Colectivismul

Dacă preferi o lume în care fiecare este responsabil de bunăstarea lui şi a familiei sale, atunci nu te potriveşti foarte bine în România, ca mentalitate. Aici, oamenii, în general, aşteaptă să primească de la alţii ce au ei nevoie, în schimbul supunerii şi loialităţii.

Oct 8, 2013

Pragmatism

Mai întâi peisajul,
eu zic să fie la munte, toamna,
aer verde, pădure roşie, cărări enesciene,
care te urcă singure
-Şi dup-aia?
Dup-aia muntele însuşi, fireşte,
cu genul de vânt strecurat printre razele de soare
şi care aduce de departe un miros de ninsoare
şi linişte
şi poate o să auzim un izvor sau un pârâu
-Şi dup-aia?
Vorbim. Ale noastre, ale lor, ale nimănui,
pur şi simplu, despre ce ne place nouă,
sigur găsim ce să ne placă,
începând de la simţul tactil
-Şi dup-aia?
Poezie
-Şi dup-aia?
Muzică, filozofie, istorie, mărunţişuri, abstracţiuni
sau ce vine după poezie, dacă mai poate veni ceva
-Şi dup-aia?
Planuri. Uite, facem planuri. Nici nu ştii, dar
am auzit despre nişte planuri excepţionale,
am putea să ne facem şi noi unele
-Şi dup-aia?
Da. Şi dup-aia. Facem şi asta
-Şi dup-aia?
Dup-aia mâncăm şi noi, dormim,
visăm ceva cu adevărat frumos, nu ştiu ce, dar hai să ne gândim...
mai întâi peisajul, eu zic să fie la munte,
toamna.



Oct 7, 2013

Laconice

  • Efectul de căzătură (pratfall effect): stângăciile te fac mai simpatic, din pricină că pari în ochii celorlalţi mai uman, supus greşelii, failibil.
  • Zice-se că bărbaţii arată mai bine la bătrâneţe decât femeile. Nu sunt convins că e motiv de laudă faptul că eşti urât pe întreg parcursul vieţii, bătrâneţea adăugându-ţi doar "patina" care te face să pari mai matur. 
  • Ai propria ta pagină de Facebook, ai propriul tău blog, eşti stăpânul propriului regat virtual, de ce n-ai avea şi propria ta gramatică, nu? 
  • Opusul depresiei este expresia. Dacă n-ai energie, vorbeşte, dansează, mergi, scrie, îmbracă-te frumos, exprimă-te cumva, dar în lumea reală.
  • Fiecare moment de frustrare este un fel al vieţii de a-ţi aminti că eşti aici pentru ceea ce ai de dăruit, nu de primit.
  • Piaţa, în sens economic, e globală şi nişată în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, suntem o lume de ciudaţi. Atât de mulţi au ajuns ciudaţii, încât, dacă eşti normal, chestia asta te face automat... ciudat.
  • Tu ai fi putut fi frumoasă, dacă nu te-ar fi iubit doar bancheri, directori, fotbalişti şi niciun artist.
  • Caracterul omului de succes se exprimă în vorbe franţuzeşti: connaisseur, gourmet, bon viveur. 
  • Cum să ieşi cu graţie dintr-o conversaţie... Mulţumeşte-i celuilalt pentru timpul acordat, urează-i cele bune în continuare şi pleacă. Stilat. În niciun caz nu-ţi prezenta scuzele, pentru că nu ai de ce, e timpul tău. În plus, scuzele te fac să pari nesincer. 
  • Exuberanţa ta nejustificată, în această dimineaţă rece, face umbra mea de tristeţe să capete, prin contrast, întunecimi infernale.

Un lup mâncat de oaie

-Bună ziua, pot să ştiu şi eu de ce m-aţi oprit?
-Depăşirea limitei de viteză în localitate!
-Ha ha, glumiţi, nu? Am mers întreaga localitate în spatele unui şir de căruţe, în vreme ce dumneavoastră stăteaţi aici. N-am depăşit nimic.
-O clipă, vă rog. (Vorbeşte prin staţie, solicitând datele de la aparatul radar). Da, 82 km/h în interiorul localităţii.
-E imposibil, vă rog frumos, am treabă, terminaţi cu prostiile, nu am putut merge cu mai mult de 30 km/h de-a lungul întregii localităţi. Unde aţi înregistrat dvs. chestia asta?
-Aparatul radar e amplasat la 100 de metri de intrarea în localitate, pe partea stângă a drumului.
-La 100 de metri , pe stânga drumului? Păi aveţi voie măcar să faceţi aşa ceva? Vă jucaţi cu noi? Intrarea în localitate e în pădure, semnul nici nu se vede. De ce comiteţi astfel de abuzuri?
-Vă rog să nu vorbiţi cu mine, eu sunt la opriri. Mergeţi la colegul de la maşină.

Un minut mai târziu, aplecat la geamul maşinii, ca la un ghişeu ambulant:
-Bună ziua, vă rog frumos să mă ajutaţi, vreau să vă aduc la cunoştinţă un abuz: agentul de acolo m-a oprit pe motiv că am avut 82 km/h la 100 de metri de intrarea în localitate. Am circulat pe întreaga distanţă a localităţii în spatele unui şir de căruţe pe care nu le-am putut depăşi în siguranţă. Am mers cu 30 la oră. Vă rog să mă ajutaţi cu situaţia asta!
-Actele dvs., vă rog! Aşa... hmm... Păi ce facem, domnul Mihăiţă, cu radarul ăsta?
-Domnule, eu am treabă, eu am serviciu, vă rog să nu mă luaţi cu miştouri de autobază. S-a comis un abuz, mă ţineţi aici...
-Domnul şef, viteza legală în localitate este de 50 km/h!
-Pe maşina dvs. scrie "Siguranţă şi încredere", deci ar trebui să înţelegeţi că există o zonă de frânare în dreptul intrării în localitate. Afară merg cu 90 şi, iată, după numai 100 de metri, aveam 82, în cazul în care radarul merge corect. În pădure, nu case, nu nimic. Asta dovedeşte bună credinţă, respect pentru lege şi aşa mai departe, în vreme ce dvs. acţionaţi abuziv, în dispreţul legii. Vă rog, am treabă. Asta nici măcar nu e maşina mea, e maşină de serviciu. Vă rog să vă uitaţi.
-Bine, domnul şef, eu te înţeleg. Dar ce facem noi cu fotografia asta de la aparatul radar?

Oct 4, 2013

Mesaje graffiti. Bansky

”Tot ce face Dumnezeu este să ne supravegheze și să ne omoare când devenim plictisitori. Niciodată, dar niciodată nu trebuie să devenim plictisitori.” ― Chuck Palahniuk, Invisible Monsters



Albastru de Maroc



Stabileşte-ţi valoarea

Notă către sine: spune-mi ce preţuieşti ca să ştiu cum să te preţuiesc. Cred în fiinţa ta axiologică. Cred că întreaga alcătuire a oaselor, nervilor şi conceptelor tale este clădită pe structura valorilor pe care le ai.

Mai mult îmi pasă dacă îţi doreşti să fii puternic decât dacă te-ai născut puternic. Mai mult contează efortul de a fi bun decât bunătatea ignorantă şi mai mult valorează dragostea de înţelepciune decât înţelepciunea în sine. Vorba scriitorului: "Crede-l pe cel care caută adevărul, nu pe cel care l-a găsit!"

Apar tot timpul aceste momente în care te întrebi ce drum să alegi, într-o lume care se mişcă atât de repede, încât nu mai avem timp să montăm indicatoare de direcţie. Alergi, te agiţi, te îngrijorezi. Te uiţi din când în când la horoscop, te întrebi din când în când ce e bine să faci.

Dar mai ales te întrebi ce cauţi tu în situaţia asta... care e scopul final. Sau ce ţi-ai fi dorit cu adevărat să faci şi ce faci efectiv. Sau ce schimbare ar trebui să faci, în viaţa asta fără hărţi şi fără busole.

Vrăjitoarele trăiesc de pe urma prostiei acelora care-şi închipuie că viitorul poate fi întrezărit. Şi dacă acest lucru e posibil, atunci vreau să văd în viitor dacă am ales calea care îmi place. Totuşi, viitorul nu există, nimeni nu poate vedea ceea ce nu există (ştiu că sună aiurea, dar unii oameni pur şi simplu mustesc de prejudecăţi stupide).

Valorile noastre reprezintă busola noastră, reperul după care ne putem ghida pentru a ne întâlni, în viitor, cu noi înşine şi a fi mulţumiţi de parcurs şi de destinaţie. Totul începe şi se termină cu o ierarhie de valori. Şi niciodată nu e un efort inutil să-ţi notezi valorile.

Într-un fel stai de vorbă cu cineva care are inteligenţa în capul listei de valori şi într-altul cu acela care preţuieşte mai mult compasiunea. Într-un fel îşi va alege serviciul cineva care valorifică mai mult libertatea (bani, independenţă, autodeterminare, putere de decizie) şi altfel acela care valorifică în primul rând contribuţia (spirit de echipă, dezvoltare personală etc.).

Valorile sunt GPS-ul tău interior. Stabileşte-ţi-le cu grijă şi urmează-le cu fermitate. Acesta este singurul mod în care cel care vei fi mâine se va putea uita înapoi cu mulţumire la tine, cel de acum. 

Oct 2, 2013

Dansatori printre noi

Donaţii pentru Armata Salvării în Rockefeller Center, NY
Claire Conaty din Seattle

Oct 1, 2013

Fericirea cu răspundere limitată

Sunt din ce în ce mai convins că fiecare se naşte cu o anumită capacitate de a fi fericit şi o anumită capacitate de a suferi.

Pe lângă aceasta, fericirea noastră este influenţată şi de condiţiile obiective ale vieţii, precum relaţiile, banii, aspectul fizic, educaţia etc.

Mulţi oameni acordă o importanţă exagerată acestor condiţii, din punctul de vedere al fericirii, cu toate că numeroase studii ştiinţifice (de exemplu cele coordonate de Sonja Lyubomirsky) dovedesc că ele au o pondere de numai 10% în tabloul general al fericirii umane.

Cu alte cuvinte, o schimbare în condiţiile noastre de viaţă nu schimbă prea mult şi nici măcar pentru mult timp cât de fericiţi ne considerăm. Oamenii fericiţi nu sunt fericiţi pentru că au bani, educaţie, resurse şi aşa mai departe. De asemenea, obţinerea tuturor avantajelor care ne lipsesc nu va creşte şi fericirea noastră, decât într-un anumit orizont de timp şi într-o anumită limită - destul de reduse.

Un alt cercetător, Daniel Gilbert, arăta chiar că două evenimente care sunt de obicei considerate ca influenţând fundamental, decisiv şi pentru totdeauna fericirea umană, o lasă în realitate neschimbată la un timp după producerea lor.

Este vorba, pe de o parte, de un accident care a dus la paraplegie şi, pe de altă parte, de un câştig uriaş la loterie. Cei doi, "nefericitul" accidentat şi "fericitul" câştigător nu au fost la fel de fericiţi între ei, dar, la un an după eveniment, au fost la fel de fericiţi precum înainte de eveniment.

O celebră rugăciune, atribuită Sfântului Francisc din Assisi, cere "serenitatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a şti diferenţa dintre ele".

În cazul nostru, ne putem întreba: de vreme ce nu pot schimba predispoziţiile genetice, iar condiţiile obiective ale vieţii sunt mai degrabă din categoria celor de acceptat cu serenitate, ce pot face efectiv pentru a fi mai fericit?

La urma urmei, când a fost întrebat care este calea spre fericire, Buddha a răspuns: "Niciuna: fericirea este calea!" Nu e un scop, aşadar, ci o condiţie a împlinirii. Ceva deci trebuie să putem face, cu prioritate şi urgenţă.

There was an error in this gadget