Oct 9, 2013

Ce-ar fi putut spune torționarul Vișinescu

Am oroare de oamenii care judecă alți oameni, în general. Nu vreau să fac parte dintre aceștia niciodată. Totuși, anumite părți ale trecutului nostru trebuie judecate, iar această judecată servește scopului precis de a valorifica acel trecut.

Consider că suntem datori să ne abținem de la a judeca oamenii, dar suntem datori să judecăm faptele lor. Nu trebuie să judecăm caractere, dar trebuie să judecăm comportamente. Nu trebuie să judecăm conștiințe, dar trebuie să judecăm ideologii.

A-ți exprima punctul de vedere asupra problemelor moral-politice ale momentului este o responsabilitate care, pentru generația mea, pare prea greu de dus. Preferăm să ne vedem de ale noastre, ceea ce e bine, deși, cu sau fără voie, purtăm conflictele ultimelor zeci de ani în sânge și riscăm să le transmitem nerezolvate mai departe.

Acest Alexandru Vișinescu, la vârsta la care oamenii sunt împăcați cu orice destin, reprezintă pentru mine un prilej rar și fără precedent de a-mi spune punctul de vedere nu direct, ci din punctul său de vedere „în traducere imaginară”. Nu-i cunosc personalitatea, nici nivelul de educație, dar dacă ar fi să se adreseze generației mele, la nivelul meu de înțelegere, discursul său ar putea arăta așa:

„Nu există cuvinte care să-mi exprime regretul față de cele întâmplate în închisorile politice ale trecutului. Nu este vorba doar despre penitenciarul pe care l-am condus eu, ci despre toate închisorile politice. Deși nu mă simt vinovat de toate crimele comuniștilor, la o jumătate de secol distanță, faptele și deciziile tânărului care am fost se văd astăzi într-o lumină neagră. Am comis crime și sunt la fel de vinovat față de cei pe care i-am nedreptățit precum îi consideram atunci pe ei ca fiind vinovați de nedreptăți trecute.

Dacă aș fi murit deja, lucru deloc greu de imaginat, vouă v-ar fi fost mai ușor să treceți cu vederea faptele mele, dar asta nu v-ar fi ajutat prea mult. Nici căința mea nu vă ajută. V-ar putea ajuta însă cunoașterea faptului că eu am trăit într-o epocă în care se credea că istoria este o permanentă luptă între clase, că suntem mereu noi și ei, noi sau ei, noi contra ei. Acum mă numiți pe mine torționar și pe ei martiri. Atunci, ei erau dușmani ai poporului, iar noi eram clasa muncitoare, pe care ei o asupriseră în trecut.

Istoria pe care am trăit-o și am scris-o eu era făcută din buni și răi, din pierzători și câștigători. Și am fost de toate. Dar faptul de a lua parte la o astfel de luptă m-a adus în poziția definitivă de pierzător. Poziție pe care o merit și o accept. Regretele mele nu se vor sfârși niciodată față de tot lanțul de răzbunări, resentimente, violență și suferință din care o verigă am fost eu însumi. 

Șansa voastră de a asculta astăzi mărturia chinuitoare a unuia care a chinuit oameni constă în aceea că ați putea decide să nu continuați să-l urâți. Nu pot fi iertat și nu cer asta. Vă cer doar să vă creșteți copiii altfel. Nu-i creșteți în cultura violenței perpetuate peste generații.”

Nu cred că tovarășul Vișinescu ar putea gândi sau articula un asemenea punct de vedere. Dar poziția mea, față de el și de generația lui, prefer să fie ca și cum el ar putea gândi așa. 
There was an error in this gadget