Apr 11, 2014

A ce miroase iadul?

De câteva zile nu-mi dă pace o întrebare. E o întrebare cu adânci legături teologice.

De multe ori, argumentarea teologică urmează o cale cu totul diferită de cea a raționalității sau a experienței. Asemeni părintelui care nu are timp să-i explice copilului de ce arde focul, ea nu pornește de la fapte și ipoteze pentru a induce teorii sau a deduce concluzii, ci pornește de la niște concluzii pe care le consideră pur și simplu indubitabile, după care, uneori, se deranjează cu niște argumente sub formă de exemple folclorice.

În timp, această manieră de argumentare s-a dovedit eficientă. De ce ar trebui să respecți omul oferindu-i argumente pe care ar putea foarte simplu să nu le priceapă, în vreme ce amenințările funcționează mai bine? De exemplu, trebuie să faci, să spui și crezi ce îți spunem noi, argumentul fiind că, în caz contrar, vei păți, pur și simplu, cele mai groaznice lucruri imaginabile.

Nu crezi? Avem niște povești îngrozitoare despre unii care nu au crezut și au pățit lucruri și mai teribile. Nu crezi nici asta? Avem povestiri și despre cei care nu au crezut în povestiri...

Când erai mic, ți-am spus că focul arde și era cât pe-aci să nu crezi. A trebuit să-ți povestim ce lucruri îngrozitoare a pățit acela care s-a apropiat de foc. Între timp, ai cunoscut și tu astfel de cazuri. Apoi, ți-am spus că nu doar focul arde, ci și plita încinsă, cărbunii și jarul ard, de asemenea. Nu te puteam lăsa să te arzi pentru a verifica acest adevăr, a trebuit să facem în așa fel încât să ne crezi pe cuvânt. Ți-am spus deci o povestire despre cel care nu a știut că jarul e fierbinte și, prin urmare, i s-au întâmplat niște lucruri înfiorătoare.

Acum, mulți ani mai târziu, cu aceleași argumente, te-am convins că și apa arde, și berea arde, la fel ca și uleiul, la fel ca și benzina, nu poți spune nu, pentru că vei arde și tu, la fel, avem niște povestiri care dovedesc acest lucru fără putință de tăgadă.

Iată una dintre aceste povestiri, așa cum a fost spusă de părintele Cleopa, referitoare la cum miroase iadul:

«Daca s-ar aduna toate putorile de pe fata pamantului la un loc n-ar face nici un miligram fata de putoarea care este acolo (în iad, nota mea, Mihai Cuza). Ca sa va dati seama ce putoare este in iad, am sa va spun o istorioara.


Doi frati de la o mama s-au dus la manastire sa se faca calugari. Si unul s-a dus in manastire si a avut rabdare multa, smerenie multa, ascultare fara cartire si a ramas in manastire pana la moartea lui. Iar altul si-a pierdut rabdarea si a spus ca se duce in lume inapoi la tata si mama. Fratele cel care a ramas in manastire il sfatuia:
- Frate, nu te duce inapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punand mana pe plug, sa nu mai priveasca inapoi. Deci, nu te duce, frate, in lume, pentru ca mare primejdie este sa lasi manastirea si sa te duci din nou in lume.
Iar el a zis:
- Nu, eu ma duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, ca sunt chiar atat de grele muncile iadului, cum spune Sfanta Scriptura sau cum spun oamenii. Asa s-a scris in carti ca sa ne sperie.

Si s-a dus acasa si s-a casatorit si si-a facut de cap. Dar n-a trait mult, decat trei ani, si a murit. Auzind calugarul ca fratele sau, care s-a intors in lume, a murit, a inceput sa se roage cu foc lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, arata-mi sa vad unde este fratele meu; in iad sau in rai!"

Dupa o vreme destul de indelungata, intr-o noapte o umbra neagra a intrat in chilia lui. Si cand s-a uitat el bine la lumina lumanarii, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plangand si suspinand:
- Ma cunosti? Eu sunt fratele tau.
Era negru ca un carbune. Doar dupa glas l-a cunoscut. Si atunci acesta, vazandu-l intr-o stare jalnica ca aceea, l-a intrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, ca am lasat manastirea si m-am dus in lume si mi-am facut de cap; am murit in pacate si m-am dus pentru pacatele mele in muncile iadului.
Si atunci acesta a inceput sa intrebe:
- Mai, frate, stii ce-mi spuneai tu mie, ca muncile iadului nu-s asa de grele, ci s-au scris asa numai sa sperie lumea si sa inficoseze pe oameni. Chiar asa este de greu in iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decat cum sunt scrise; si de ar avea tot codrul limba si toata iarba pamantului de ar vorbi, n-ar putea spune cat de greu este in iad!
Dar fratele se facea ca nu-l intelege.
- Frate, oare voi putea sa le incerc si eu putin, ca sa ma incredintez de adevar?
- Nu poti auzi racnetele si tipetele si vaietele din iad, ca tot atunci mori.
- Dar, n-as putea macar sa pipai iadul?
- Nu poti, ca acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta si tot atunci te-ai topi, fiind in trup material.
- Nu pot nici sa vad?
- Nu poti, ca mori de frica, vazand privelistea aceea groaznica si urgia maniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum as putea eu sa incerc macar cat de putin muncile iadului?
- Frate, tine minte. Ai putea mirosi oleaca din putoarea iadului!

Cum era imbracat cu haina, a scuturat maneca hainei putin si s-a facut nevazut. Si cand a scuturat maneca, atata putoare a iesit din maneca hainei lui, incat acela a cazut mort jos si trei zile nu a putut sa iasa din chilie. Greu de tot a deschis usa si s-a tarat afara din chilie si a iesit acea putoare din chilia lui, incat s-a imprastiat in toata manastirea.

Calugarii au parasit manastirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a iesit din chilia de unde a scuturat cel din iad maneca hainei lui. Dupa trei luni, acel miros greu a disparut. Calugarii cand s-au intors inapoi l-au gasit pe acela din chilia caruia iesise acea putoare si l-au intrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a raspuns:
- Stiti, parintilor, eu am avut un frate bun in manastire, care s-a dus in lume si a murit dupa trei ani casatorit. Eu m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este fratele meu.

Dupa multa rugaciune, intr-o noapte a venit la mine si l-am intrebat unde este. Afland ca este in iad, curios, l-am intrebat cat de greu este in iad, deoarece il stiam nepasator, zicand ca nu crede ca muncile iadului sunt chiar asa de grele, cum scrie in carti. Atunci el m-a incredintat ca nici nu poate spune limba de tarana cat de greu este in iad si ceea ce scrie in carti este foarte putin spus.

Ca sa vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, ca tot atunci mori; nici nu poti auzi ce este in iad ca mori, nici nu poti pipai; si mi-a dat sa miros oleaca din putoarea care este in iad. Atunci si-a scuturat maneca la haina si iata sunt trei luni de zile de cand putoarea aceasta stapaneste manastirea noastra si ati fugit; si de-abia acum se poate veni, inapoi.

Si a incredintat tot soborul manastirii cat de mare putoare este in iad. Aceasta este a treia pedeapsa a iadului.» (text preluat din http://www.crestinortodox.ro/, erorile de redactare aparțin sursei)


După cum spuneam, o întrebare nu-mi dă pace de câteva zile, din pricina acestei istorioare. E o întrebare cu adânci resorturi teologice, dar cred că răspunsul ține, mai degrabă, de domenii ceva mai materialiste, cum ar fi, bunăoară, chimia.

Întrebarea mea presupune că povestea părintelui Cleopa a fost redată cu bună credință. Presupun, fără vreun temei, că ar fi chiar așa cum s-a povestit. Întrebarea mea este: oare cu ce se ocupa acel călugăr în chilia lui, ce năstrușnicii sau ce apucături putea să aibă de-a reușit să împută în acel hal o întreagă mânăstire? 
There was an error in this gadget