Mar 11, 2015

Inimă pe drum

Inimă albă, inimă de vânt,
străzile sunt înguste, felinarele stinse,
te-ai așezat pe un scaun regizoral de pânză și descifrezi din trecut
scenariile, istoriile, foiletoanele,
anunțurile și afișele de gală în sepia,
care făceau publicitate unui spectacol unde lumea bună era așteptată în trăsuri,
cu fotografia actriței principale,
cu umbreluță,
articolele de fond și cele de suprafață,
închipuiri descoperite
sub straturile geologice ale spiritului

Inimă de jar, inimă peste vremuri,
inimă slăbită a doctorului Jivago, inimă
puternică după un veac de singurătate,
inimă de viitor, inimă de speranță,
inimă dintr-o gară pentru doi,
inimă pe drum

Inimă de anotimp, suflet fără streașină,
străzile sunt inundate până la balconul Julietei,
curenții trag în toate părțile,
acordurile de chitară plutesc, incolore, la suprafața apelor,
gândurile sunt înghițite în vârtejuri,
o nouă poveste se-neacă, a nu-știu-câta,
ai rămas deasupra, sprijintă în coate, pe un pod,
ți-e teamă de fiecare val
și de fiecare picătură de ploaie
și nici măcar tu nu poți plânge și râde atâta

Inimă de lut, inimă de iarbă,
inimă de primăveri și nopți arabe,
inimă de abur și mere domnești,
inimă albastră, inimă de fum,
inimă de fum,
inimă pe drum


Mar 10, 2015

10 probleme capitale ale sistemului nostru de educație

După ce am experimentat ca elev sistemele de educație românești de dinainte și de după Revoluție, după ce am trecut, cu bune și cu rele, prin sistemul universitar, după ce am avut parte de minunata experiență de a preda științele socio-umane în licee românești, după ce am cunoscut la nivel universitar și învățământul britanic, după ce am experimentat și postura (teribilă!) de părinte al unor elevi de școală românească, am acumulat o experiență care îmi permite nu să judec, ci să fac niște considerații generale asupra unor deficiențe structurale din sistemul nostru de educație.

Nu judec, în sensul de a căuta vinovați, pentru că oamenii pe umerii cărora se sprijină acest sistem sunt, de asemenea, victime ale lui. Cred că dacă măcar unele dintre aceste probleme ar fi conștientizate de cât mai multă lume, ele s-ar putea corecta în timp.

1. Accent pe execuție, ignorarea concepției


Cea mai gravă dintre lacunele sistemului nostru de educație este că descurajează inițiativa și capacitatea de a lua decizii. Copiii acestei țări sunt antrenați cu îndârjire să devină buni executanți și atât. În sistemul nostru, răspunsurile sunt mai importante decât întrebările. Rezolvarea problemelor e mai importantă decât formularea lor.

În același sens și aceeași ordine de idei, se exclude și se ignoră practica, în vreme ce se exacerbează teoria.

2. Evaluarea nu are rol în procesul de educație, ci doar rol administrativ


O caracteristică evidentă a sistemului nostru, în comparație cu toate sistemele occidentale de educație, este o apreciere unilaterală a rezultatelor învățării. Scopul ultim al acesteia, din punctul de vedere al școlii românești, este obținerea unei note. Nota însă nu folosește la nimic altceva decât la formarea de ierarhii dăunătoare și de sufocare a intelegenței elevului prin voința profesorului. Acesta nu-i oferă elevului o explicație a felului în care este evaluat, o explicație a motivelor pentru care este evaluat în acest fel și nici o explicație a ce poate efectiv să îmbunătățească în urma evaluării. În vremea asta, elevii din Anglia, de exemplu, sunt evaluați cu scopul de a observa în ce fel funcționează pentru ei procesul de educație și pentru a-i îndruma. La noi, evaluarea produce etichete sudate pe frunțile copiilor, ceea ce, în loc să-i ajute să evolueze, dimpotrivă, îi fixează.

O consecință directă și imediată a acestei atitudini este că elevii copiază la teze. De ce copiază? Pentru că sistemul apreciază notele mai mult decât apreciază învățătura.

3. Accent pe sistematizare în loc de predare 


Regula sistemului nostru este predarea de la abstract la concret, de ca și cum materia s-ar presupune cunoscută. Expresia nici nu este corectă întrutotul, pentru că la concret nici nu se ajunge de multe ori.

Lucrul este valabil atât în cazul materiilor care se predau cumulativ, de la simplu la complex, ca matematica sau chimia, cât și în cazul disciplinelor descriprive, ca geografia sau istoria. Există manuale de istorie în uz care sunt pline de concepte și lipsite complet de întâmplări. Cutare congres a avut loc în cutare perioadă, a produs cutare alianțe între cutare țări, a influențat cutare curente economice, a pus bazele nu-știu-cărei abordări sociale și așa mai departe. Nicio vorbă despre cine s-a întâlnit cu cine și ce s-a discutat la acel congres. Faptele se presupun cunoscute și se accentuează structura conceptuală a materiei, care, sincer, nu interesează pe absolut nimeni altcineva decât pe universitari. 

Manualele sunt, în general, o competiție între universitari înainte de a fi instrumente de predare. E de mirare cum specialiștii din diverse domenii nu sunt interesați absolut deloc de modalitatea de a face materia comprehensibilă, luptându-se în schimb s-o facă exhaustiv-justificabilă sub aspect științific, de parcă îi pasă cuiva.

Mar 9, 2015

Lucrul în sine, în tine, în mine

Știi senzația aia când simți, venind din interiorul tău, un soi de bucurie nedefinită, o pace, un optimism ciudat, de ca și cum ai avea o lumină în inimă?

Și îți dai seama că nu e niciun motiv exterior ca să simți asta, că nu mai ești copil să-ți găsești cadourile sub brad în dimineața Crăciunului, că nu pleci la mare mâine la prima oră, că nu te-ai trezit după întâia noapte de dragoste... nimic din toate astea. Și totusi, o fracțiune de secundă, o sclipire din interior pare să-ți spună că totul e incredibil și neașteptat de bine.

O fracțiune de secundă în care toți nervii tăi tresaltă ca în așteptarea sau în amintirea unei minuni. Senzația asta trebuie să vină de undeva, nu?

Întotdeauna oamenii și-au imaginat că există ceva dincolo de experiența care ne este dată prin simțuri și prin rațiune. Nu cumva această fracțiune de secundă reprezintă o breșă, o crăpătură fină și infimă în cortina dintre noi și eternitate?

La Lucian Blaga, de exemplu, frontiera dintre ce putem și ce nu putem cunoaște poartă numele de cenzură transcendentă, o graniță păzită de gardieni intransigenți și abisali ai universului. Dar poate că această cenzură mai are, și ea, scăpările ei, poate că acești gardieni mai cască, mai întorc privirea, mai lasă unele raze din substanța universului să răzbată până la conștiința noastră.

Mulți gânditori par să consimtă la faptul că lumea nu e cum o experimentăm, că în spatele acestor experiențe și gânduri ale noastre se ascunde o realitate mai adâncă, la care nu avem acces direct. Kant îi spunea „lucrul-în-sine”, de exemplu.

Și întreb atunci: dacă lucrul-în-sine este cel pe care-l simți în momentul în care, pentru o secundă, ocolindu-ți simturile și conștiința, universul îți dă de veste că, în spatele experienței tale, se află o plăcere completă și perfectă, o frumusețe absolută, un miraj al imaginației, ca o iubire fără sfârșit condensată într-o fracțiune de timp?

Eminescu împărtășea viziunea kantiană: „E știut că regula pitagoreică din geometrie se numea puntea măgarilor. Puntea măgarilor pe care trebuie să treci în orice cugetare mai adâncă este: că nu putem pricepe lumea în sine și că toată esplicarea ei este esplicarea unor reacțiuni a crierilor noștri și nimic mai departe. Lumea-n sine rămâne un problem înlăuntrul căruia se ratăcește cîte o rază slabă, cîte o fulgerătură pe care cugetătorul adânc o 'ncremenește pe hârtie, pe care, citind-o, se naște în păreții capului tău acea rezonanță lungă care face să vezi într-adevăr că lume și viață sunt un vis”.

Lumea pare uneori o secundă de fericire nedefinită, pe care sufletul omului o poate percepe în fracțiunile de timp în care nu e ocupat cu nimic altceva, când e deschis catre absolut. Poate că trăim într-o lume a cărei substanță este fericirea absolută și infinită.

Cred eu așa ceva? Bineînțeles că nu. Dar uneori se simte totuși ca și cum ar fi adevărat.

Mar 8, 2015

Ora de religie și de bun simț

Am semnat cererile copiilor mei pentru ora de religie. Nu le-am semnat din pricină că eu cred că le folosește la ceva „religia” pe care o învață acolo. Să fim sinceri: nu le folosește la nimic! Nici lor, nici altor elevi.

Le folosește profesorilor de religie și bisericii care mai poate, pe această cale, într-un spirit pur românesc, să evite efortul sincer și dezinteresat de a răspândi un mesaj pe calea cea dreaptă a faptelor, a implicării sociale și a manifestărilor spirituale. E mult mai simplu să-ți încordezi capacitatea bine antrenată de a anatemiza gândirea liberă în fața unor copii, decât să ajuți efectiv niște oameni.

Am citit cu atenție foarte multe opinii, ale unor indivizi avizați să discute despre educația religioasă. Cele mai bine argumentate arătau că ora de religie în sine nu reprezintă ceva rău, dar că la noi se predă prost în general, ceea ce e rău, dar acest din urmă rău nu se rezolvă cu demersuri care să țintească eliminarea disciplinei din programă. Just.

I-am citit și ascultat pe mulți docți, care știu ceva carte de factură religioasă, dar niciunul dintre ei n-a dobândit-o din (sau încurajat de) ora de religie. Dimpotrivă, din subtextul mesajului unui intelectual ca Andrei Pleșu, de exemplu, se înțelege că propria lui educație de tip religios ar fi fost serios pusă în pericol de o eventuală oră de religie după tipicul celor de azi.

Se acuză aberațiile aruncate în capul copiilor, care nu au nimic de-a face cu „religia serioasă”, ca amenințările cu Iadul și cu faptul că te calcă mașina din ordinul  lui Dumnezeu dacă n-ai fost cuminte și nu ți-ai ascultat părinții. Acestea sunt reale și fac parte din educația religioasă clasică. Atunci când părinții semnează cererea, își asumă cumva responsabilitatea de a „păzi gândurile” copiilor lor și de a-i asigura că anumite concepții, provenite din tradiția creștină, sunt greșite și dăunătoare în lumea de astăzi.

Pe măsură ce cunoașterea și civilizația evoluează, din ce în ce mai multe aspecte ale religiei trebuie rectificate pentru a se ajusta noilor realități. Nu mai poți astăzi să-i înveți pe copii nici că dinozaurii n-au existat, nici că stelele sunt niște puncte mici și luminoase care vor cădea la un moment dat pe pământ, nici că suntem toți oamenii rezultatul unui incest, nici că toți cei de alte confesiuni sunt sortiți pedepselor veșnice. În loc de acestea, sunt preferabile niște cunoștințe din istorie, din biologie, din astronomie, nefiind cu totul inutile niște lecții de educație sexuală potrivite și întocmite cu responsabilitate.

There was an error in this gadget