O palavră despre palavre

O scurtă, dar foarte interesantă călătorie, de-a latul lumii și de-a lungul istoriei, mi-a fost prilejuită recent de mirarea unui corespondent. Un vorbitor de engleză fluent (near native, cum se spune), care, dealtfel, locuiește în America, iată ce descoperă (citez din e-mail):

Fiindcă în ultima vreme tot ascult audiobooks  (ca sa pot face și alte lucruri în timpul respectiv, de exemplu să conduc sau să ma uit și la TV), ascultam „Moby Dick” - căpitanul Peleg zicea „stop palavering” - deci palavre a ajuns și în engleza din Nantucket pe vremuri... (Florin)

Iată un lucru foarte ciudat: DEX-ul ne spune că palavra este un cuvânt provenit în limba română din turcă și/sau din neogreacă. Atunci cum a călătorit palavra până în Massachusetts? 

Cum a ajuns palavra în engleză

Dicționarele englezești și americane dau proveniența ca portugheză. Se spune că prima utilizare documentată a englezescului palaver datează din 1735. Sensul cuvântului însă nu are conotația negativă a palavrei românești. E o vorbă lungă, într-adevăr, un discurs, o conferință, dar nu balivernă sau brașoavă, și nici fleac sau parascovenie. În contextul din „Moby Dick”, căpitanul Peleg protesta, de fapt, față de un discurs de adio, plin de emoție, al căpitanului Bildad, pentru că risca să devină greu de suportat. 

Așadar, ajungem, pe urmele vorbei, din America lui Melville în Peninsula Iberică, unde sensul „palavrei” e de vorbă pură și simplă, la fel ca parolele franțuzești și italiene. Palabrele spaniole sunt doar cuvinte. O piesă a formației Queen se numește „Las Palabras de Amor”. De remarcat că b-ul spaniol nu se pronunță ocluziv ca în română, ci fricativ, se aude cumva ca un amestec de b și v. 

Filiera latină 

Mai departe în timp și călătorind spre est, se pare că portugheza, spaniola și franceza l-au moștenit din parabola latinească, având sensul biblic de alegorie, explicație sau ilustrare prin comparație. Așadar cuvintele profeților au devenit în limbile latine occidentale cuvinte simple. Dar de ce? Latina îl avea pe verbum, care a dat nu doar verbele din gramatică, ci și vorba românească. 

De ce aveau nevoie spaniola, portugheza, italiana și franceza de parabole și paravole, când aveau verbe și vorbe? Am putea specula că importanța parabolei în creștinism a impus termenul mai cult. Dar ne putem imagina și o altă variantă, pentru că limba română s-a format tot în climat creștin, dar a păstrat vorba mai veche. 

De la lume adunate...

Aseară, barmanul m-a întrebat:
-Cum de-ai venit la bar fără Nuțu?
-Păi tu ai mai sta la băută cu un tip care te minte, care întârzie mereu, care împrumută bani și nu-i mai dă înapoi, care bârfește și care, când nu ești atent, încearcă să i-o tragă prietenei tale?
-Bineînțeles că nu!
-Ei bine, zic, nici el!
________________
Colegul meu Nuțu se laudă la toată lumea cu corpul lui de zeu grec. Degeaba mă chinui să-i explic că Buddha nu era grec...
________________
Heliu intră într-un bar. Barmanul spune: Îmi pare rău, nu servim gaze nobile! Heliu nu reacționează.
________________
O învățătoare din Craiova obișnuia să îl certe în fiecare zi pe Nuțu, elevul neastâmpărat din ultima bancă. Îi atrăgea atenția mereu și mereu că nu e bine să te porți urât, să înjuri, să îți jignești colegii și învățătoarea, dar mai ales că e rău să nu înveți și să te mulțumești cu notele cele mai mici din clasă. Însă Nuțu continua să se joace în ore, să alerge în pauze, să deranjeze orele și să fie, cu un cuvânt, o pacoste pentru învățătoarea lui.
Când, în cele din urmă, mama lui Nuțu a ajuns la școală, la ședința cu părinții, învățătoarea i-a spus în fața tuturor celorlalți părinți că băiatul ei este cel mai neobrăzat, prost crescut, murdar și idiot copil pe care l-a văzut în întreaga ei carieră. I-a spus mamei că Nuțu reprezintă tot ce poate fi mai rău și mai dezagreabil la un elev.
Șocată să audă astfel de lucruri de la școală, mama lui Nuțu l-a mutat imediat din școală. S-au mutat și din oraș, iar ulterior l-a înscris pe Nuțu la o școală din Brașov.
15 ani mai târziu, învățătoarea din Craiova a suferit o serie de două infarcte miocardice, fiind la un pas de moarte. Medicii au sfătuit-o să apeleze la o procedură chirurgicală foarte specială, care putea fi efectuată numai de un singur medic în România, la Spitalul Municipal din Brașov. Fiind singura șansă de a supraviețui, învățătoarea s-a înscris pentru operație.
A fost transportată la Brașov, iar operația a fost o reușită. Aflată în salonul de terapie intensivă, după procedura chirurgicală care durase mai mult de șase ore, învățătoarea a deschis ochii și a văzut, pentru prima dată, chipul tânărului doctor care o operase și care îi zâmbea. Câteva secunde mai târziu, privirea i s-a încețoșat, chipul i s-a învinețit, s-a zbătut puțin și a murit.
Doctorul, îngrozit de moartea subită a învățătoarei s-a uitat împrejur, neînțelegând cauza, și atunci l-a văzut pe Nuțu, omul de serviciu al spitalului, care îi deconectase instalația de terapie intensivă pentru a-și băga aspiratorul în priză.