Apr 30, 2015

Argumentul ontologic

Impresia generală pe care mi-a lăsat-o întotdeauna filozofia evului mediu este aceea de siluire cumplită a raţiunii, a bunului simţ, a oricărei gândiri normale, un teribil viol al logicii şi inteligenţei, scăpat fără pedeapsă şi comis în numele credinţei fără temeiuri.

Cu toate că natura şi spiritul ni se dezvăluie progresiv şi fascinant, cu toate că învăţăm din ce în ce mai mult din lume, totuşi, pare a spune spiritul medieval, toate acestea trebuie refuzate şi respinse cu violenţă, de vreme ce noi ştim că trebuie să credem în povestioarele semi-idioate ale unor strămoşi semi-docţi. Acum nu mai am chiar aceeaşi impresie, în parte şi datorită unei înţelegeri mai umane a argumentului ontologic al fericitului Anselm de Canterbury.

Dovada logică a existenței lui Dumnezeu

În lupta pentru explicarea raţională a dogmelor creştine, Anselm (1033 - 1109) este un vârf de lance. Cea mai interesantă şi plină de consecinţe idee cu care a rămas pe drept cuvânt în istoria filozofiei este o scurtă demonstraţie că Dumnezeu există, dintr-o lucrare intitulată Proslogion. Această demonstraţie, numită argumentul ontologic, pleacă de la fiinţa lui Dumnezeu şi ajunge la existenţa lui.

Să clarificăm un pic termenii: numim fiinţă existenţa-întrucât-e-gândită, ceea ce se reflectă sau poate fi descris în conceptele noastre. Din această perspectivă, e clar că Dumnezeu este, pentru că Îl putem gândi, ba chiar Îl putem defini, ca şi noţiune, evident. Cu alte cuvinte, putem răspunde la întrebarea cine sau ce este Dumnezeu. Problema e dacă El există. La fel cum Dumnezeu este, sunt şi zmeii, şi zânele, şi Moş Crăciun. Ce L-ar face pe Dumnezeu deosebit de toţi aceştia?

Structura argumentului ontologic

Argumentul ontologic se bazează pe faptul că Fiinţa (tot ceea ce este) e mai cuprinzătoare decât existenţa şi el spune aşa: Dumnezeu este fiinţa perfectă. În termenii lui Anselm: quo majus cogitare nequit. Iată ce-L face diferit faţă de toţi ceilalţi prieteni imaginari. Dacă nu ar exista - o reducere la absurd, formă de argumentaţie "brevetată" de Euclid - nu ar mai fi o fiinţă perfectă, pentru că ar avea deasupra Sa un grad de perfecţiune mai mare: fiinţa care mai şi există.

Apr 8, 2015

Radler, mentol și gantere roz

Există un cor misterios de voci, numit societate, și un mod la fel de misterios în care ea îți îndeasă idei la tine în cap. De exemplu, ideea că a bea bere e ceva bun.

Realitatea este că a bea bere chiar e ceva bun, dar nu pentru toată lumea. Îți trebuie o combinație specială dintre niște calități și niște defecte pe care s-ar putea ca, pur și simplu, tu să nu le ai. Una dintre calități ar putea fi aceea de trăi altundeva decât la oraș, cred. Cu toate că s-ar putea să nu le ai, deci, ceva venit parcă din interiorul tău (deși vine din exterior, dar nu-ți dai tu seama) îți spune că trebuie să bei bere, pentru că trebuie să bei bere.

Te duci, guști, te strâmbi, scuipi. Gustul îți spune că e foarte neplăcut să bei bere. Și că îți face rău. Dar gustul nu are nicio putere asupra vocilor de la tine din cap, care s-au combinat într-un cor imens și urlă că e este minunat să bei bere. Și aici intervine conceptul de radler. Adică o băutură care nu este bere, nu are gust de bere, nu se confundă în niciun fel cu nimic din ce s-ar putea numi bere, dar... Dar vocile spun că merge în calitate de bere.

Vocile spun că, deși tu faci parte dintre cei care nu gustă berea, te califici totuși la un soi de bere.  Aceleași voci spun că niște paie de hârtie umplute cu o combinație de zahăr, mentol și niște praf de vârfuri de frunze de tutun sunt țigări. Adevăratele țigări sunt cu totul altceva și pentru altcineva, sunt făcute din frunze de tutun și put îngrozitor, dar vocile lumii spun că și tu poți fi dintre aceia care fumează. De exemplu, poți trage dintr-o țigaretă de-asta subțirică, colorată și parfumată.

De fapt, este vorba despre un curent vechi, început odată cu nevoia de emancipare (nu doar a femeii, ci a speciei noi, ciudate și androgine a orășeanului) care a însemnat dorința de a fuma, dar nu tutun, că pute, de a bea, dar nu tocmai vodcă, pentru că pute și asta și ar fi bine să-i dăm aromă de sirop, în fine, de a trage de fiare, dar nu tocmai fiare, pentru că sunt grele și urâte, ci niște chestii moi, care să semene mai mult cu bomboanele și să fie foarte ușoare, mai ales.

De-a lungul sutelor și miilor de ani, oamenii care au durat civilizația au fost niște duri. Eroi, în felul lor. Au cărat greutăți enorme, au săpat galerii la adâncimi mari, au cioplit, au arat, au urcat pe schele, au turnat metal, s-au luptat cu furtuni pe mare și pe uscat, au îmbânzit animale, au construit, au zburat, s-au luptat și, la sfârșitul zilei, au avut nevoie de o bere adevărată și de o țigară de foi. În timpul liber, s-au întreținut cu tot soiul de competiții sportive, de la aruncat bolovani și bușteni, la alergat și gimnastică, până la lupre, pugilat și pancrațiu.

Ce ne-ar mai plăcea să semănăm și noi cu ei! Ne trezim dimineața cu greu, bem o cafea, ne târâm până la birou, unde stăm liniștiți până seara, luptându-ne doar cu furtunile și greutățile din mintea noastră... și cu niște animale de modă mai recentă, la costum și cravată. La sfârșitul zilei, îngroziți de regimul de captivitate al vieții și de perspectiva măruntă, ne spunem în sine, cu glas de eroi legendari, că merităm, după atâta trudă, o bere radler light, alături de o țigară subțirică și mentolată.

N-o să ne facă rău, cu atât mai mult cu cât, la sfârșit de săptămână, mergem la sală. O sală de lux, cu jacuzzi, saună, programe de aerobic și echipament pentru antrenamentul de forță: niște superbe gantere de 0,5 kg, cauciucate, rotunjite, frumoase și foarte, foarte roz.
There was an error in this gadget