Mar 31, 2014

Jegul suprapus al Capitalei

Asociez mizeria acestui oraș nu cu cerșetorii, ci cu BMW-urile lui. A se înțelege că nu mașinile sunt de vină, dar reprezintă un simptom destul de precis al pecinginii răspândite pe fața Bucureștilor.

Nu țin neapărat la cultura „Micului Paris”. Astăzi, pe Calea Victoriei nu mai locuiește nimeni, sunt doar instituții, ba chiar ar fi de foarte prost gust să se ambiționeze cineva să locuiască la acel nivel.

Nu țin neapărat nici la statutul de mare oraș industrial. Niciodată transformarea țăranilor în muncitori nu s-a făcut fără oarecare mizerie. A durat ani de zile până când uriașa populație îngrămădită de sistemul comunist în Capitală a învățat să folosească ghenele de gunoi, să tragă apa și să se descotorosească de apucături tradiționale din categoria tăiatului găinilor pe balcon sau la canal.

Cred că fiecare comportament are valoare într-un anumit context și cred că, în contextul capitalei României, multe dintre comportamentele locuitorilor ei de astăzi nu sunt potrivite, pur și simplu. Nu cadrează.

Ceea ce au în comun Micul Paris și capitala industrială este un anume soi de comunitate, sau, cel puțin, de spirit al orașului. Nu mai există un spirit în București, astăzi, decât, poate, în amintirea celor care au trăit aici de cel puțin 25 - 30 de ani.

Nu cred însă că există o deosebire majoră de spirit civic al bucureștenilor după durata cetățeniei lor în oraș. Cunosc un ardelean care se poartă în București cu grija pe care orice om o simte pentru orașul lui. Cunosc un bucureștean cu care mi-e rușine că am locuit, cândva, în același bloc.

Diferența adevărată ține de un anume soi de educație, care, în țara noastră și în contextul acestui oraș aglomerat, este o educație a muncii și a modestiei. Astfel apare și fenomenul că mulți dintre cei proaspăt picați în comunitatea capitalei pot vedea aici orice, în afară de comunitate. Și se comportă asemenea unor toxine. Alții, educați în spiritul amintit, se integrează ușor.

Diverse organisme suportă diverși agenți patogeni, după cum își formează anticorpii. În această analogie, aș spune că Bucureștii suferă de o respingere organică a profitorilor, bișnițarilor și curvelor de ambe sexe. Faptul nu împiedică însă aceste infecții sociale să găsească în organismul orașului un mediu extrem de propice parazitării lui.

Actualul spirit bucureștean a devenit, paradoxal, unul predominant comercial, în adâncă opoziție cu vechile spirite ale locului. Administrațiile locale ale ultimelor zeci de ani au încurajat, mercantil, deturnarea profundă a conceptului urban bucureștean, deși l-ar fi putut proteja sau chiar defini mai clar, la nivelul comunității.

Ne plângem de câini vagabonzi, dar, la orele de vârf ale circulației, mult mai rău fac sutele de camioane de mare tonaj care bântuie, fără nicio regulă, pe toate străzile. Ne plângem de gunoaie și țânțari, dar mai rău ne fac multe specii umane, între care includ și inconștienții care forțează oameni normali să se dea la o parte din calea lor, mai întâi pentru a-i proteja chiar pe ei, de propria lor inconștiență, care-i împinge să se creadă în vreun fel câștigători în competiția socială contra bunului simț.

Parazitul însă, prin definiția sa de parazit, simte că este de datoria lui să se remarce prin afișarea închipuitei sale superiorități. Și unul dintre semnele sale devine BMW-ul, poate doar întrucât Mercedesul a căzut deja în derizoriu. Paraziții identificați prin Mercedes erau probabil dintr-o tulpină inferioară.

Am tot respectul pentru tehnologia germană. Ea însă nu are o valoare civilizatoare în sine, asemenea aurului, asemenea pământului. Păcat că bunul simț nu se poate cumpăra cu bani. Ar putea fi un comerț excelent, pentru care Bucureștii ar fi marele vad. 
There was an error in this gadget