Mar 8, 2015

Ora de religie și de bun simț

Am semnat cererile copiilor mei pentru ora de religie. Nu le-am semnat din pricină că eu cred că le folosește la ceva „religia” pe care o învață acolo. Să fim sinceri: nu le folosește la nimic! Nici lor, nici altor elevi.

Le folosește profesorilor de religie și bisericii care mai poate, pe această cale, într-un spirit pur românesc, să evite efortul sincer și dezinteresat de a răspândi un mesaj pe calea cea dreaptă a faptelor, a implicării sociale și a manifestărilor spirituale. E mult mai simplu să-ți încordezi capacitatea bine antrenată de a anatemiza gândirea liberă în fața unor copii, decât să ajuți efectiv niște oameni.

Am citit cu atenție foarte multe opinii, ale unor indivizi avizați să discute despre educația religioasă. Cele mai bine argumentate arătau că ora de religie în sine nu reprezintă ceva rău, dar că la noi se predă prost în general, ceea ce e rău, dar acest din urmă rău nu se rezolvă cu demersuri care să țintească eliminarea disciplinei din programă. Just.

I-am citit și ascultat pe mulți docți, care știu ceva carte de factură religioasă, dar niciunul dintre ei n-a dobândit-o din (sau încurajat de) ora de religie. Dimpotrivă, din subtextul mesajului unui intelectual ca Andrei Pleșu, de exemplu, se înțelege că propria lui educație de tip religios ar fi fost serios pusă în pericol de o eventuală oră de religie după tipicul celor de azi.

Se acuză aberațiile aruncate în capul copiilor, care nu au nimic de-a face cu „religia serioasă”, ca amenințările cu Iadul și cu faptul că te calcă mașina din ordinul  lui Dumnezeu dacă n-ai fost cuminte și nu ți-ai ascultat părinții. Acestea sunt reale și fac parte din educația religioasă clasică. Atunci când părinții semnează cererea, își asumă cumva responsabilitatea de a „păzi gândurile” copiilor lor și de a-i asigura că anumite concepții, provenite din tradiția creștină, sunt greșite și dăunătoare în lumea de astăzi.

Pe măsură ce cunoașterea și civilizația evoluează, din ce în ce mai multe aspecte ale religiei trebuie rectificate pentru a se ajusta noilor realități. Nu mai poți astăzi să-i înveți pe copii nici că dinozaurii n-au existat, nici că stelele sunt niște puncte mici și luminoase care vor cădea la un moment dat pe pământ, nici că suntem toți oamenii rezultatul unui incest, nici că toți cei de alte confesiuni sunt sortiți pedepselor veșnice. În loc de acestea, sunt preferabile niște cunoștințe din istorie, din biologie, din astronomie, nefiind cu totul inutile niște lecții de educație sexuală potrivite și întocmite cu responsabilitate.



Pentru un om ca Andrei Pleșu, care nu a dobândit cunoștințele de dogmatică înainte de formarea unei culturi generale și a unui bun simț esențial, este ușor să facă distincția între părțile valide ale educației religioase și cele care, pe parcurs, au devenit invalide. Pentru domnia sa, care știe că, la vremea conceperii cosmogoniei din Vechiul Testament, oamenii nu făceau încă legătura dintre lumină și soare, dintre sex și naștere, dintre ploaie și nori, poveștile biblice capătă contextul metaforic și istoric nimerit, fără a impieta bunul simț.

Pe măsură ce oamenii au înțeles, pe alte căi decât revelația, lucruri pe care autorii textelor biblice nu le pricepuseră, dar încercaseră, mai bine sau mai rău, să le explice, nu au respins textul biblic ca fals sau inactual, ci l-au reinterpretat ca fiind „figurat” sau „metaforic”. Este privilegiul sacralității. Lumina dinaintea soarelui era o lumină spirituală, iar urmașii copiilor Evei s-au înmulțit pe căi tainice, în vreme ce urmele de dinozauri au fost intenționat plasate de Dumnezeu, la derută, pentru a testa credința celor care preferă să creadă în ce văd mai degrabă decât în poveștile ce li se spun.

Nu discut religia în sine, ci faptul că un om cu experiență, educație diversă și solidă și înzestrat cu bun simț poate face distincția dintre părțile valide și cele care, în lumea de astăzi, nu mai sunt actuale în educația de tip religios. Un copil de clasa a treia nu poate. Mulți dintre profesorii de religie nu pot. Mulți dintre ei nu sunt educați și nu au bun simț. Există și posibilitatea ca unii profesori de matematică, din acest punct de vedere, să fie lipsiți de bun simț, diferența fiind totuși că dacă o teoremă ți se predă inadecvat nu te traumatizează, nu te îngrozește, nu te mutilează pe dinăuntru.

Da, și copiilor mei li s-au povestit niște enormități. Li s-a spus ce se spune în general: avem două serii de povești, unele care îți dictează ce să crezi și unele care arată ce lucuri cumplite pățesc cei care nu le cred. Povești argumentate cu alte povești. Niciodată cu fapte. Ar fi atât de simplu să li se arate niște fapte de milostenie făcute de biserică... dacă ar exista.

Li s-a spus că manualele de istorie și biologie, bunăoară, conțin niște erori. Și anume că nu acceptă faptul evident că lumea a fost creată. De Dumnezeu. Argumentul? Pentru domnul de religie nu are sens altă explicație. Ce Dumnezeu e asta? Aș putea fi cel mai fanatic ortodox, tot nu înțeleg ignoranța militantă, îndemnul la prostie, imbecilitatea manifestă. Nu pot înțelege genul acesta de argumentație.

Atâta timp cât ora de religie nu e gândită ca o educație în spiritul tradițiilor și valorilor creștine, românești în special și europene în general, observația mea este că mai mult rău face. În același timp, de ce majoritatea cunoscătorilor de tradiții și concepte religioase sunt atei? Pentru că aceștia pun mai mult preț pe faptul de a cunoaște decât pe faptul de a crede. Sudura dintre acestea, care ar trebui făcută în ora de religie, nu se realizează nici la nivel de intenție.

Și de ce am semnat cererile? Pentru că nu am avut alternativă. Ori semnezi cererea, ori copilul e lăsat de izbeliște în ora respectivă. Nu există alte discipline între opțiuni. Să fim sinceri: orice, dar absolut orice altă variantă ar fi fost preferabilă. Ce aș fi ales dintre religie și informatică/ o limbă străină/ șah/ istoria religiilor/ tâmplărie sau orice altceva?

Chiar și o oră de predare a Constituției României ar fi fost preferabilă. Constituția cel puțin te învață că oamenii din țara noastră trebuie respectați la fel, indiferent de opțiunile religioase, în vreme ce poruncile divine sunt foarte clare: cei care se închină la alți dumnezei vor fi pedepsiți „până la al treilea şi al patrulea neam”.
There was an error in this gadget