Oct 9, 2014

Cum vedea Platon lumea

A existat un om care, nereuşind să înţeleagă altfel lumea asta, a făcut o teorie în care, pe lângă lumea ca lume, mai apare încă o lume, populată de nişte entităţi pe cât de familiare, pe atât de stranii.

Această teorie, care astăzi, după orice standarde nu ar mai putea fi catalogată decât ca basm, a modelat totuşi întreaga mentalitate a omenirii. Printre altele, de această viziune se leagă şi religiile monoteiste, şi sistemul politic occidental, ba chiar şi un anume mod de a înţelege iubirea. Hai să ne amintim un pic de filozofie.

Un uriaș al gândirii

Pe adevăratul său nume Aristocles, Platon (poreclă venită de la lăţimea neobişnuită a umerilor săi de uriaş) s-a născut la Atena cu 427 de ani înainte de Christos.

A fost elevul lui Socrate şi întemeietorul unei şcoli superioare de filozofie care, de la numele lui Akademos, cel care stăpânea grădinile în care se preda, a căpătat numele de Academie, prototipul inegalabil al educaţiei superioare.

La Academia marelui profesor Platon a studiat şi marele elev Aristotel din Stagira. Platon a murit (se pare că din cauza unor păduchi antici) în anul 347 î.Ch.

Ideile ca tipare ale lucrurilor

Dacă Heraclit vedea lumea ca pe o luptă între lucrurile contrarii ale lumii, ca recele şi caldul, uscatul şi umedul şi aşa mai departe, dacă Socrate vedea lumea ca pe o luptă între idei, Platon combină cumva aceste viziuni şi face din dialectică o lege universală, care se aplică atât la idei, cât şi la lucruri.

De fapt, pentru Platon, lucrurile sunt doar nişte copii infidele ale Ideilor eterne. Ideile sunt Formele arhetipale ale lumii, esenţele pure ale tuturor genurilor de lucruri.

Oct 8, 2014

Eroi puri și simpli

Eu nu știu ce înseamnă cu adevărat un erou, pentru că fiecare dintre oamenii pe care îi întâlnesc duce o luptă despre care eu nu știu nimic. Există o dimensiune glorioasă a eroismului, care presupune recunoașterea meritelor la scară mare, prezența în locuri publice a eroilor sub formă de statui, în manualele școlare sub formă de poze, poezii, povești sau în filme sub forma unor personaje legendare.

Dar există și o dimensiune mai umană a eroismului, care nu se pretează la glorie, din pricină că modestia însăși face parte din ecuație. Sunt impresionat de eroismul care nu încearcă să impresioneze, chiar și atunci când meritele s-ar preta la măreție.

Necunoscuții Ananenko, Bezpalov și Baranov

Ananenko, Bezpalov și Baranov sunt genul de eroi foarte dragi mie, pentru că, pe de o parte, s-ar putea să le datorez foarte mult, în mod direct, iar, pe de altă parte, ei sunt genul de eroi care nu au avut timp să se gândească la eroism.

Ei sunt cei trei băieți de la Cernobîl care s-au oferit să deschidă valvele unui rezervor de sub reactorul care explodase, oprind astfel un posibil dezastru de dimensiuni continentale cu un preț care nu i s-ar putea cere nimănui.

Explozia de la Reactorul 4

Sub reactorul nr. 4 de la Cernobîl se afla un rezervor de apă care alimenta, pe de o parte, pompele de răcire și, pe de altă parte, servea drept condensator de abur pentru situațiile de urgență. Cu alte cuvinte, dacă o țeavă cu abur sub presiune s-ar fi spart, aburul eliberat era preluat într-un compartiment aflat imediat sub reactor și condus către acest rezervor de răcire, eliberând presiunea și căldura periculoase.

Explozia din noaptea de 26 aprilie 1986 a dus la expunerea la aer a moderatorului de grafit al reactorului, care s-a aprins, declanșând incendiul în urma căruia o cantitate uriașă de material radioactiv a fost propulsată în atmosferă. Intervențiile asupra incendiului au dus, printre altele, la inundarea compartimentului de sub reactor, cel care făcea legătura cu rezervorul de apă rece.

Ceea ce a urmat putea fi începutul unui dezastru cu mult mai mare. Pe fundul reactorului, miile de tone de grafit radioactiv, în combinație cu combustibili la o temperatură de peste 1200 de grade Celsius începuseră să topească podeaua și, în reacție cu cimentul protector de dedesubt, au produs așa-numitul corium, un soi de lavă semi-lichidă incandescentă. Dacă această lavă ar fi intrat în contact cu apa, explozia care s-ar fi declanşat ar fi aruncat în aer reactorul producând pagube inimaginabile.

Soluția imediată era golirea rezervorului. Accesul la valvele de deschidere însă nu se putea face decât prin compartimentul inundat cu apă iradiată. Scufundarea prin acele țevi complet întunecate era o misiune sinucigașă. Dar nu mai era timp...

Coborârea în Iad

Alexei Ananenko, Valeri Bezpalov și Boris Baranov au salvat viețile a milioane sau, după unele estimări, chiar zeci de milioane de vieți omenești în acele minute decisive. Inginerul Ananenko era unul dintre cei care știau unde sunt valvele, Bezpalov s-a oferit să-l ajute, iar Baranov a luat o lanternă cu care să le lumineze calea. Ultimii doi erau soldați. În cele din urmă, lanterna lui Baranov n-a funcționat și au fost nevoiți să lucreze în beznă completă.

Odată operațiunea încheiată, au ieșit la suprafață și singura explozie produsă a fost aceea a bucuriei lor când au primit confirmarea că reușiseră să deschidă valvele pe pipăite. Imediat după aceea, au început să se simtă rău.

There was an error in this gadget